„ROMÂNIA MARE – UN VIS DEVENIT REALITATE” – ediţia a VlI-a

La Muzeul de Istorie a avut loc Concursul „România Mare – un vis devenit realitate”, o activitate de tradiţie, dedicată Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie.
Evenimentul a fost organizat de Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia din Târgovişte, Societatea de Ştiinţe Istorice din România- Filiala Dâmboviţa, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.
În prima parte a avut loc testarea cunoştinţelor participanţilor, concursul fiind dedicat semnificaţiei zilei de 1 Decembrie 1918. Echipajele, alcătuite din câte patru elevi au răspuns întrebărilor ce au vizat teme de istorie precum Războiul pentru întregirea naţională şi Marea Unire din 1918.
Anul acesta, la a VII-a ediţie, au fost înscrise în concurs opt echipaje din Municipiul Târgovişte şi oraşul Găeşti, coordonate de profesorii de istorie de la clasă. În partea a doua a activităţii, cadrele didactice şi elevii au participat la o sesiune de comunicări ştiinţifice, găzduită de Universitatea Valahia din Târgovişte.
Tot acolo a avut loc loc premierea participanţilor şi a câştigătorilor, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” contribuind şi în acest an substanţial la recompensarea elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Prima parte a anului, mai puţin favorabilă exportatorilor

Datele transmise de Camera de Comerţ şi Industrie a României, pentru perioada 1.I-30.VI.2018, arată că exporturile realizate de agenţi economici din judeţul Dâmboviţa au însumat 340,445 milioane de euro. Tot în intervalul analizat, importurile s-au cifrat la 316,746 milioane de euro, rezultatele fiind sub nivelul din primul semestru al anului […]