ROMÂNIA A PIERDUT TOATE JOCURILE DE LA EURO. CSM Târgoviște a fost reprezentată la competiția continentală de Rodica Buterez

Mihai ROŞOIU

Echipa națională de volei feminin a României a ocupat ultimul loc în Grupa D a Campionatului European, care a fost găzduită de BT Arena din Cluj, între 18 și 25 august 2021.
Cu un lot modest, din care nu au făcut parte, din diverse motive, câteva dintre cele mai valoroase jucătoare române ale momentului (Ioana Baciu, Nneka Onyejekwe, Mihaela Albu și altele), România nu a reușit să obțină nici măcar un punct în grupă!
Antrenorul principal, italianul Luciano Pedulla, care a fost ajutat de Marius Măcicășan și Ciprian Dîrnescu, a plătit cu postul prestația echipei noastre la EURO 2021,
scrievoleiromania.ro.
Găzduit de patru națiuni, turneul final al CE 2021 a programat jocurile din grupe la Belgrad (Grupa A), Plovdiv (Grupa B), Zadar (Grupa C) și Cluj (Grupa D). Primele patru clasate au avansat în optimi de finală, prima etapă din faza eliminatorie, meciuri disputate la Belgrad și Plovdiv, ca și sferturile.
Tot Belgradul a găzduit pe 3 și 4 septembrie semifinalele și finalele, încheiate cu următoarele rezultate: Serbia -Turcia 3:1 și Italia – Olanda 3:1 în semifinale; Turcia – Olanda 3:0 și Italia – Serbia 3:1 în finale.

Iată lotul utilizat de România la turneul final EURO 2021:

  • coordonatoare – Diana Balintoni, Marina Cojocaru – universal – Alexia Căruțașu centri – Diana Ariton, Diana Ionescu, Petruța Orlandea, Daiana Roman
  • extreme – Rodica Buterez, Adelina Budai-Ungureanu,

Adriana Matei, Sorina Miclăuș, Georgiana Popa

  • libero – Alexandra Ciucu, Andra Cojocaru.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

bookbox Detaliul arhitecturii case, turnuri și biserici, expunere, Târgoviște, Ordinul Arhitecţilor din România, Muntenia Vest

Arhitectura propune întotdeauna în așezările și expunerile ei de cele mai multe ori moduri impunătoare, impresionante de a se lăsa văzută, de a-și aduce la vedere corpurile, corpuri ce cresc și dislocă mari suprafețe de aer pentru a-și asigura întreaga vizibilitate, pentru a lăsa vederile să îi prindă toate cuprinderile. […]