Published On: lun, feb. 11th, 2019

REZULTAT MARE PENTRU DIANA IVĂNCESCU

nichiduta.ro

Început de an în forţă pentru Diana Ivăncescu la concursurile indoor! Atleta Clubului Sportiv Târgovişte a bifat un nou succes important în 2019, după bronzul cucerit la Campionatul Naţional Universitar, în luna ianuarie, în proba de
3000 metri. De această dată, eleva Desdemonei Banu Ionescu şi-a trecut în cont medalia de argint în proba de 1500 metri din cadrul Campionatului Naţional de seniori şi tineret, găzduit de Complexul „Lia Manoliu” din Bucureşti. Diana a urcat pe podium la secţiunea tineret, după ce acele ceasului s-au oprit la 4:45.71. Sportiva clubului nostru a fost întrecută în lupta pentru aur de Claudia Prisecaru, de la CSM Focşani 2007. Aceasta a terminat cursa cu timpul de 4:27.24.
Desdemona Banu
Ionescu: „Această medalie este un bonus”
Medalia obţinută la Naţionalele de seniori şi tineret în sală a reprezentat, de departe, un bonus pentru talentata sportivă. Potrivit Desdemonei Banu Ionescu, Diana nu a avut ca obiectiv urcarea pe podium. Ţintele principalele pe care trebuie să le atingă atleta în acest an sunt în cadrul probelor de semimaraton, de 5000 metri, şi respectiv 10000 metri. „Suntem fericite pentru această medalie care a venit ca un bonus la obiectivele pentru 2019. Nu am prevăzut medalie la Campionatul Naţional de seniori şi tineret în sală pentru că Diana se află încă în pregătiri, iar mai mult de atât sportiva a trecut cu greu de o problemă avută la tendonul lui Ahile. Ea trebuit să facă repaus o perioadă de timp, dar şi recuperare medicală timp de 14 zile. Pauza forţată ne-a dat într-o măsură toate planurile peste cap. Atât, pregătirea, cât şi obiectivele. Aşa că a trebuit să ne planificăm altele, neincluzând concursurile de sală, programate la început de an. Văzând ce s-a întâmplat nu putem decât să ne bucurăm atât pentru medalia de la Universitare, cât şi pentru cea de la Naţionalele indoor. Cu acest concurs de sală am terminat sezonul de iarnă. Am terminat sezonul de iarnă cu satisfacţia obţinerii medaliilor, dar şi cu mult curaj în perspectiva următoarelor concursuri”, ne-a declarat Desdemona Banu Ionescu.
Diana Ivăncescu: „Pe toată durata cursei m-am simţit foarte bine”
Diana Ivăncescu a considerat că s-a simţit foarte bine în cadrul Naţionalelor de sală din acest an. „Pentru cursa de 1500 metri pot spune că am prins o zi favorabilă. Pe toată durata cursei m-am simţit super bine şi am reuşit să-mi îmbunătăţesc timpul faţă de ce-am alergat la Universitare. În proba de 3000 metri nu mam simţit tocmai bine fiindcă nu am reuşit să mă refac complet. De asemenea, am resimţit şi ceva dureri la picior. Pentru mine, deja, aceste curse sunt la trecut şi trebuie să muncesc în continuare pentru ce va urma. La mine nu există timp de văicăreli”, ne-a precizat atleta clubului nostru. Diana Ivăncescu a terminat proba de 3000 metri, pe locul 4, cu timpul de 10:47.34. Sursa: cstargoviste.ro

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro