Reuniune transnațională în cadrul proiectului de schimb interșcolar ERASMUS +  „Bridges for social inclusion” la  Grădinița „Rază de Soare” din Târgoviște

În săptămâna 15-19 octombrie 2018 , Grădinița „Rază de Soare” din Târgoviște

a găzduit 16 profesori din Bulgaria, Grecia, Polonia, Ungaria. Turcia în cadrul  proiectului de schimb interșcolar finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, KA229, „Bridges for social inclusion”. Reuniunea transnațională din România este  prima din cadrul acestui proiectului care se finalizează la 31.08.2020.

 Proiectul urmărește prin activitățile propuse creșterea gradului de implicare a profesorilor, preșcolarilor, părinților, membrilor comunității în activități de  promovare a valorilor europene, a gradului de adaptare și integrare a preșcolarilor la viata școlară și socială și reducerea abandonului școlar precum și  îmbunătățirea calității  procesului educațional, prin realizarea unei educații centrate pe copil, prin adaptarea curriculumului la nevoile curente ale copilului, a familiei lui, a comunității locale.

 Agenda întâlnirii a cuprins vizitarea grădiniței, lucru pe ateliere în echipe internaționale, asistență la activități cu preșcolarii, schimb de bune practici, întâlniri cu reprezentanți ai comunității dar și ai Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, sesiune de formare pe platforma E-Twinning și întâlnire cu un ambasador E-Twinning în cadrul Casei Corpului Didactic Dâmbovița,  vizitarea obiectivelor culturale și turistice din Târgoviște.Prof. Elisabeta Moldoveanu – responsabil proiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa comunică începerea proiectului „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ÎN STAŢIUNEA BALNEOCLIMATERICĂ ORAŞUL PUCIOASA"

Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa comunică începerea proiectului „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ÎN STAŢIUNEA BALNEOCLIMATERICĂ ORAŞUL PUCIOASA”