Reluarea traficului de călători pe calea ferată Târgovişte-Pietroşiţa doar o speranţă care va muri şi ea

I.B.

savoiuTronsonul de cale ferată Târgovişte- Pietroşiţa, nu prezintă interes pentru firmele private din domeniul feroviar. Ministerul Transporturilor a organizat până acum trei licitaţii pentru închirierea acestui tronson, însă la niciuna dintre acestea nu s-a prezentat vreo firmă interesată să preia în administrare ruta Târgovişte-Pietroşiţa. Chiar edilul comunei Pietroşiţa, lon Dicu a spus că niciun transportator nu a participat la licitaţii şi nu a cumpărat Caietul de sarcini, pe motiv că acest tronson de cale ferată nu este rentabil din punct de vedere economic, pierderile sunt foarte mari, iar profitul aproape inexistent: „Am fost singurul primar din judeţ care s-a agitat pentru această cale ferată cu o istorie de peste 100 de ani. Am reuşit să aduc singur, personal, trenul în anii 2006 şi 2008, prin nenumărate drumuri la Ministerul Transporturilor, la SN CFR Bucureşti. M-am zbătut de parcă era calea ferată a comunei Pietroşiţa. Acum este o altă problemă. S-au organizat trei licitaţii la Ministerul Transporturilor şi nici un privat nu a cumpărat Caietul de sarcini. Vedeţi dumneavoastră, totul se pune din punct de vedere economic. Am înţeles că pierderile erau foarte mari pe această rută, Pietroşiţa-Târgovişte, şi este greu să mai meargă cum a fost omul învăţat, cu naşul. Am înţeles că se scoate din nou la licitaţie, nu numai acest tronson. La ultima licitaţie nu a cumpărat nimeni Caietul de sarcini la nici o rută din România”, a declarat lon Dicu. Deputatul PSD de Dâmboviţa, lonuţ Săvoiu, are şi explicaţia pentru care nici un investitor privat nu este interesat de tronsonul de cale ferată Târgovişte-Pietroşiţa. Chiria cerută de Căile Ferate Române este una foarte mare, raportată la celelalte linii ferate care sunt deja închiriate de operatori privaţi: „Motivaţia pentru care nu se prezintă nimeni la licitaţie este că nivelul chiriei ofertate de CFR lnfrastructură este foarte mare. Acest lucru intră oarecum în contradicţie cu obiectivul nostru de a introduce din nou în transportul de călători de persoane această rută. Este evident că trebuie regândit modul de calcul a acestei chirii, pentru că este de trei ori mai mare decât pe alte rute care se închiriază, fac menţiunea că acele rute de regulă sunt în câmpie, unde lungimea este mare şi staţiile rare, evident costul pe kilometru scade. Deci, logica modului de calcul a chiriei trebuie revizuită mai aproape de interesul cetăţenilor. Am discutat la CFR lnfrastructură şi la CFR Călători şi aşteptăm ca în 2015 să găsim efectiv o soluţie practică pentru ca această linie să devină atractivă şi să fie în continuare subvenţionată şi finanţată pe subvenţia de pachet minim social”, a afirmat deputatul lonuţ Săvoiu. Deputatul lonuţ Săvoiu speră ca în 2015 să se găsească o soluţie pentru ca această rută să fie redată traficului feroviar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Izvoarele de sare, secretul murăturilor de la Ocniţa

Se laudă că fac cele mai bune murături din lume! Lucrul acesta îl spun mai toate gospodinele din localitatea dâm-boviţeană Ocniţa, şi asta pentru că toate folosesc saramura direct din dealurile pline de sare, odinioară ocne de unde sarea ajungea chiar şi până la Constanţa. Nu trebuie să mai amestece […]