REGULA JUCĂTOARELOR TINERE, IMPUSĂ Şl LA VOLEI

Mihai ROŞOIU

Divizia A1 la volei feminin, ediţia 2018-2019, a debutat sâmbătă 27 octombrie 2018. Este al treilea campionat consecutiv de când în voleiul românesc s-a dat „liber la străini”, însă federaţia impune ca în acest sezon fiecare echipă să înscrie pe foaia de arbitraj o jucătoare tânără, sub 23 de ani. „Echipele au obligaţia ca pe foaia de arbitraj să aibă o jucătoare ROMANĂ sub 23 de ani (născută 01.09.1995 şi mai tânără)”, scrie în regulamentul publicat de Federaţia Română de Volei pe site-ul propriu. Comparativ cu sezonul precedent, forul voleibalistic intern a precizat că respectiva jucătoare trebuie să fie româncă şi că trebuie „să joace în campionat obligatoriu efectiv 20 de seturi. Nerespectarea acestui barem duce la sancţionarea echipei în culpă cu 250 Euro de fiecare set nejucat. Această regulă se aplică şi în cazul jucătoarei Libero.”
Sistemul de desfăşurare al Diviziei A1 a rămas la fel, fără play-off şi play-out. Astfel, la feminin, după disputarea celor 16 meciuri din sezonul regulat, ocupantele locurilor 1-6 vor mai juca un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, pentru a decide campioana României şi echipele calificate în Cupele Europene. Cele 6 formaţii îşi vor păstra punctajul acumulat în sezonul regulat.
Rămâne de văzut ce vor face în continuare ocupantele locurilor 7-9, în condiţiile în care miza retrogradării în Divizia A2 nu există nici în actualul sezon! În campionatul trecut, când erau patru formaţii în turneul 7-10, nu s-a mai jucat deloc şi poziţiile din sezonul regulat s-au păstrat pentru ierarhia finală.
Reamintim faptul că, în vară, CSU Oradea şi CSU Medicina CSŞ Tîrgu Mureş au renunţat să joace în primul eşalon, înscri-indu-se în Divizia A2. în plus, acum o săptămână, ACS Penicilina Iaşi a fost exclusă din campionat pentru că nu s-a prezentat la meciul din Cupa României programat pe terenul echipei CSU Belor Galaţi.
Rezultatele primei etape din Divizia A1 la volei feminin (rundă programată de FR Volei pentru data de 27 octombrie 2018): Sâmbătă 27 octombrie 2018
Ştiinţa Bacău – CSM Lugoj 3:0 (25:11, 25:22, 25:22)
CSM Volei Alba Blaj – CSU Belor Galaţi 3:0
(25:8, 25:14, 25:19) UVT Agroland Timişoara – Universitatea NTT Data Cluj 3:0 (25:21, 25:17, 25:21) CSM Târgovişte – CSM Bucureşti 2:3 (22:25, 13:25, 25:13, 25:22, 10:15) Dinamo Bucureşti a stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢ ZIAR

ANUNŢ ZIAR