Reducerea numărului de elevi din clase

Numărul posturilor din sistemul de învățământ preuniversitar va fi mărit cu 3.500, în contextul în care clasele vor trebui să aibă mai puțini elevi și noi grădinițe își vor începe activitatea în această toamnă, a anunțat, joi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ședința Guvernului. În proiectul de HG publicat în transparență decizională cu doar o zi înaintea ședinței apăreau 4.500 de posturi.
Cîmpeanu a explicat că această supli
mentare a posturilor este necesară având în vedere că 39 de grădinițe noi își vor deschide porțile, iar legea prevede reducerea numărului de elevi din clase.
„O a cincea hotărâre de guvern adoptată este extrem de importantă. În condițiile în care numărul grădinițelor noi care își vor deschide porțile în luna septembrie este de 39, în condițiile în care Legea 185 prevede reducerea numărului de elevi în clasă pentru învățământul primar la maximum 22 plus 3, adică 25 de elevi în clasă, pentru învățământul gimnazial la maximum 26 plus 3, adică 29 de elevi în clasă și pentru învățământul liceal, cu excepția clasei a IX-a, de la 30 plus 3, adică 33 de elevi în clasă, este nevoie de o creștere a numărului cadrelor didactice.
Am spus cu excepția clasei a IX-a pentru că în plus față de reglementările din Legea 185 există acel ordin de ministru din anul 2021 pe care l-am promovat pentru reducerea numărului de elevi în clasă, de la 28 la 26, respectiv 24 în
funcție de filieră. Toate aceste măsuri necesită un plus de resursă umană.
Acest plus de resursă umană necesită suplimentarea numărului de posturi care a fost făcută prin hotărâre de guvern pentru un cuantum de 3.500 de posturi, care se adaugă la cele 286.550 posturi existente în acest moment în învățământul preuniversitar. Repet, până astăzi aveam 286.550, se adaugă cele 3.500 de posturi aprobate prin hotărârea de guvern de astăzi”, a precizat Cîmpeanu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Măsuri pentru ca pacienții cu arsuri grave să poată beneficia de concedii medicale pe toată perioada de tratament, inclusiv pentru perioada de recuperare

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au elaborat, în regim de urgență, cu consultarea Comisiei Multidisciplinare de Arsuri a Ministerului Sănătății, un proiect de act normativ pentru modificarea OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate astfel încât pacienții cu arsuri grave să […]