Recomandările poliţiştilor pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice

Poliţiştii dâmboviţeni vă informează cu privire la faptul că pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h.
Circulaţia bicicletelor şi a trotinetelor electrice pe trotuare este interzisă. De asemenea, este interzis să transportaţi pasageri pe trotineta electrică!

În circulaţia pe drumurile publice bicicleta/trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. De altfel, este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
Poliţiştii le recomandă participanţilor la trafic, pentru a evita să fie implicaţi în evenimente rutiere negative, să adopte un comportament responsabil, să manifeste o atenţie deosebită la cei din jur şi să execute fiecare manevră în condiţii de siguranţă, după o temeinică asigurare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Biciclist testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat

Bicicliştii trebuie să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi să nu se deplaseze cu bicicleta dacă au consumat alcool!Pe raza comunei Pietrari, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane.Din cercetări a reieşit faptul că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 44 de ani, […]