RECHIZITE ŞCOLARE DIN FONDURI EUROPENE PENTRU ELEVII FĂRĂ POSIBILITĂŢI MATERIALE

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (AM POAD), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, lansează Ghidul Solicitantului „Acordarea de materiale şcolare pentru anul şcolar 2017/2018” POAD, pentru un proiect în valoare de 6,75 milioane Euro prin care vor fi oferite rechizite şcolare unui număr de aproximativ 365.000 de copii defavorizaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial, pentru anul şcolar
2017/2018. POAD vine astfel în
completarea Programului Naţional de Rechizite Şcolare, finanţat de la bugetul de stat şi derulat în fiecare an de Ministerul Educaţiei Naţionale, program prin care copiii defavorizaţi primesc rechizite la începutul fiecărui an şcolar.
Acordarea de rechizite: măsură pentru combaterea abandonului şcolar
Proiectul vizează creşterea participării la cursuri a elevilor fără posibilităţi materiale şi prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii în rândul celor mai defavorizaţi copii din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial.
365.000 de elevi vor beneficia de rechizite şcolare prin POAD
De pachetul de rechizite (inclusiv ghiozdane) vor beneficia aproximativ 365.000 de preşcolari şi şcolari care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe tară.
Ministerul Educaţiei Naţionale implementează proiectul
Solicitantul eligibil al apelului de tip non-competitiv este Ministerul Educaţiei Naţionale. Instituţia va implementa proiectul la nivel naţional, în parteneriat cu inspectoratele şcolare din întreaga ţară. Cu fondurile din POAD, inspectoratele şcolare vor achiziţiona rechizite şcolare pentru copiii defavorizaţi din învăţământul primar şi gimnazial, precum şi materiale pentru copiii preşcolari, care vor fi folosite la activităţile din grădiniţe.
Informaţii suplimentare despre proiectul „Acordarea de materiale şcolare pentru anul şcolar
2017/2018” POAD
o Măsura beneficiază de o alocare totală de 27 milioane euro pentru întreaga perioadă de programare, bani care pot fi folosiţi până în 2023. Din totalul alocării, 85% reprezintă sprijinul Uniunii Europene prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), iar 15% reprezintă contribuţia naţională.
o Apelul de proiecte aferent acestui ghid va fi deschis în sistemul informatic MySMIS începând din 25 august 2017. o Tipul de deprivare vizat de proiect este: precaritate materială de bază, respectiv lipsa materialelor şcolare pentru copii (P2.1).
o Ghidul solicitantului a fost aprobat prin Ordinul de ministru
nr. 5732/22.08.2017.
Despre Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor
Defavorizate 2014-2020 (POAD)
POAD are o alocare totală de peste 518 mil. euro şi are în vedere reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare şi mâncare preparată), de materialele şcolare pentru copii, trusouri pentru nou-născuţi, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Lotul I.S.U. "Basarab I" Dâmboviţa participă la Competiţia World Rescue Challenge de la Târgu Mureş

România găzduieşte în premieră, în perioada 30 august – 3 septembrie, Competiţia Mondială de Descarcerare şi Prim Ajutor Calificat (World Rescue Challenge). Lotul dâmboviţean care participă la această competiţie este format din: slt. Claudiu STAN – şef lot, plt.adj Eugen MăNTESCU – şef echipaj, plt.adj. loan Bogdan GHEORGHE – paramedic, […]