Published On: mie, ian. 31st, 2018

Razie a poliţiştilor din Pucioasa

nichiduta.ro

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au desfăşurat o razie pe teritoriul de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.
Poliţiştii au controlat 60 de autovehicule şi au verificat 99 de persoane.
În urma neregulilor descoperite, a fost constatată o infracţiune la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.090 de lei.
20 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, 9 pentru încălcarea O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, 4 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi două la H.G. 69/2012 privind transporturile rutiere.
De asemenea, poliţiştii au reţinut un permis de conducere.
Carosabilul este mai mereu umed şi alunecos, iar vizibilitatea este redusă. Poliţia vine cu unele recomandări:
Dacă întâmpinaţi porţiuni unde partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Ieşeană recomandă de asemenea conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor agenţilor de circulaţie, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.
Informaţi-vă cu privire la traseul pe care urmează să îl parcurgeţi şi verificaţi ca autovehiculul să fie echipat corespunzător.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro