Răvăşitul Oilor, spectacol folcloric şi demonstraţii cu cai de rasă la Runcu

I.B.

ravasitul oilorDe 24 de ani, în a treia săptămână din luna septembrie, a fiecărui an, la Runcu are loc Răvăşitul Oilor. Sărbătoarea Pastorală ajunsă la cea de-a 24 a ediţie, a adunat zeci de ciobani la poalele Leaotei, care au venit atât din zonă cât şi din judeţele învecinate, să-şi etaleze produsele timp de 2 zile. După o vară petrecută pe pajiştile din Bucegi, oile din Runcu s-au întors acasă, în staule. Acest obicei este o manifestare simbolică, ea marcând încheierea anului pastoral şi reprezintă împărţirea de către ciobani a produselor pe care le datorează proprietarilor. Evenimentul s-a desfăşurat ca şi anul trecut pe platoul păşunii comunale în Vârf la in. A fost un târg tradiţional şi un spectacol folcloric. La mare căutare au fost ca întotdeauna brânza de burduf şi pastrama. La această sărbătoare a transhumanţei din Dâmboviţa au luat parte turişti şi localnici. Şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat duminică, la manifestările prilejuite de cea de-a 24-a ediţie a Sărbătorii „Răvăşitul Oilor” organizată în comuna Runcu. După cum a subliniat preşedintele CJ Dâmboviţa, prin sărbătoarea pastorală „Răvăşitul oilor”, se doreşte să se perpetueze tradiţia, să se încurajeze crescătorii de animale care au posibilitatea la debut de toamnă să-şi desfacă mărfurile în târgul special amenajat. Preşedintele CJ Dâmboviţa s-a adresat celor prezenţi la Runcu şi a transmis un mesaj de prosperitate pentru viitor şi de solidaritate. Toţi cei care au fost duminică la Runcu sau putut bucura atât de târgul îmbelşugat, cu produse tradiţionale, dar şi de spectacolul folcloric pregătit de administraţia locală, din care nu a lipsit deja binecunoscuta formaţie de copii „Doinitorii Runcului”. Surpriza sărbătorii a fost oferită de Denis Ştefan care a susţinut un show ecvestru cu demonstraţii de arte marţiale ecvestre alături de Programul Caii României şi Equitana. Cei prezenţi au putut urmări şi un dresaj natural dar totodată au putut trece pe la magazinul de echi-taţie. În fiecare an, edilul Gheorghe Brebeanu şi-a dat tot interesul ca evenimentul să fie o reuşită. La eveniment nu au lipsit nici o parte din liderii şi tinerii PSD Dâmboviţa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Peste 4000 de dâmboviţeni n-au nici acum carduri de sănătate

Potrivit dr. Alexandra Stan, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, numai puţini peste 4.000 de beneficiari din Dâmboviţa nu au intrat în posesia cârdului de sănătate. Informarea a fost făcută cu prilejul şedinţei Comitetului Consultativ pentru Dialog Civic, la solicitarea persoanelor vârstnice. Alexandra Stan a mai spus că aceştia […]