Ratele la credite au reînceput să crească

Chiar dacă dobânda de politică monetară a băncii centrale stagnează din mai la 2,50%, nivelul indicilor ROBOR a revenit pe creştere, după circa şase săptămâni de scădere sau stagnare. Evoluţia actuală vine în contextul în care inflaţia din România, de 5% conform INS, este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Aceasta va afecta pe cei care au contractat credite cu dobândă variabilă şi care vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi din bani din buzunare când vor trebui să îşi achite ratele. Dacă indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,17%, în schimb cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la 3,44%, fiind a treia şedinţă consecutivă de majorare. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut la 3,51%, în timp ce indicele la 12 luni a urcat la 3,56%. Cursul euro a scăzut de la 4,6667 la 4,6658 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,665 şi 4,67 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 fluctuau în jurul valorii de 4,669 lei, după o deschidere la 4,667 lei. Media dolarului american a crescut de la 4,0359 la 4,0493 lei, în timp ce cotaţiile s-au mişcat în culoarul 4,048 – 4,064 lei. Moneda elveţiană se tran-zacţiona pe pieţele internaţionale între 1,143 şi1,146 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 4,0684 la 4,0769 lei. Monedele din regiune aveau o evoluţie uşor depreciativă faţă de euro. Moneda poloneză se tranzacţiona în culoarul 4,289 – 4,299 zloţi iar cea maghiară între 321,9 şi 322,7 forinţi. Perechea euro/dolar scădea la 1,1482 – 1,1527 dolari, investitorii preferând moneda americană, după publicarea minutei ultimei întâlniri a conducerii Rezevei Federale americane, care a reliefat dorinţa de a continua politica monetară de majorare a dobânzii-cheie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"ŞI TU CONTEZI!", proiect implementat de CJ Dâmboviţa

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alin Manole, a participat la Conferinţa proiectului „ŞI TU CONTEZI! -Îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale pentru elevii cu dizabilităţi şi CES din judeţul Dâmboviţa, prin intervenţii armonizate cu nevoile acestora”. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6: Educaţie şi competenţe, Prioritatea de […]