Published On: vin, aug. 9th, 2019

PUCIOASA ÎNFRUNTĂ FLACĂRA MORENI ÎN CUPA ROMÂNIEI Miercuri, 14 august, cu începere de la ora 17:30, va debuta al doilea tur al fazei naţionale a Cupei României

nichiduta.ro

În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 16 iulie 2019, în această etapă au intrat în competiţie cele 38 de câştigătoare ale fazei întâi şi 22 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3, urmând a se disputa un total de 30 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie.
Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligaţia asigurării costurilor de organizare, cu excepţia baremurilor de arbitraj şi delegat de joc care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligaţia de a achita baremul de arbitraj şi delegat de joc în întregime, echipa oaspete având obligaţia de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.
Federaţia Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc. În faza a doua a Cupei României, pentru echipele organizatoare de nivel judeţean, baremurile de arbitraj sunt în cuantum de 940 RON, valoare netă, după cum urmează:
” Arbitru: 340 RON
” Arbitru asistent (1 şi 2):
câte 300 RON.
Totodată, se va achita barem pentru delegat de joc al cărui cuantum net este de
300 RON.
Pentru echipele organizatoare care vor participa în actuala ediţie a competiţiei 5 15
Liga 3, baremurile de arbitraj sunt în cuantum de 1.996 RON, valoare netă, după cum urmează:
” Arbitru: 764 RON
” Arbitru asistent (1 şi 2): câte 601 RON
Totodată, se va achita barem pentru delegat de joc al cărui cuantum net este de 500 RON.
Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 şi Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum şi cele din Cupa României (faza naţională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenţi medicul delegat şi medicul echipei gazdă.
În conformitate articolul 30, punctul 11 din ediţia 2018 a ROAF, regulament aprobat în şedinţa Comitetului de urgenţă din 20 iulie 2018, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum 3 (trei) înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute. În situaţia jocurilor în care se vor disputa reprize de prelungiri, conform art. 30 alin 9 din ROAF este permisă efectuarea a 4 (patru) înlocuiri de jucători, cu condiţia ca cea de a 4-a înlocuire să se efectueze numai în reprizele de prelungiri.
În conformitate cu articolul 30, punctul 15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea excluderii şi retrogradării lor în eşalonul imediat inferior din campionatul în care participă.
În conformitate cu prevederile articolului 7, alineat c din RSTJF, jucătorii vor trebui să aibă aplicată pe carnetul de legitimare viza medicală acordată de unitatea medico-sportivă competentă.
În caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.
Iată şi programul partidelor din această fază a competiţiei:
” ASMS ACS Sănătatea Darabani (BT) – ACS Foresta Suceava (SV)
” CSO Viitorul Liteni (SV) – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (NT)
” AS Unirea Mirceşti (IS) – CS Ştiinţa Miroslava (IS)
” AS Viitorul Curiţa (BC) – ACS
KSE Târgu Secuiesc (CV)
” ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL) – CSM Focşani 2007 (VN)
” AS Avântul Zărneşti (BZ) – AFC Metalul Buzău (BZ)
” CS Viitorul lanca (BR) – CS Făurei (BR)
” CS Victoria Cumpăna (CT) -ACS Pescăruşul Sarichioi Junior (TL)
” ACS Bărăganul Ciulniţa (IL) -AFC Unirea 04 Slobozia (IL)
” ACS Înainte Modelu (CL) – SC Popeşti-Leordeni (IF)
” CSA Steaua Bucureşti (B) – ACS Mostiştea Ulmu (CL)
” ACS Viitorul Domneşti (IF) – CS
Tunari (IF)
” CSM Flacăra Moreni (DB) – AS FC Pucioasa (DB)
” AS FC Precizia Săcele (BV) -ACS Olimpic Cetate Râşnov (BV)
” ACS Ajax Botoroaga (TR) -CSM Alexandria (TR)
” CS Real Bradu (AG) – ACS Vediţa Coloneşti M.S. (OT)
” CS Cârcea (DJ) – ACSO Filiaşi
(DJ)
” CS Minerul Costeşti (VL) – ACS
Flacăra Horezu (VL)
” CS Inter Petrila (HD) – AFC Metalurgistul Cugir 1939 (AB)
” AFC Voinţa Lupac (CS) – CS
Hunedoara (HD)
” CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (TM) – ACS Dumbrăviţa (TM)
” ACS Progresul Pecica (AR) – CS Crişul Chişineu Criş (AR)
” CS Naţional Sebiş (AR) – Gloria Lunca-Teuz Cermei (AR)
” SC Olimpia MCMXXI Satu Mare
(SM) – CSC Sânmartin (BH)
” AFC Unirea 1924 (AB) – ACS Industria Galda (AB)
” CS Floreşti (CJ) – FC Unirea Dej
(CJ)
” ACS Sticla Arieşul Turda (CJ) -CS Sănătatea SP Cluj-Napoca (CJ)
” CS Măgura Cisnădie (SB) – ACS SR Municipal Braşov (BV)
” CS Unirea Ungheni 2018 (MS) -AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
” ACS Unu Fotbal Club Gloria
(BN) – CSM Avântul Reghin (MS)

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro