Publicul este invitat la „Primăvara clasică europeană”

Primăria Municipiului Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa păstrează tradiţia şi marchează Ziua Europei oferind şi anul acesta publicului meloman un eveniment de excepţie. Este al şaselea an consecutiv în care „Primăvara clasică europeană” aduce pe scenă artişti de primă mână şi, pentru a mulţumi cât mai multe gusturi , programul este în egală măsură variat şi atractiv.
Amănunte au oferit într-o conferinţă de presă comună preşedintele Alexandru Oprea şi primarul Cristian Stan, reprezentanţi ai celor două instituţii asociate în organizarea acestui eveniment cultural dar şi a numeroase alte proiecte de succes. Joi, 9 Mai, de la ora 17- a precizat primarul Cristian Stan, Casa Sindicatelor va găzdui un concert extraordinar susţinut de Orchestra Simfonică Muntenia, tenorul Florin Georgescu, Cristi Minculescu, Trooper şi alţi invitaţi. Intrarea e liberă iar accesul în sală se va face începând cu ora 17.30. Chiar dacă locurile sunt limitate, a fost preferată această locaţie din pricina condiţiilor meteo nefavorabile iar organizatorii şi-au exprimat convingerea că va fi o manifestare culturală reuşită.
„Ne respectăm promisiunile. Avem un parteneriat cu Primăria Târgovişte de şase ani pe acest subiect, avem numeroase alte parteneriate şi vom continua proiectele comune.(…) Contribuim la zestrea culturală a judeţului şi municipiului şi aducem astfel un omagiu celor care au gândit şi realizat Uniunea Europeană.”- a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Zece cursuri de formare profesională organizate în luna mai

In luna mai, persoanele interesate să se califice/recalifice prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Dâmboviţa, pot accesa cursuri de formare profesională în următoarele în meseriile de sudor elec-tric,lucrător în structuri pentru construcţii,lăcătuş mecanic,operator comandă maşini unelte comandă numer-ică,ospătar,cosmetician,infirmier,comuni-care în limba engleză,operator introducere validare date şi lucrător în […]