Psihologia politică şi apărarea socială (XXVI)

dr. Gustave Le Bon
Legi pentru stimularea producătorilor de zahăr. – Legi abolite după ce au costat Statul sute de milioane de franci. Rezultatul a fost doar obţinerea unei supraproducţii artificiale de zahăr, plus admirabila consecinţă că producătorii francezi vindeau, în Franţa, zahărul de patru, cinci ori mai scump, în comparaţie cu preţul mai mic pe care-l cereau cumpărătorilor englezi. Au avut totuşi suficient timp la dispoziţie pentru a se îmbogăţi pe spinarea consumatorilor francezi.
Lege decretând liberalizarea cafenelelor, cabaretelor, magazinelor specializate în vânzarea de alcool. – Această lege, în aparenţă, nu a costat nimic Statul, dar cetăţenii au plătit din plin cu sănătatea lor, deoarece s-a extins considerabil alcoolismul, în rândul populaţiei. Contribuind din plin la popularea spitalelor cu pacienţi şi slabind forţa de muncă franceză, indirect, această lege a fost foarte oneroasă.
Legea compesării Vestului. – Această lege este în faza de început a aplicării sale, efectele sale urmând să se facă simţite abia peste câţiva ani. Încă de a doua zi, după votarea acestei legi, funcţionarii s-au întrunit pentru a cere măriri de salarii, dar acestea n-au fost încă aprobate. În prezent, creşterea cheltuielilor Statului, adică pierderea anuală pe care o suportă acesta, se ridică, pentru anul 1910, conform raportului domnului Doumer, la 50 de milioane. De altfel, nu este decât un mic început al creşterii cheltuielilor cu funcţionarii.Dacă observăm ce se petrece la Primăria Parisului, ne putem da seama ce se întâmplă cu unul din sectoarele sale de activitate când toţi cei angajaţi sunt transformaţi în funcţionari.
„De fiecare dată, scria recent domnul Delombre, când Primăria a «municipa-lizat» personalul unui sector de activitate, randamentul mâinii de lucru a scăzut, în timp ce, dimpotrivă, au crescut salariile şi cheltuielile adiacente. Nu s-a văzut, în unele sectoare de activitate ale Primăriei, cum cheltuielile compensatorii de boală s-au triplatde la un an la altul, pur şi simplu pentru că personalul acelor sectoare a fost asimilat personalului municipal?”
Desigur, aceste adevăruri ce costă nu au zgâlţâit niciun pic viziunea socialistă.
Legi destinate să remedieze criza viticolă. – Aceste legi, deja prea multe şi, în continuare, ineficiente, arată limpede că legiutorul este neputincios în intenţia sa de a se pune de-a curmejişul nevoilor naturale ale societăţii. Prin dezvoltarea exagerată a culturii viţei-de-vie, sudul Franţei a ajuns la o supraproducţie de vinuri, unele de o calitate de multe ori dubioasă, aspectul dubios fiind mărit cantitativ şi prin adăugarea de zahăr, în vin. Cum să procedezi, în acest caz? Exact cum au făcut, pe vremuri, cultivatorii de roibă sau garanţă, cum i se mai spune, când a fost descoperit produsul chimic numit alizarină, pentru obţinerea vopselii roşii. Au renunţat la garanţă şi au cultivat altă plantă. Din fericire, pe atunci, în acele vremuri îndepărtate, oamenii nu aveau, ca astăzi, încrederea nemărginită că Statul atotputernic le va rezolva problema. Cu alte cuvinte, dacă Statul ar fi avut, atunci, puterea de a se amesteca în orice, ar fi interzi fabricarea alizarinei, foarte economicoasă, pentru a stimula vânzarea foarte scumpei garanţe.
Dar Statul francez, din ziua de astăzi, a făcut progrese şi lui îi cer meridionalii să achiziţioneze vinul pe care nimeni nu vrea să-l mai cumpere din cauza slabei sale calităţi. Ei au pretins ca Statul să cumpere obligatoriu vinul sub formă de alcool sau, ceea ce însemna că ajungem în acelaşi punct, să se dea viticultorilor sume de bani compensatorii pentru distilarea vinului. Povestea crizei sudului Franţei va fi pe viitor un memorabil exemplu de mentalitate a unei ţări în care s-a răspândit obiceiul intervenţiei statului. Este inutil să mai precizez, cred eu, că o criză asemănătoare ar fi fost imposibilă în ţări ca America şi Anglia unde particularii sunt obişnuiţi să se bazeze pe propria iniţiativă şi nu pe intervenţia Statului pentru rezolvarea situaţiilor ce ajung în blocaj definitiv.
Legea odihnei săptămânale obligatorii. – Rezultate: 1o Creşterea cu cel puţin 10% a consumului; 2o Darea, aşa de mult, peste cap a activităţii industriale şi comerciale, încât a trebuit urgent să se aducă multe modificări acestei legi. Dar, în ceea ce-i priveşte pe muncitori, această lege s-a dovedit costisitoare. În majoritatea sectoarelor de activitate industrială, anual, mai multe luni, muncitorii sunt daţi în şomaj, ceea ce este un timp suficient de odihnă. Acum, aceste categorii de muncitori pierd, cu această lege, retribuţia mai mare pe care o primeau dacă lucrau şi duminica, fără a mai vorbi că, fiind liberi în această zi din săptămână, cheltuiesc în plus la cabaret. Am auzit pe mulţi dintre ei vorbind, din cauza acestei zile obligatoriu libere, de un deficit în veniturile lor personale de trei până la patru sute de franci, pe an, la atâta ridicându-se, pentru ei, costurile provocate de această lege.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali de către Mircea COTÂRŢĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

S-AU REÎNTORS TINERII PARTICIPANŢI LA ÎNTÂLNIREA TINERETULUI ORTODOX DE LA SIBIU

Cei 40 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviştei care au participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, la Întâlnirea Tineretului Ortodox de la Sibiu, din perioada 69 septembrie 2018, s-au reîntors la Târgovişte. Reprezentând cu cinste şi responsabilitate Eparhia noastră, tinerii au vizitat, la plecare, Mânăstirea Cozia, locul unde […]