Psihologia politică şi apărarea socială (XX)

dr. Gustave Le Bon
Rasa filantropilor^ este foarte funestă pentru evoluţia unui popor. Datorită acţiunii lor se dau legi considerate umanitare, al căror efecte sunt de cele mai multe ori dezastruoase.
Măsurile legislative ce au produs un rezultat opus celui la care se aşteptau politicienii sunt numeroase. Astfel, de exemplu, legile referitoare la primele de navigaţie au fost una din cauzele ce au dus la decăderea marinei noastre comerciale. Vă vom demonstra acest lucru.
Mai mult chiar, în virtutea principiului puterii suverane atribuită legilor, noi am avut pretenţia de a impune instituţiile noastre tuturor popoarelor cucerite, fără să ne trecă prin cap că o astfel de metodă va provoca, în curând, ruinarea coloniilor noastre.
Dogma de origine latină a puterii transformatoare a decretelor a dus, în urma presiunii exercitată de popor, la votarea celor mai violente legi fără să mai fim preocupaţi de caracterul lor nedrept.
După ce am fluturat prin faţa ochilor clasei muncitoare miliardul congregaţiilor, a trebuit, din clipa în care, întărâtate, mulţimile au început să mârâie, să dăm legi pentru a justifica confiscare acestui miliard. Acest act de o nedreptate ieşită din comun, pe care legislatorii nu au observat-o, a creat un precedent de care trebuie să ne temem. Întâmplarea a făcut ca pentru scurt timp, doar o zi, puterea să fi fost dată socialiştilor revoluţionari, ceea ce a avut drept urmare faptul că aceştia au profitat încercând să expropieze o nouă clasă de cetăţeni, în folosul alteia, fără să invoce altceva drept argument decât dreptul suveran al Statului, adică dreptul celui mai puternic.
Societatea noastră a scăpat ca prin urechile acului de dezorganizarea produsă de decretele legislatorilor doar datorită imposibilităţii de-a le aplica. Fiecare lege impune apariţia unui nou stol de funcţionari ce trebuie s-o aplice, dar de multe ori sa renunţat din cauza enormităţii cheltuielilor impuse de apariţia acestui noi grămezi de slujbaşi ce-ar fi trebuit s-o aplice. Chiar şi acum se ezită dacă trebuie sau nu să se creeze o adevărată armată de 50.000 de inspectori pentru a vedea cum sunt aplicate legile muncii. Doar imposibilitatea de a trece la fapte a salvat industria noastră de decadenţa accentuată pe care ar fi provocat-o amestecul constant al funcţionarilor în funcţionarea manufacturilor.
Până la urmă, Statul renunţă singur la legile inaplicabile, pentru simplul fapt că toată lumea le încalcă. O încălcare generalizată a legilor, devine, în curând un drept pe care nimeni nu are de gând să-l conteste. Din acest motiv, decretele date cu scopul de a contracara speculaţiile financiare, sociatăţile anonime şi toate formele de contract, date ca rezultat al evoluţiei economice moderne, au eşuat lementabil. Dacă studiem adevărata geneză a legilor, vom înţelege destul de uşor de ce s-a întâmplat acest lucru.
Vom ajunge la concluzia, de pe urma considerentelor precedente, că niciodată nu trebuie promulgate reformele pe cale legislativă, că mai degrabă ar trebui să ne abţinem. Evident, legislatorii din 1848, la care facem aluzie, ar fi fost mai bine să stea în banca lor decât să voteze legi atât de periculoase prin efec, dar această concluzie pesimistă nu este valabilă pentru toate cazurile. Multe legi sunt folositoare când apar în urma influenţei anumitor necesităţi sociale pe care le vom cerceta în continuare, necesităţi ce n-au nici în clin, nici în mânecă, de cele mai multe ori, cu voinţa legislatorilor.
Pentru a şti ce trebuie să faci şi mai ales ce nu trebuie să faci în materie de legi, ve trebui mai întâi să încercăm să înţelegem geneza lor.
Înainte de toate, trebuie să înţelegem şi să fim convinşi că o naţiune nu poate folosi constituţia şi legile altui popor cu mentalitate diferită, oricât de bine ar fi concepute. Când unii jurişti încearcă să ne convingă că dreptul roman a fost adoptat în totalitate de unele ţări, iar constituţia engleză, de altele, ei dau dovadă de o slabă cunoaştere a psihologiei popoarelor. Când dreptul roman a fost adoptat de un popor oarecare, de exemplu germanii, el nu a rămas în totalitate drept roman, ci a devenit, destul de repede, din drept roman, drept german. Niciodată constituţia englezească nu a fost aplicată de niciun popor cu excepţia englezilor, celelalte, destul de numeroase, doar au acceptat-o, dar fie au aplicat-o parţial, fie au adaptat-o.
Trei etape se succed în geneza unui drept. 10 cutuma sau obiceiul pământului, cum se mai spune, 20 jurisprudenţa, 30 legea. Legislatorul intervine cu folos doar în ultima din aceste trei etape. Legea ar trebui, cel mai adesea, să se limiteze să codifice, să dea aspect de lege, cutumei, obiceiului pământului. Acesta este adevăratul său rol. Codul nostru civil, pe care mulţi şi l-au imaginat ca fiind conceput bucată cu bucată de un consiliu de legişti îndrumaţi de Napoleon, nu a fost în realitate decât condensarea cutumelor cel mai general admise, în diverse părţi ale Franţei. Se încheia astfel o unificare juridică începută de multă vreme. În felul acesta, se poate spune că nu a fost un cod juridic al prezentului, ci al unui trecut juridic al Franţei.
Cutuma apare şi este impusă de necesităţile sociale, industriale şi economice de fiecare zi. Jurisprudenţa o stabileşte definitiv printr-un text. Legea o sancţionează.
Dar ceea ce sancţionează legea este, în realitate, starea socială a momentului. Civilizaţiile, mai ales acum, evoluează mai repede decât legile. Atunci, jurisprudenţa intervine pentru a le modifica conform noilor cutume ce se stabilesc.
În ţările unde judecătorul nu se bucură de independenţă, acesta este mai mult obişnuit să facă servicii, decât să dea sentinţe. În acest caz, legile trebuie urgent să se subordoneze cutumei, motiv pentru care sunt schimbate în grabă chiar de către legiferatori. În ţări unde, ca Anglia, de exemplu, judecătorul se bucură de mare independenţă, nu se simte nevoia schimbării legilor de către legiferatori, magistratul însuşi fiind cel ce le modifică.
1) Echivalentul de astăzi al politicienilor filantropi ai lui Gustave Le Bon este cel al politicienilor populişti.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ