Psihologia politică şi apărarea socială (XLIX)

0 0

de Gustave Le Bon_
Consider că este de folos să pun în evidenţă cauzele acestei nemaipomenite neputinţe a învăţământului. O idee greşită se află la baza tuturor reformele în zadar aplicate. Să schimbi programele nu înseamnă să modifici greşeala psihologică ce stă la baza lor.
Dacă modificăm mereu, fără a avea vreun succes, reglementările universitare, rezultă că nu programele trebuie modificate, ci metodele de predare. Dar niciodată profesorii noştri nu au fost convinşi de acest aspect. Ei nu-şi dau seama că doar metoda memorării nu oferă o bază concretă pentru înţelegerea raţionamentelor lor teoretice, abstracte, iar elevul nu va deveni niciodată capabil să înveţe să observe, să gândească, să raţioneze, să judece singur şi să-şi însuşească metoda prin care să înţeleagă în profunzime ceea ce studiează.
Cititorului care vrea să studieze neputinţa ireductibilă a profesorilor universitari, care vrea să identifice cauzele slăbiciunii învăţământului nostru, îi recomand să citească cele două discursuri despre învăţământ rostite în faţa Asociaţiei franceze pentru dezvoltatea ştiinţei, de către domnul Lippmann, profesor la Facultatea de ştiinţe din Paris şi domnul Appel, decanul aceleiaşi facultăţi.
Domnul Lippmann îşi începe discursul dovedind – şi, din acest punct de vedere, este în deplin acord cu toţi colegii săi – că învăţământul, sub toate formele sale, în Franţa, a ajuns la un nivel foarte scăzut. Superioritatea zdrobitoare a învăţământului universitar german şi influenţa sa mondială sunt lucruri care nu mai necesită nicio demonstraţie.
Impresionat de acest aspect, distinsul fizician a reflectat îndelung asupra cauzelor ce au produs răul dar şi asupra soluţiilor necesare pentru anihilarea acestuia.
începutul discursului său este impresionant, dar continuarea este o dezamăgire. Concluziile la care ajunge dovedesc doar cât de mult marii specialişti sunt incapabili să observe cauzele reale şi să emită raţionamente corecte, din clipa în care se îndepărtează de domeniul lor de specialitate. Nu va ajunge departe ţara noastră dacă va fi guvernată de un aeropag de savanţi, aşa cum au propus pe vremuri nişte inocenţi filozofi!
Dacă domnul Lippmann n-ar fi fost un om serios, ce vorbea unor oameni foarte serioşi, l-am fi putut bănui că-şi bate joc de cei cel ascultă.
Ceea ce ne-a dezvăluit, într-adevăr, este ieşit din comun. „învăţământul nostru este aşa de jalnic, spune el, pentru că ne vine din China, fiind adus de iezuiţi !”. în ceea ce priveşte reforma, aceasta se poate face cât ai bate din palme. Este de ajuns să „scăpăm universităţile de jugul puterii executive” şi să „nu mai acordăm grade universitare. Ciudat mod de a gândi! Toată forţa puterii executivuluinu se limitează la doar a semna diplomele pe care doar Universitatea le eliberează! Trebuie să nu vezi realitatea pentru a descoperi cauzele unei situaţii în care am ajuns doar datorită metodelor noastre de predare.
Concepţiile domnului Lippmann, după cum se vede, sunt de o naivitate puţin excesivă. Cele prezentate de domnul Appell, în discursul său, merită acelaşi calificativ. Fiecare rând scoate în evidenţă o gândire nesigură de ea însăşi. Ca să vă daţi seama, vă vom prezenta următoarele citate:
„Administraţia vede răul şi caută în mod activ remediul, acesta constând mai ales în stabilirea unor bine trasate între şcolile normale primare şi învăţământul superior”. (!!)
în continuare, el propune ca mare reformă suprimarea unei părţi din cursurile ţinute la Museum şi transformarea acestuia în „Institutul naţional al colecţiilor”.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Elevii olimpici la Istorie şi profesorii îndrumători, premiaţi

La Muzeul de Istorie din Târgovişte a avut loc o activitate de tradiţie în judeţul nostru, dedicată Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie. Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” -Târgovişte, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia din Târgovişte, Societatea de […]