Published On: lun, apr. 8th, 2019

Psihologia politică şi apărarea socială (XCIV)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Colectiviştii nu-şi dau seama că acest regim politic inchizitorial va deveni repede aşa de odios oamenilor, încât va da naştere la revolte, iar punerea lui în practică, în ciuda lipsei generale de voinţă şi curaj, necesare opunerii la un asemenea regim politic, în mod sigur va însemna sfârşitul Republicii. Chiar şi oile vor ajunge să se revolte. Dar, înclinaţia mentalităţii francezilor, pentru tiranie, îi va împiedica să vadă limpede.
***
Dacă înclinarea spre tiranie şi dispreţul faţă de libertatea altora sunt atitudini sociale larg răspândite în Franţa, nu putem totuşi nega că există o elită de minţi liberale luminate, ce nu simte nevoia să persecute şi nici să-şi subordoneze clase întregi de cetăţeni ce gândesc altfel decât ea. Dar acest grup este prea mic pentru a putea forma un partid influent. Mai mult chiar, înloc să crească, acest grup, pe zi ce trece, se micşorează.
Deci, se pune o întrebare jenantă: de ce această elită, deja redusă ca număr de membri, se micşorează constant? Cum am ajuns să avem printre deputaţi şi alegătorii lor, mulţi paşnici ca fire şi înţelepţi, – profesori, medici, industriaşi, ingineri, etc. – persoane care şi-au schimbat atitudinea şi gândirea, devenind apărătorii celor mai subversive doctrine?
Oare de ce, mai ales în rândul universitarilor apar şefii şi principalii apostoli ai colectivismului revoluţionar, ai antipatriotismului, ai antimilitarismului, etc. ?
Să amintim că bunul simţ nu face mereu casă bună cu ştiinţa de carte şi nu toţi intelectualii strălucesc prin inteligenţă. Dar această constatare nu este un răspuns suficient la întrebarea pusă. Diverse motive au determinat noua mentalitate. în primul rând, după cum s-a văzut, trebuie menţionată frica că se pot pierde avantajele obţinute ca deputat, aceasta devenind adevăratul scop ce determină votul parlamentarilor. Reproducem explicaţia pe care a dat-o corect un fost deputat socialist, domnul Fourniere:
„De la cel mai înrăit anarhist până la cel mai îndârjit parlamentar, cu toţi au o frică în străfundul sufletului lor, aceea că nu vor reuşi să fie cel puţin cu un pas înaintea celui ce deja se află înaintea lor… Predicatori ai socialismului, unde i-aţi dus pe cei ce au crezut în voi din clipa când le-aşi promis raiul pe pământ?”
Deputatul, terorizat de afirmaţiile comitetelor conduse de obscuri indivizi sectari, încearcă să-le domine, de frică să nu pară că nu este destul de îndrăzneţ, că nu sprijină destul de mult aspiraţiile poporului. Ca să se facă auzit, deputatul ajunge să strige mai tare decât concurenţii săi politici şi, din cauză că tot repetă ceea ce spune pentru a convinge pe cei ce-l ascultă, ajunge să creadă şi el ceea ce spune.
Frica de a pierde avantajele pe care le-a obţinut prin votul alegătorilor, nu este singura cauză ce modelează mentalitatea politică a aleşilor. O altă cauză, din multele alte cauze, este străveche greşeală, moştenită de la latini conform căreia societatea poate fi transformată cu ajutorul legilor. Deoarece toate partidele sunt convinse că numai cu decrete date corect, la momentul potrivit, poţi rezolva problemele pe care le are fiecare, eputatul este hărţuit de acea dorinţă de „a face ceva”. în această situaţie, deputatul nu mai vede complicaţiile pe care le are corpul social, complicaţii ce trebuie rezolvate, aşa cum pe vremuri, doctorul nu vedea adevăratele complicaţii cu care se confrunta corpul uman. Astfel, deputatul aplica corpului social tratamentul, aşa cum doctorul trata corpul uman: prescriind, la întâmplare, purgative şi sângerări. Astfel, şi doctorii se încăpăţânează „să facă ceva”, numai ca să nu se spună că nu fac nimic. A trebuit să treacă mai multe secole ca să descopere că cel mai bine este să nu facă nimic, să lase natura să acţioneze de la sine, să evite să-şi bage degetele într-un mecanism foarte complicat, despre care nu ştie prea bine cum funcţionează.
Prin nicio demonstraţie nu s-a reuşit să se zdruncine din temelii, în Franţa, convingerea de nestrămutat că Statul poate rezolva totul cu ajutorul legilor. Mai mult chiar, această convingere a devenit, pentru o mulţime de sectanţi politici, un fel de dogmă religioasă de care nu te poţi atinge. într-un strălucit articol, domnul J. Bourdeau analiza recent cartea unui profesor de la Universitate, scopul lucrării fiind să justifice rolul providenţial al Statului. Conform părerii acestui profesor, Statul trebuie să fie preocupat să asigure fericirea poporului, izbăvirea sa de rele în timpul vieţii sale pe pământ, să exercite un rol asemănător cu cel pe care-l avea Biserica în Evul Mediu. Vai, ce groaznici educatori mai are şi democraţia noastră! Cât de înfiorători mai sunt aceşti pedagogi ce vor să modeleze lumea în care trăim, hrânindu-se doar cu iluzii, nevăzând şi neînţelegând realităţile ale căror legi conduc lumea.
Idea unei dictaturi absolute a Statului, ce-şi poate permite totul, este aşa de puternic ancorată în creietaşul sectanţilor socialişti, încât, după mintea lor, Statul nu este obligat să respecte nici-un angajament, nicio lege, neavând alt ghid al faptelor sale decât bunul său plac.
Această nemaipomenită mentalitate politică nu a fost văzută decât la regii triburilor de negri din Africa. Totuşi, chiar şi aceşti regi îşi respectau şi îndeplineau promisiunea făcută. Pentru socialişti, dimpotrivă, Statul nu este obligat să respecte nicio promisiune. Şeful partidului socialist, în Franţa, nu a ezita, în timpul unei discuţii recente,în Parlament, să sprijine această teză. A primit un răspuns de la un ministru al cărui mod de a judeca a supravieţuit trecutului său socialist.
„Cum! un contract este semnat între o Companie şi Stat. între cele două părţi apar dificultăţi în interpretarea contractului, iar una dintre părţi va reglementa singură aceste dificultăţi, interpretând textul contractului fără să mai discute cu cealaltă parte! Este posibil aşa ceva? Ce importanţă va mai avea angajamentul Statului, îndrăznesc chiar să spun, încrederea în Stat, dacă angajamentele asumate de Stat, în numele ţării, pot fi a doua zi, sau după douăzeci ori treizeci de ani, – timpul nu are nicio importanţă în această situaţie – cu dezinvoltură nerespectate?”
Se pare că astfel de aspecte devin indiscutabile. Faptul că este necesar să fie apărate, arată cât de mult numeroase minţi sunt seduse de doctrinele cele mai totalitare.
***
Observaţiile precedente scot în evidenţă mentalitatea legislatorilor, explicând-o într-o oarecare măsură. Dar cum s-a format cea a burghezului cu tendinţe revoluţionare?
Incapabil, în general, să gândească şi să raţioneze de unul singur, burghezul preia, prin simplă imitare, câteva concepte politice şi sociale la modă, ceea ce-i permite să-şi ascundă de ochii lumii, mediocritatea gândirii sale. De exemplu, este la modă să spui „Să mergi în pas cu vremea, însemnă să fii un om al progresului” şi multe alte afirmaţii care-s la modă. Dar ce înseamnă această expresie, burghezul nostru habar n-are, după cum nici oamenii de treabă care-l ascultă nu înţeleg semnificaţia acestei afirmaţii.
în rest, toţi francezii sunt în mod incurabil etatişti. La fel, toţi burghezii, indiferent de partidul din care fac parte, clerical, colectivist, monarhist, etc. sunt de acord că trebuie să se ceară din partea Statului să dea legi destinate să transforme lumea.
Socialismul, sintetizând această aspiraţie generală, a început, din această cauză, să aibă rapid tot mai mulţi adepţi în rândul burgheziei, chiar dacă aceasta înseamnă o reîntoarcere la barbarie şi un pericol cu instaurarea cele mai duri dictaturi pe care a studiat-o vreodată istoria.
La cauzele care au influenţat mentalitatea burgheză actuală se adaugă şi aparenta sa antipatie pentru tradiţie. Nicio clasă socială nu este mai mult înhămată la carul tradiţiei naţionale, cum este burghezia, dar, cu toate acestea, nicio clasă socială franceză nu detestă aşa de mult tradiţiile naţionale cum o face burghezia deoarece, desigur, odată cu trecerea timpului, burghezia franceză îşi dă seama că, în ciuda eforturilor pe care le face, nu poate să distrugă puterea pe care o au asupra maselor tradiţiile naţionale. Burghezia detestă tradiţia naţională aşa cum sclavul îşi detestă stăpânul care-l domină, ştiind foarte bine că trebuie să i se supună.
Din toate aceste motive menţionate, oameni, relativ luminaţi la minte, au ajuns să stea plecaţi în faţa josnicilor demagogi ai noilor Biserici, dând dovadă de acelaşi servilism de care dat dovadă curtizanii asiatici în faţa unui suveran absolut.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro