Published On: sâm, mart. 9th, 2019

Psihologia politica şi apărarea sociala (LXXXVIII) (urmare din nr. 7679, luni 4 martie)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
„Domnul Dejeante, deputat de Paris, încearcă să facă linişte; roagă pe parlamentari să fie calmi, dar nu se alege decât cu o singură reacţie din partea lor:
– Huo ! Huo ! cei cincisprezeci mii !
Cu toţii stau în picioare, unii pe banchete, alţii pe mese. Strigătele fac atmosfera tot mai încordată:
– Afară cu voi, lichelelor !
– Deputaţii, să fie daţi afară !
Galagia creşte şi mai mult în intensitate când domnul Dejeante vrea să ţină un discurs.
– Sunt un vechi sindicalist, spune el.
– Şi unul dintre cei „cinsprezece mii” !, îi strigă grupul celor ce vor să-i închidă gura.
Gălăgia devine tot mai puternică.Domnul Dejeante se încăpăţânează să vorbească, dar, pentru a-l împidica să se facă auzit, revoluţionare încep să cânte Internaţionala. Văzând că nu are nicio şansă să se facă auzit, domnul Dejeante începe şi el să cânte Intrenaţionala, împreună cu ceilalţi; după ce termină de cântat, toţi aplaudă cu frenezie.
Appoi, un anarhist începe să predice sabotajul:
– Am auzit oameni vorbind despre revoluţie, reuşind să devină bogaţi de pe urma revoluţiei. Domnilor deputaţi care aveţi de toate, maşini şi tot restul avantajelor, vă este uşor să vorbiţi despre revoluţie, Dar noi, ceilalţi, nu avem nimic şi nu vom avea parte de nimic. Nu avem parte decât de discursuri. Nu vrem cuvinte frumoase, vrem fapte”.
***
Din motive diferite, dar perfect îndreptăţite, capitaliştii şi industriaşii, adică adevăraţii producători ai bogăţiei naţionale, nu au niciun fel de simpatie pentru guvernanţii noştri. Nu numai că aceştia din urmă nu-i protejează deloc împotriva sabotajelor, incendiilor declanşate intenţionat şi violenţelor de tot felul, dar le mai pune şi piedici în fiecare zi, împiedicându-le dezvoltarea prin legi sociale ce nu-şi au rostul, aşteptând să le distrugă definitiv puterea financiară prin impunerea de impozite inchizitoriale şi mai sufocante.
Este de la sine înţeles că industriaşii capitalişti nu vor fi lăsaţi în pace, deoarece, aşa cum spune domnul Pierre Baudin1), în cartea sa Politica realistă, „elita nu mai reprezintă societatea franceză”. Este adevărat, doar în aparenţă. în realitate, după cum am demonstrat deja, niciodată mai mult ca acuma, elitele nu au fost mai necesare. Departe de a fi diminuat, rolul rol în societate este în creştere. Fără elite nu vom avea parte de progres materiel, nici de evoluţie în domeniul ştiinţei, nici de dezvoltate industrială. Fără elite vom avea parte doar de decadenţa socialistă, caracterizată de egalitate în mizerie şi servitute.
Deci, parlamentarismul a reuşit să-şi creeze numeroşi şi diferiţi duşmani. Toate clasele sociale îşi manifestă aversiunea faţă de el. Doar una, burghezia mijlocie nu îi este ostilă, ci pur şi simplu este nepăsătoare, extraordinar de nepăsătoare. Domnul Auriac, din care am citat de mai multe ori, a demostrat acest lucru:
„Burgezia francez, alcătuită din diferite elemente, zdruncinată de zece revoluţii, este profund indiferentă faţă de toate formele de guvernare.
Nu este nici regalistă, ici imperialistă, nici republicană. Votează republica pentru că republica există, este conservatoare, nu pentru o formă anume de guvernare, ci pentru că este, de felul ei, conservatoare. Burghezia este fidelă celui care, oricare ar fi, care este capabil să-i garanteze pacea şi securitatea socială. A doua zi după prăbuşirea celui care avea puterea, nu-şi mai aduce aminte de el fiindcă nu-i mai este de folos”.
Una dintre cauzele cele mai răspândite ale impopularităţii parlamentare este tirania cu adevărat odioasă pe care deputatul din provincie, obligat să se identifice cu toate urile locale ale comitetului său, o exercită asupra cetăţenilor ce nu fac parte din partidul său. într-un interviu publicat de Le Journal, domnul Loubet2), ce a fost deputat înainte de a deveni Preşedintele Republicii, şi-a exprimat unele consideraţiii referitoare la tirania deputaţilor proveniţi din provincie:
„Cum să păstrăm votul din arondisment, din moment ce acesta a ajuns într-o stare mizerabilă datorită reprezentanţilor pe care i-a dat şi pe care va continua să-i dea? Este culmea decăderii politice şi sociale. Nici nu realizăm, aici, la Paris, ce fel de moravuri a creat, în provincie, acest sistem politic deformat, ce a dat naştere la diferite forme de tiranie locală, instaurând procedee de oprimare publică a cetăţeanului. «Cel care nu votează cu mine, este duşmanul meu». La această mentalitate s-a ajuns. Au ajuns până acolo încât nici nu se mai prefac. Puţin le pasă dacă grindina distruge via adversarului politic sau dacă o boală îi omoară vitele. Pentru electoratul lor se vor găsi despăgubiri, dar nu şi pentru ceilalţi. Treaba lo dacă vor fi ruinaţi: asta să le fie învăţătură de minte să mai voteze cu ceilalţi! într-un stat centralizat cum este Franţa, astfel de moravuri politice există de prea multă vreme, dar au ajuns la un nivel al exagerărilor, încât instinctul de dreptate, care este aşa de viu la noi, va provoca revolta, la nivelul populaţiei. Este periculos, în Franţa, să aduci la exasperare sentimentul de dreptate”.
Cei mai străluciţi oameni ai Franţei au ajuns să aibă despre Camera deputaţilor o atitudine foarte severă. Putem să ne dăm seama despre aceasta dintr-un fragmen din manifestul „comitetului republican al Republicii proporţionale”. Este semnat de cei mai cunoscuţi oameni din cadrul Institutului, ai Sorbonnei, de la Industrie şi din Barou: domnii A. Carnot, Bouchard, Croiset, Das-tre, Painleve, J. Harmand, Diehl, Fernand Faure, etc. Acest etc. include cincizeci de nume, majoritatea figuri eminente. Acest manifest înseamnă că, fiind prea nedreptăţite, elita se revoltă.
„Folosire votul arondismentului a perpetuat moravuri electorale şi politice intolerabile: candidatura oficială, arbitrariul din actele administrative, arbitrariul din aplicarea legilor, favoritismul înlocuind actul de justiţie, dezordinea din serviciile publice, deficitul bugetului unde interesul privat şi al clientelei prevalează interesul general.
Trebuie eliberaţi deputaţii de servitutea ce-i obligă să satisfacă poftele unora pentru a-şi putea păstra mandatul de parlamentari. Trebuie mai multă demnitate şi moralitate în exercitarea dreptului de vot. Lupta de idei trebuie să înlocuiască simpla concurenţă dintre persoanele ce vor un loc de deputat”.
***
Totuşi, cum mai poate rezista regimul parlamentar după ce are parte de atâta ostilitate din partea tuturor claselor sociale?
Rezistă, şi probabil va rezista multă vreme de acum încolo, datorită acestui motiv fundamental că este singurul tip de guvernare, cea parlamentară, care este posibilă la popoarele civilizate. Acesta este motivul pentru care a fost adoptat de toate naţiunile ce cunosc progresul generat de civilizaţie. Chiar dacă regimul parlamentar are deasupra sa monarhia ereditară, ca în Anglia, Belgia sau Italia, ori un preşedinte ales, ca în Franţa şi Americatot Parlamentul este cel care mereu legiferează, iar miniştri guverneazâ. Ultimele guverne autocrate din Rusia şi Turcia au sfârşit prin a accepta parlamentarismul.
1) Pierre Baudin – născut la Nantua (departamentul Ain), în data de 21 august 1863, decedat la Paris, pe 30 iulile 1917. A fost politician de orientare radical-socialistă.
2) Emile Loubet, născut la 30 decembrie 1838, la Marsanne, decedat la 20 decembrie 1929, la Montelimar. Om de Stat francez, preşedinte al Republicii franceze din 1899 până în 1906.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro