Published On: vin, feb. 8th, 2019

Psihologia politica şi apărarea socială (LXXXIII)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Acesta este sensul general al poveştii lui Gracchus redată în micul ziar denumit Vieux Cordelier aşa cum a fost redată de autorii latini. Aluzia celebrului polemist care a fost Desmoulins, nu a fost înţeleasă de nimeni, iar Republica a alunecat repede pe panta violenţei, a anarhiei şi a măsurilor arbitrare care au dus la instaurarea dictaturii.
Desigur, exagerarea promisiunilor politice este, cel puţin în aparenţă, o modalitate sigură de a învinge adversarii, mai ales dacă aceştia au ceva scrupule în a minţi, fără să clipească, populaţia, şi mai ales dacă se recurge la această metodă din primul moment al începerii discursului. Este incontestabil că deputatul socialist, ce promitea, pe vremuri, o rentă de 6.000 de franci, fiecăruia dintre alegătorii săi, pentru o oră de muncă zilnică, dacă partidul său va câştiga alegerile, nu avea nicio jenă să exagereze promisiunile făcute în campanie. Este ca şi cum ai promite fiecărui alegător 12.000 de franci rentă plus o maşină având ca şofer un burgez legat cu lanţuri de volav. Dar, în materie de promisiuni electorale exegerate, este bine să se realizeze că este periculos să se treacă de limitele impuse de realitatea socială.
Metoda promisiunilor exagerate este foarte comodă pentru unii politicienii care s-au obişnuit s-o folosească fără să clipească. Acum, ei au început să descopere că este destul de păguboasă.
Să promiţi, nu este greu, greu este să realizezi promisiunea făcută alegătorilor. Desigur, o bună parte din timp, după alegeri, poţi spune că nu poţi să faci ce ai promis, din cauza opoziţiei, dar vine un moment când electoratul descoperă că l-ai păcălit. Atunci, electoratul nu-şi mai face iluzii, iar iluziile sunt ceva foarte preţios, iar când electoratul îşi pierde iluziile, devine, peste noapte, foarte furios.
Din cauza promisiunilor exagerate, mulţi parlamentari sunt învăluiţi de un nor gros de impopularitate, a cărui densitate creşte zilnic.
Nu putem spune că legislatorii sunt leneşi, dar nimeni nu poate fsce ceva din nimic. Izbinduse mereu de necesităţile zilnice ale maelor, legile date din cauza promisiunilor exagerate, nu fac decât să accentueze răul social, înloc să-l vindece, aşa cum s-a pretins. Din promisiune exagerată în promisiune exagerată, Parlamentul a votat pensionarea muncitorilor, ce ne-ar fi costat anual 800 de milioane (nota tr.: de franci), a ceferiştilor, ce ne-ar fi stoars de 200 de milioane. Chiar şi cei interesaţi, înţelegând absurditatea a ceea ce fusese votat, au lăsat senatul să aducă cifrele la o realitate ce le putea suporta.
Deşi păcălit, la început, cu promisiuni frumoase, poporul a reuşit, până la urmă, să-şi dea seama că ceea ce era adevărat la cei pe care-i votase erau doar conflictele de interese dintre ei, iar morala proprie doar lor, îi aducea în situaţia de se concura reciproc doar pentru satisfacerea intereselor lor.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro