Psihologia politică şi apărarea socială (LIV)

de Gustave Le Bon_
„învăţătorul suferă aşa de mult în dormitorul comun din cazarmă, scrie Paul Adam, încât devine un antimilitarist înverşunat, mai mult chiar este prea simplist să concepem doar groaznicul pericol la care ne expune propaganda dezarmării, în timp ce barbaria pangermaniştilor măreşte neîncetat bugetul ofensivei germane şi creşte puterea mijloacelor de care beneficiează pentru a trimite pe neaşteptate, peste frontiera noastră, numeroase arme de distrugere. Prin ceea ce gândeşte şi spune, învăţătorul nu face decât să predea duşmanilor săi întreaga naţiune pe care o convinge să fie pasivă”.
Gândind astfel, profesorii de toate felurile se îndreaptă din ce în ce mai mult către cele mai periculoase doctrine anarhiste. în această atmosferă de delăsare generală, miniştri nu îndrăznesc să pună capăt acestui puternic curent de opinie care va bloca repede orice intenţie de acţiune. Ce alt exemplu mai vreţi, decât acel învăţător care l-a dat în judecată pe ministrul Educaţiei – simplu slujbaş al democraţiei, unde învăţătorul este un stăpân – pentru că, reţinut de un ambasador, şi-a permis să-l facă să aştepte un sfert de oră. Câtă micime de gândire produsă de îngâmfarea egalitarismului! Până unde s-a ajuns din cauza iluziilor create de învăţământul universitar în mintea celor care exagerează în comportament!
Totuşi, să nu-i criticăm prea mult pe aceşti modeşti învăţători. Ei sunt expresia a ceea ce le-a băgat în cap învăţământul superior. Manualele devenite Biblia lor, sunt în general concepute de profesori universitari, printre aceştia aflându-se academicienii de la Sor-bona. Din păcate, multe dintre aceste manuale nu prea sunt de recomandat. Astfel, ne mirăm că avem în faţa ochilor lucrări ce dezvăluie o mentalitate de fanatici.Ziarele ce nu pot fi bănuite de clericalism, recent au arătat foarte clar interpretări de tip iezuit ale istoriei, într-unul din aceste manuale conceput de unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de la Sorbona. Doar pe vremea Inchiziţiei mai întâlneai astfel de gânditori sectari. Dacă aceste aberaţii năucitoare nu te plictisesc mortat, în schimb, ele reuşesc în modul cel mai periculos să influenţeze imaginaţia copiilor, creând o generaţie de antipatrioţi şi de revoltaţi.
Este un trist spectacol să vezi profesori de la Sorbona, academicieni etc. fâcănd totul pentru a fi agreaţi de cei de la Univesitate, interpretând în spiritul noilor idei actuale, faptele istorice ale trecutului. Unii ajung până acolo încât le este teamă să mai scrie cuvântul Dumnezeu în manualele concepute de ei, încât, pentru a face carieră, desfigurează chiar şi fabulele lui La Fontaine! Cu toţi cunoaştem povestea peştişorului:
„Peştişorul devine mare
Doar dacă Dumnezeu îi dă viaţă”.
Autorii noilor manuale au scris fără să ezite:
„Peştişorul devine mare Doar dacă i se dă viaţă”.
Iată la ce s-a ajuns pentru a face pe plac şefilor din birourile ministeriale pentru obţinerea de subvenţii.
***
Cartea pe care am scris-o, în care am expus principiile psihologice ce ar trebuie să fie la baza învăţământului, a avut mulţi cititori, dacă te iei după numeroasele reeditări pe care le-a avut. Totuşi, influenţa sa în rândul universitarilor a fost foarte scăzută. Constrânşi să respecte cu rigurozitate programele, profesorii nu pot să predea decât materiile prevăzute în aceste programe, predându-le obligatoriu doar folosind metodele ce servesc la propria lor instruire.
Totuşi, cercetările nostre au avut până la urmă un ecou în cea mai importantă şcoală ce formează viitoarele noastre generaţii. Mă refer la Şcoala războiului, care, după cum se ştie, nu este deloc influenţată de Universitate.
Savanţi stăpâni pe ceea ce cunosc, ieri, generalul Bonnal, azi, colonelul Maud’huy şi încă câţiva învaţă o strălucită elită de ofiţeri principiile fundamentale dezvoltate în Psihologia educaţiei. Aşa cum am mai spus-o într-un alt capitol, domnul comandant Gaucher a publicat cu titlul Studiu despre psihologia trupei şi a comandamentului, o carte destinată ofiţerilor, bazată pe metodele de educare pe care le-am făcut cunoscute. Acest succes, puţin sperat, dovedeşte că nu trebuie niciodată să eziţi să spui ceea ce trebuie să spui chiar când eşti singurul care trebuie să spui acel lucru.
Trebuie să recunosc că, dacă ideile expuse în cartea mea s-au bucurat de puţin succes în Franţa, ele au avut unul mult mai mare în străinătate. Marele duce Constantin Constantinovici, preşedintele Academiei de Ştiinţe şi conducător al Şcolii militare din Rusia a tradus cartea mea în rusă pentru şcolile pe care le conduce.
***
Foarte multe învăţăminte rezultă din nereuşitele tentative de a modifica sistemul nostru de învăţământ. Dacă cei ce caută prin experimente, scopul acţiunii lor, să dea noi legi pentru învăţământ, nefiind interesaţi de nevoile imediate ale acestuia, până la urmă vor avea o nouă dovadă a inutilităţii reformelor acumulate constant deoarece nu înţeleg că mentalitatea unei naţiuni nu se modelează cu legi, ci cu un sistem corect de educaţie ce corespunde schimbării vremurilor. O mai spun încă o dată: legile sunt eficiente când sunt expresia mentalităţii unei ţări, dar legile nu modelează mentalitatea, ci educaţia.
Desigur, trebuie să aibă loc multe schimbări economice, multe modificări în societate pentru a ne face să înţelegem că dezvoltarea ştiinţei şi industriei au dus lumea la o nouă fază a evoluţiei unde anumite însuşiri joacă un rol preponderent în viaţa popoarelor. Viitorii stăpâni ai ştiinţei, industriei şi comerţului vor fi cei care vor avea iniţiativă, spirit de observaţie, voinţă, putere de judecată corectă, fiind capabili să se controleze pe ei înşişi. Acestea sunt însuşirile necesare celor ce vor conduce, însuşiri pe care metodele noastre oficiale nu ni le-au inoculat niciodată.
Preşedintele anchetei parlamentare referitoare la învăţământ, domnul Ribot a ajuns la concluzia că învăţământul este în mare parte responsabil pentru relele din societatea franceză. Nu ezit să adaug, după ce am studiat multă vreme problema, că Universitatea este unul dintre flagelurile Franţei.
Cartea a lll-a Guvernarea populară
Capitolul I Elita şi mulţimea
Lumea modernă în care trăim se confruntă cu o problemă ce s-a amplificat treptat de-a lungul secolelor, pe care va trebui s-o rezolve dacă nu vrea ca unele popoare să se-ntoarcă la vremurile barbare.
Una dintre caracteristicile sigure ale civilizaţiei actuale, din păcate nu prea bine cunoscute, este diferenţierea progresivă a inteligenţelor şi. în consecinţă, a situaţiilor sociale.
în ciuda tuturor teoriilor egalitariste şi a zadarnicelor tentative a codurilor, diferenţierea intelectuală se accentuează tot mai mult ca rezultat al necesităţii naturale ce scapă influenţei legilor făcute de om.
Progresele tehnicii au devenit adevăratele motoare ale evoluţiei civilizaţiilor moderne.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cea mai rea dintre toate lumile posibile (25) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_ De fapt, locatarii sunt de cele mai multe ori foarte invizibili şi neputincioşi decât locuitorii bidonville-urilor. în caz de restructurare sau expulzare, adesea ei nu sunt eligibili pentru a fi despăgubiţi sau redestribuiţi să locuiască în alte locaţii. Spre deosebire de locuitorii magherniţelor din Berlin sau New […]