Published On: joi, nov. 8th, 2018

Psihologia politică şi apărarea socială (LIII)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Înainte de a continua traducerea lucrării lui Gustave Le Bon, vreau să-i atrag atenţia cititorului, mai ales celui care a citit toate, impropriu spus, episoade, că Franţa dintre 1871 -1910 seamănă foarte mult ca grad de corupţie, cu România perioadei 1992 – 2018, exceptând spaţiul colonial francez, deoarece românii nu au avut şi nici nu vor avea vreodată colonii, nu fiindcă sunt proşti, ci din cauză că sunt prea… corupţi. Pentru a avea şi a administra colonii, ai totuşi nevoie de funcţionari integri sau cum spunea Le Bon, oamenii cu de mare caracter, ceea ce, deocamdată, nu este vorba la români, poate pe viitor. Indiferent ce spun sau gândesc alţii, efectele corupţiei la francezi au fost destul de dezastruoase. Corupţia a luat amploare după înfrângerea definitivă, în 1815, a lui Napoleon I Boaparte. I-a urmat Restauraţia care nu a însemnat doar reîntoarcerea la putere a monarhiei, a însemnat şi restaurarea… corupţiei. Mai mult sau mai puţin vizibil, francezii, sub Restauraţie, sub Republicile care s-au succedat ulterior Imperiului lui Napoleon al III, au trăit, de fapt, în ciuda puternicei industrializări şi modernizări a instituţiilor statului, după 1848, în limitele unei corupţii acceptate de majoritate, fapt scos oarecum în evidenţă de către Gustave Le Bon. Dar, pentru a nu ne lungi cu consideraţiile, până în 1962, preţul corupţiei, în diferite grade, pentru francezi a fost, în realitate, pierderea a două războaie mondiale, plus imperiul lor colonial, exceptând câteva insuliţe care mai vor să fie sub autoritatea guvernului francez de azi. De remarcat că, după 1945, treptat, până-n prezent, francezii au restrâns sfera de influenţă a corupţiei până aproape de zero, iar efectul, unul singur şi esenţial pentru dezvoltarea lor, se vede: prosperitatea.
În schimb, la români, care după 1918, începuse încet, încet să apară semnele pozitive ale dezvoltării prospere, după ultima mare invazie rusească, modernă, în comparaţie cu cele din secolele XVIII – XIX, mă refer la ce a urmat după fatidica dată de 23 august 1944, corupţia, sub diferite forme de manifestare, nu doar că a distrus şansele României de a fi Mare, cel puţin sub aspect economic, dacă nu s-a mai putut sub aspect teritorial, dar a distrus catastrofal caracterul românilor. Ce s-a început, lent, după alungarea Regelui Mihai I, a luat amploare, scăpată de sub control, după 1990. Românul de azi este mai catastrofal decât francezul corupt din vremea lui Le Bon: nu mai poate trăi fără să mituiască, nu mai are bun simţ, nu mai are respect. Este viclean, incult, agramat şi, dacă ajunge să deţină, cât de mică ar fi, puterea de decizie, o foloseşte nu pentru bunăstarea statului român, ci pentru a sa proprie şi a rudelor sale. Comunismul de tip sovietic, combinat cu cel de tip românesc, a dat naştere jigodiilor care au infestat sistemul bugetar românesc. Bugetarii, iar dintre ei funcţionarii, au distrus şansele de bunăstare reală a României. Explicaţia cauzei este oarecum simplă: comuniştii au adus în funcţii de decizie, la nivel de raion, regiune, apoi de judeţ, pe sărăntocii inculţi, leneşi, vicleni ai satelor pe care i-au cuplat cu cei asemenea lor din mediul urban. Comuniştii au distrus proprietatea ca sistem social şi dreptul de a avea proprietate. Din acel moment proprietatea de pământ, fabrică, uzină etc. a fost înlocuită cu proprietatea de funcţie bugetată. Din acel moment, sărăcimea satelor şi oraşelor româneşti, care nu era proastă, era doar incultă şi agramată, a înţeles repede că, în orânduirea socialistă, comunistă, doar funcţia este singura sursă de avere, funcţia ce stimula furtul şi traficul de influenţă. Funcţia genera averea, nu munca corectă ce stă la baza prosperităţii unei proprietăţi, indiferent de tipul ei. Astfel, toţi sau aproape toţi şi-au dorit o funcţie, în administraţie, pe linie de partid etc. Funcţie egal putere. Putere egal prosperitate. Dacă până în 1990, corupţia se practica cu perdea, după, s-a practicat cu o nesimţire ce a provocat decesul definitiv al speranţelor omului de rând de a mai trăi, nu decent, imposibil în România de azi, ci mai bine. De fapt, pentru a trăi prosper în România de azi, trebuie să te înhăitezi cu un partid politic, să ajungi cât mai aproape de vârfurile decizionale, să faci parte dintr-o gaşcă ce practică mafia economică organizată, să nu-ţi pese că stimulând corupţia afectezi viaţa a sute, chiar mii de oameni pe care nu-i cunoşti şi nu-i vei cunoaşte niciodată, dar indirect le distrugi existenţa. Nu este deloc exagerat când s-a spus că orice formă de corupţie ucide. Consider că generator de corupţie este mediul politic în complicitatea cu aliaţii săi, administraţia de stat, învăţământul şi biserica ortodoxă, ultimii doi vectori sociali inoculţnd românului, încă din copilărie, mentalitatea tipică individului spălat pe creier. Francezii au înţeles aceasta după peste un secol, dacă luăm ca reper anul 1871, astfel că au un stat actualmente puternic din punct de vedere social, economic, militar şi cultural. Românii, dacă iau ca reper anul 1948, mai au de aşteptat, mai ales că se vindecă greu o mentalitate infestată grav de bacilul corupţiei. Şi, o ultimă remarcă: corupţia este generată, stimulată şi perpetuată de către cei ce provin din mediile numite generic cu foamea în găt, dar şi de incultura, la care se adaugă o moralitate ce lasă mult de dorit. Am comentat cam mult. Îmi cer scuze faţă de cititor, dar poate va înţelege geneza şi dimensiunea dezastrului românesc actual. Deci, să revenim la Gustave Le Bon şi Franţa anului 1910:
Această mentalitate, distrugerea completă a statului actual, gândită de grupările socialiste ce includ în rândurile lor şi elevi ai Şcolii normale Superioare, nu este cu nimic surprinzătoare, mai ales că aceste idei au fost inoculate de mediul universitar. Universitatea este cea care a stabilit, în mod eronat, ca dogmă socială, că meritele oamenilor se stabilesc doar conform diplomelor obţinute. în această ierarhie, pe ultima treaptă se află ce cu diploma de bacalaureat, puţin mai sus licenţiatul, ceva mai sus cel cu doctoratul, iar deasupra tuturor cel admis să predea în facultate. Profesorul care a parcurs toate aceste etape ajunge să se creadă net superior tuturor. Dar, după ce a ajuns în vârful ierarhie, constatând că, în ciuda supriorităţii atestate de diplome, în viaţa de zi cu zi se bucură de un respect destul de limitat, profesorul universitar începe să clocească în mintea sa cum să pună bazele unei noi societăţi care să-i ofere locul şi respectul pe care crede că-l merită în conformitate cu meritele sale intelectuale.
Dacă profesorii universitari s-ar uita mai bine în jurul lor, ar observa că lumea în care trăiesc, oamenii sunt clasaţi după cu totul alte merite decât capacitatea de a memora, capacitate necesară pentru a obţine diplome.
Acest adevăr nu schimbă deloc mentalitatea profesorilor noştri, care o văd ca una care îi nedreptăţeşte, motiv pentru a o urî tot mai mult. Socialismul revoluţionar al intelectualilor este în realitate un produs universitar.
Oftica lor împotriva statului social era deja mare, dar a devenit feroce din clipa în care noua lege i-a obligat să satisfacă stagiul militar de care erau scutiţi, fiind trimişi în cazarme unde s-au trezit în subordinea unor caporali duri, majoritatea fiind inculţi. Pe de altă parte, o societate în care licenţiatul sau cel cu titlul de doctor ajung să fie comandaţi de către inculţi, este o societate prost structurată şi trebuie urgent refăcută!
Această trecere forţată a intelectualilor prin mediul de cazarmă este una dintre cauzele ce au activat cel mai mult antipatriotismul şi antimilitarismul lor. De la nivelul superior al Universităţii, aceste sentimente au ajuns la învăţători care, foarte repede, le-au amplificat şi răspândit.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro