Psihologia politică şi apărarea socială (LII)

de Gustave Le Bon_
Dacă vreţi să vă daţi seama de efectele tristele ale procedeelor de memorare şi de gândire seacă din Universitatea noastră, metode ce fixează definitiv cunoştinţele în minte, fără să stimuleze necesitatea analizei prin comparaţie, vă recomand să vizitaţi instituţiile de învăţământ din Germania pentru a înţelege diferenţa. Dacă va face acest pas, va fi umilit de un sistem ce-l depăşeşte pe al nostru. Pentru a evita o asemenea experienţă, recomand să se citească cartea lui Buyse, referitor la sistemul de învăţământ american, lucrare ce a fost răsplătită cu una dintre cele mai mari dintre recompense pe care le acordă Academia regală din Belgia. Pentru a înţelege despre ce este vorba, vă prezint un scurt rezumat, scris de profesorul Jacquemin:
Toată educaţia şi tot învăţământul american se bazează pe efortul personal al individului. Metoda aplicată din primii ani de şcoală primară devine mai complexă odată cu trecerea anilor, exerciţiile practice fiind baza, chiar dacă este vorba şi de literatură: astfel totul se transformă într-o muncă de grup, asociindu-se cu desenul şi modelatul. îi punem pe copii să acţioneze ca şi cum ar fi singuri, având deplina libertate. La fel se procedează în domeniul teoretic propriu-zis ştiinţific şi în cel al ştiinţelor aplicate unde elevul, prin intermediul aparatelor şi al materialelor experimentale, află secretul fenomenelor şi al legilor conform cărora se manifestă fenomenele, procedeul fiind folosit în toate domeniile de învăţământ, până la cele mai abstracte, prezentate sub forme concrete ce necesită, pentru a fi înţelese, atât îndemânarea practică a folosirii mâinilor, cât şi mobilitatea gândirii.
… Oricare ar fi sistemul pedagogic aplicat, întotdeauna munca manuală stă la baza sa, fiind baza studiului. Acest principiu al muncii manuale este folosit în şcolile americane, aplicându-se atât metodele froebeliene, cât şi cele tehnice”.
Aceleaşi metode se aplică şi în Anglia. Prezint un fragment dintr-o circulară trimisă profesorilor din cadrul Scotch Education Department:
„însuşirea unui anumit număr de fapte nu este primul scop al învăţământului, care trebuie, mai ales, să urmărească a inocula, în mintea copilului, obişnuinţa investigării exacte, metodă ce poate deveni un scop de disciplină a minţii de ordinul cel mai însemnat.
Trebuie să se înţeleagă că importanţa muncii elevului este studiul individual al unei probleme definite în cadrul laboratorului, demonstraţia profesorului trebuind să ocupe un loc secund în comparaţie cu demonstraţia pe care trebuie să o efectueze elevul pentru a arăta că a înţeles ce i se predă. Munca de laborator trebuie precedată de explicaţiile necesare oferite de profesor pentru a-i face pe elevi să înţeleagă subiectul studiat; aceasta trebuie urmată de compararea rezultatelor obţinute, de discutarea diferenţelor divergente şi de stabilirea concluziilor generale. Demonstraţie efectuată de profesor poate fi folosită doar pentru confirmarea concluziilor la care s-a ajuns sau pentru a exemplifica efectele concrete ale concluziilor. Este obligaţia profesorului, indiferent de materia predată, de a dirija elevul, de a-l îndruma, de a-i trezi interesul pentru subiectul predat, de a-i sugera noi probleme ce trebuie înţelese şi rezolvate. Profesorul nu trebuie niciodată să predea doar rezultatele, ci şi modul cum s-a ajuns la acestea, să stimuleze comparaţia şi analiza.
***
Desigur, aceste metode nu sunt o noutate. Ele sunt folosite aproape peste tot, exceptând ţările de origine latină, contribuind astfel în mod decisiv la progresul ştiinţific şi prosperitatea economică a Germaniei. Nu adoptăm aceste metode, deoarece, aşa cum am mai menţionat, trebuie, mai înainte de toate, să schimbăm mentalitatea profesorilor, apoi pe cea a părinţilor şi la urmă pe cea a elevilor.
Dar mai ales mentalitatea profesorilor. învăţaţi să folosească doar metoda memorării, vor fi ei cu adevărat capabil să-i înveţe pe alţii să gândească? Toate tentativele, făcute pentru modificarea vechilor metode de predare, au eşuat. Mentalitatea învechită a profesorilor, modelată de învăţământul clasic, nu mai poate fi modificată. Această metodă de predare, luată doar din cărţi, orientată doar după cărţi, va muri doar în cărţi. Lumea reală le va rămâne mereu necunoscută acestor profesori.
De ce trebuie, după ce am schimbat mentalitatea profesorilor, s-o schimbăm pe cea a părinţilor, apoi pe cea a elevilor? Pur şi simplu deoarece şi unii şi ceilalţi nu cer Universităţii decât un lucrul: să-i pregătească pe tineri doar să treacă examenele. Or, pentru a reuşi, procedeul cel mai simplu este, desigur, să înveţe pe de rost conţinutul unui număr de manuale.. Manualele oferă cunoştinţe ce pot fi supuse modificărilor, dar suficiente pentru a trece examenele. Rarii profesori, adepţii metodei experimentului, singura capabilă să deschidă mintea, dar inutilă pentru a trece examenele, vor fi repede eliminaţi din Universitate de către marii şefi ai acesteia.Cei ce au încercat să aplice metoda experimentului, au fost mereu văzuţi cu ochi răi. Mereu li s-a spus că timpul consacrat de elev pentru a experimenta, a înţelege rezultatul experimentului, ar fi cu mult mai bine folosit pentru a ajunge să recite, fără să obosească, în ziua examenului, cărţi întregi. De altfel, părinţii sunt întru totul de acord cu această metodă.
Scopul Universităţii nu este să modeleze oameni, ci doar să-i facă să vorbească în termeni profesionişti. Atât şi nimic mai mult. Se pare că Universitatea este foarte mândră de acest rezultat. Vorbind, în discursul său de recepţie la Academie, despre „modelarea universitară”, domnul Dominc ne oferă următoarele explicaţii:
„Ştim foarte bine în ce constă învăţământul universar şi la ce se ajunge: el modelează, conform metodei din Antichitate, indivizi preocupaţi de meritele obţinute în urma felului cum îşi alcătuiesc discursul, sensibili doar la valoarea artistică a operelor clasice, persoane ce devin, doar pentru ei înşişi, capabili de a ordona metodic ideile şi de a le reda printr-un limbaj ireproşabil, atât şi nimic mai mult. Mult a mai fost vorbită de rău această cultură universitară. Desigur, va mai continua să fie vorbită de rău, dar din păcate nu vom reuşi să inventăm o alta”.
într-adevăr, nu se va reuşi în Franţa, aceasta fiind incurabila slăbiciune a Universităţii noastre. Cititorul acestui capitol ştie că în altă parte s-a reuşit.
Simplii învăţători au, uneori, idei mult mai corecte despre învăţământ, decât academicienii. Ne putem da seama despre asta dintr-un pasajul extras din manifestul „întâlnirii învăţătorilor din Marna”:
„A preda nu înseamnă să arăţi, ci să faci elevul să vadă corect; a preda nu înseamnă a dezvălui, ci a sugera; nu înseamnă doar să implici elevul, ci să-l şi orientezi; a preda este mai mult decât a-l învăţa pe elev carte, a preda înseamnă să-l faci pe elev capabil să observe, să gândească, să concluzioneze el însuşi, să acţioneze”.
***
De multe ori ne mirăm văzând cum socialismul cel mai revoluţionar îşi recrutează adepţii din rândul profesorilor, învăţătorilor şi elevilor. Opinia a publicat rezultatul unei anchete din care reieşea că un mare număr de elevi de la Şcoala normală superioară sunt membri ai grupurilor socialiste extreme, visând la distrugerea completă a statului actual.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cea mai rea dintre toate lumile posibile (21) De la explozia urbană le bidonville-ul global

de Mike Davis_ Gecekondu înseamnă în limba turcă „construit în timpul nopţii”. Squatterii eroici de pe „Colina florilor” construiesc cu toţii, noaptea, mici locuinţe pe care autorităţile le demolează dimineaţa. După un asediu homeric de treizeci şi şapte de zile, guvernul va ceda şi va autoriza existenţa noului gecekondu, ce […]