Published On: joi, ian. 16th, 2020

Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXXIV)

nichiduta.ro
Share This
Tags

de Gustave Le Bon_
Germania, după ce lasă o altă naţiune să-şi spargă capul cu cucerirea şi păstrarea unei ţări, se instalează bine mersi pe teritoriul ocupa de alţii şi trece la exploatarea acestuia, aşa cum, de exemplu, a procedat în cazul Marocului. Care este metoda? Simplu. Germania nu se agită prea mult, lăsându-i pe cuceritori să facă cheltuielile necesare cu oamenii de care au nevoie, inclusiv cu administraţia, permiţându-le acestora, în prima fază, să aibă puterea nominală, ea mulţumindu-se doar cu beneficiile de ordin economic, iar după o perioadă de timp, Germania ajunge să exercite puterea reală ceea ce-i asigură un surplus de bogăţie. Cu alte cuvinte, Germania reuşeşte să pună mâna pe miezul fructului, lăsându-le cuceritorilor teritoriului respectiv, doar cojile.
Desigur, acest tip de performanţă colonială, de tip nou, necesită o anumită calitate a caracterului uman, bazat pe o superioritate industrială şi comercială ce permite eliminarea tuturor rivalilor. Datorită unei educaţii tehnice remarcabile, germanii au căpătat o superioritate ce a făcut, ca din acest punct de vedere, în prezent, să nu aibă rivali. În plan tehnic şi comercial, chiar şi englezii au renunţat să se mai confrunte cu Germania. Pentru a înţelege mai bine acest nou tip de colonialism, practicat de germani, trebuie să spunem că ei nu cuceresc un teritoriu prin forţa armelor, ci prin forţa tehnologiei şi a unui sistem comercial net superior. Astfel, peste tot în lume, ne referim la coloniile altor naţiuni, germanii se stabilesc, întâi, în număr mic, apoi, pe măsură ce timpul trece, numărul lor creşte, ajungând să controleze industriile locale, inclusiv întregul comerţ, ceea ce le permite, ca până la urmă, să fie adevăraţii stăpâni ai coloniei, chiar dacă, în continuare, nu cheltuiesc niciun ban cu administraţia şi armata din zona respectivă.
Astfel, în mai puţin de 20 de ani, germanii au ajuns să deţină un loc important în magnifica regiune mediteraneeană numită Coasta de Azur, pe vremuri cu o mare miză istorică. Actualmente, puterea lor se întide pe o lungime de 200 de kilometri de coastă, fiind într-o rapidă creştere.
Putem spune că germanii transformă oarecum Coasta de Azur într-o colonie de populare intensă, în realitate devenind o colonie de exploatare intensă. În primul rând, ei au pus măna pe industria hotelieră care, acum, este în totalitate controlată de ei. Personalul hotelurilor este în exclusivitate german iar clientela este din ce în ce mai mult germană. În 1906, am efectuat un studiu la Menton demonstrând că din 1.000 de străini, împrăştiaţi în 22 de hoteluri, 350 erau germani şi doar 50, francezi.
Nu am găsit pe Coasta de Azur niciun hotel care să fie proprietatea francezilor, cu excepţia câtorva hanuri de categorie inferioară.
Această invazie teutonă, atât de sur-prinzătore pentru cei ce compară actuala Coastă de Azur cu cea de pe vremuri, este rezultatul unei cauze economice profunde pe care nici hotelierii, cât de abili ar fi, nu o pot explica.
Înainte de război1), Germania era săracă, muncind din greu. Şi acum munceşte din greu, dar nu mai este săracă. Dezvoltarea industrială i-a permis să devină bogată, formându-i gustul pentru lux. Acum, francezii sunt cei care au sărăcit.
Deci, Germania munceşte şi se îmbogăţeşte. După ce a muncit din greu luni de zile, vine pe Coasta de Azur să se odihnească şi să se distreze, sperând, de asemenea, să aibă parte de ceva afaceri profitabile: vânzare de mărfuri, specularea preţului terenurilor, etc.
Industria hotelieră, creată mai ales de Germania este aşa de rentabilă încât visul fiecărui administrator german de hotel este ca şi el să devină, la rândul său, proprietar de hotel. Din momentul în care a fost în stare să dovedească că este în stare să administreze un hotel, fără să-l falimenteze, un banchier din Hamburg sau din orice alt oraş, îi pune la dispoziţie fondurile necesare. Băncile germane caută foarte mult să plaseze banii în industrie, în timp ce societăţile nostre de credit franceze au reuşit să deturneze în întregime populaţia, dirijând-o doar spre plasamentele în fonduri de Stat sau în valori străine ce pot oferi bancherilor dobânzi cu atât mai atractive şi profitabile, cu cât valorile de plasat sunt mai veroase. De exemplu, cifra dobânzii, oferită de guvernul rus celor cinci Bănci din Paris care, împreună, au dat recent un împrumut de 1.200 de milioane de franci, a fost de 8 la sută, adică 96 de milioane. Deci, folosind banii depunătorilor, cele cinci bănci au avut un profit de 96 de milioane. Dar, ajungi la disperare când înţelegi că cele 1.200 de milioane de franci, de care avem nevoie ca să ne refacem industria ce a decăzut aşa de mult, după război, a ajuns, prin intermediul ruşilor în mâinile germanilor, deoarece Rusia are nevoie de Germania pentru a-i furniza utilaje în domeniile militar, industrial şi naval. Venezuela, Haiti sau oricare alt stat sunt mereu sigure că vor găsi mari bănci franceze dispuse să le acorde împrumuturi. în mod sigur băncile germane nu sunt mai patrioate decât ale noastre, dar sunt cu mult mai inteligente şi ştiu să-şi plaseze mai bine fondurile, adică, mai clar, ştiu să plaseze mai bine banii depunătorilor. Mi-a fost dat ca exemplu girantul unui hotel din Monte-Carlo care, economisind 60.000 de franci, a găsit un un banchier care i-a dat un împrumut de 200.000 de franci, sumă ce i-a permis să cumpere un hotel pe care, după cinci ani de exploatare, l-a vândut cu un milion de franci.
Acum câţiva ani, am putut să fac rost de extrasele de cont a două mari hoteluri din Menton, pe care obişnuiţii locului le vor recunoaşte uşor după un detaliu: sunt situate pe o înălţime, la mică distanţă unul de celălalt. în sezonul 1904 -1905, unul a realizat un profit de 397.444 de franci, iar celălalt, un profit de 167.153 de franci. Nicio mină de aur nu poate echivala, ca rentabilitate, o asemenea afacere. Ce mare serviciu ar face Franţei omul genial ce ne-ar învăţa să profitâm de pe urma bogăţiilor naturale pe care le avem, atât de ingenios exploatate de străinii veniţi la noi, în loc să tot fim îndemnaţi să emigrăm în locuri îndepărtate, pline de boli, de sărăcie şi puţin populate ! înainte de a vrea să colonizăm Congo sau Madagascar, n-ar fi mai bine să ne întoarcem ochii către bogăţiile de care Franţa este plină, dar pe care nu ştim sau nu vrem să le vedem?
1) Gustave Le Bon se referă la războiul franco-prusac ce a avut loc între 19 iulie 1870 – 10 mai 1871, ce a fost un conflict dintre Franţa şi Prusia, sprijinită de Confederaţia Germană de Nord şi statele sud-germane Baden, Württemberg şi Bavaria. Impunătoarea victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei şi la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia. A reprezentat, de asemenea, sfârşitul domniei lui Napoleon al III-lea şi a prăbuşirii celui de Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparaţiilor de război, din 1871, Franţa a cedat Alsacia şi Lorena, provincii cu o populaţie autohtonă germană, pe care Imperiul German le va deţine până la sfârşitul Primului Război Mondial. Gustav Le Bon se referă la situaţia în care ajunsese industria hotelieră de pe Coasta de Azur, după 1871, mai exact la apogeul expansiunii economice germane. De fapt, unificarea Germaniei, deşi tardivă din punct de vedere istoric, în comparaţie cu Anglia, Spani şi Franţa, a fost benefică deoarece a permis noului Stat să realizeze un imperiu economic care s-a suprapus peste cele deja existente, din punct de vedere geografic. De altfel, din punct de vedere psihologic, Gustav Ler Bon are dreptate când afirmă că una dintre componentele ce a contribuit la apariţia imperiului economic german este calitatea caracterului, aspect ce a lipsit permanent, de exemplu, românilor care, de-a lungul istoriei lor, nu au reuşit decât performanţa politică şi economică de a supravieţui ca să nu dispară etnic precum dalmaţii.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro