Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXXIII)

de Gustave Le Bon_
Aceste proiecte de reformă, sau ca să ne exprimăm mai clar de simplificare, mă voi limita să le menţionez pe scurt, considerând inutilă prezentarea lor în amănunt. Ne va lua mult timp pentru ca ele să fie înţelese de opinia publică. Ideile politice actuale, aflate în contradicţie cu cele pe care le-am expus, alcătuiesc un curent căruia îţi este greu să i te opui. Himerica încercare de asimilare a indigenilor pentru care noi facem atât de multă risipă de oameni şi de bani are la bază motivări de ordin sentimental, în faţa cărora logica raţiunii este neputincioasă. Acesta din urmă este triumfătoare doar cu preţul unor experienţe pline de cruzime. Doar catastrofele sociale şi economice mai pot să le lumineze mintea celor ce trăiesc cu iluzii.
Nu ne rămâne decât să ne întrebăm plini de amărăciune: oare nu putem realiza visele noastre la fel de himerice precum credinţele religioase pentru care taţii noştri au sacrificat atât de multe vieţi, decât persistând în rătăcirile noastre periculoase? îţi vine să crezi că mai există oameni de Stat convinşi că noi avem misiunea de a asigura fericirea altor popoare, fără voia acestora? Cum este posibil să-i auzi zilnic pe unii economişti pretinzând că poţi modifica mentalitatea unei rase precum cea a arabilor doar „modificându-le radical sistemul de proprietate colectivă şi familia”?
Să luăm în calcul cât de mult ne-au costat câteva din aceste mari teorii umanitare şi simpliste atât de deplorabil ancorate în modul nostru de a gândi ! în numele lor au curs valuri de sânge pentru eliberarea şi unitatea unor popoare ca au devenit, în prezent, cei mai mari duşmani ai noştri. Pentru aceste idei ne-am încăpăţânat să eliberăm populaţii ce trăiau, pe vremuri, atât de liniştit conform vechilor lor legi. Ne-am ales de pe urma utopicelor noastre acţiuni doar cu ura populaţiilor şi cu războaie fără de sfârşit.
Călătorul francez are mereu un sentiment de o profundă umilinţă când pleacă din coloniile noastre pentru a le vizita pe cele ale celorlaţi europeeni, mai ales englezi şi olandezi care se feresc cu mare grijă să aplice marile noastre principii. Ce spectacol minunat ne oferă marele imperiu al Indiilor unde 250 de milioane de indigeni sunt guvernaţi, într-o atmosferă totală de pace, de o mie de funcţionari, ajutaţi de o mică armată de şaizeci de mii de oameni, ce construiesc canale, căi ferate, efectuând tot felul de munci, fără să ceară un ban metropolei ! Prestigiul moral este singura forţă de care beneficiează guvernanţii englezi, un prestigiu pe care noi nu am ştiut niciodată să-l impunem în coloniile noastre. Desigur, aceste milioane de indigeni nu beneficiează de votul universal, nu au consilii generale, nu sunt reprezentaţi în Europa de senatori şi de deputaţi. Ignorând instituţiile noastre complicate, indigenii se administrează singuri, conform vechilor lor obiceiuri, sub înalta şi îndepărtata tutelă a unui număr insignifiant de europeeni ce intervin cât de posibil este necesar în treburile lor interne.
Sunt ei mai nefericiţi decât indigenii din coloniile noaste, hărţuiţi în toate direcţiile de miile noastre de funcţionari ce i-au prins într-un păienjeniş de legi şi obiceiuri de neînţeles pentru ei? Ca să-şi dea seama de greşelile ce le facem, îi sfătuiesc pe oamenii noştri de Stat să viziteze cele trei sau patru mici sate, ultimele noastre rămăşiţe din fostul nostru mare imperiu din Indii. Vor da acolo peste sute de funcţionari francezi al căror unic rol este să dea, în totalitate, peste cap vechile instituţii hinduse şi astfel vor înţelege cât de sufocant este pentru indigen regimul nostru de libertate, cât de apăsătoare sunt discordiile şi luptele intestine apărute de pe urma metodelor noastre, aplicate unei populaţii ce a fost pe vremuri atât de paşnică, fără ca toate sacrificiile făcute de noi să-i determine pe localnici să ne acorde un pic de respect.
Pentru a înţelege impactul psihologic al unui sistem diferit, vizitaţi, la câteva leghe distanţă, aceiaşi populaţie aflată sub dominaţie engleză. încă din primele minute veţi fi frapat de respectul pe care-l arată indigenul faţă de cuceritorii săi, veţi observa cum unicul funcţionar ce supraveghează un vast distric se amestecă puţin în viaţa publică sau particulară a cetăţeanului, îi respectă vechile instituţii, obiceiurile, moravurile, îl lasă să aibă parte de o libertate nu fictivă, ci reală. Dacă aş putea să-i oblig pe toţi francezii să facă o astfel de călătorie, teza pe care o apăr, nu ar mai avea oponenţi şi vom renunţa repede la ideea de a ne impune legile unor popoare străine doar pentru gloria marilor noastre principii.
Desigur, nu trebuie să ajungem până acolo încât să dispreţuim aceste principii. Ele sunt expresia unui nou ideal, a iluziilor religioase pe care le-am pierdut şi nu trebuie să uităm că omul încă nu poate trăi fără iluzii. Trebuie doar să renunţăm la rolul de apostoli şi să nu uităm că lupta economică în care lumea modernă sa angajat din ce în ce mai mult, dreptul de a trăi aparţine doar popoarelor puternice. Nu cu iluzii putem asigura viitorul patriei noastre; tocmai cu aceste iluzii în care trăim, putem să-l pierdem.
Capitolul V Noile forme de colonizare
Felurile de colonizare, practicate în diferite perioade ale evoluţiei istorice nu sunt prea numeroase deoarece, în realitate, nu sunt decât două. La început, romanii nu au aplicat decât una dintre ele: cucereau un popor prin forţa armelor, îi jefuiau bogăţiile iar pe cei mai viguroşi din rândul celor învinşi îi vândeau ca sclavi; apoi, lăsau ca teritoriul cucerit să se repopuleze încetul cu încetul până ce acesta redevenea bogat şi din acel moment îl jefuiau din nou.
Până la urmă, romanii au înţeles că această metodă, costisitoare şi simplistă, nu este deloc profitabilă, astfel încât, în epoca primilor împăraţi, au descoperit o altă metodă de colonizare mult mai profitabilă economic: exploatau populaţiile cucerite prin intermediul guvernatorilor care le obliga să plătească impozite, lăsându-le strictul necesar ca să nu moară de foame şi apărându-le de alte popoare invedatoare.
Această ultimă metodă de colonizare nu s-a schimbat prea mult de-a lungul secolelor. Aplicată cum trebuie, în general este foarte profitabilă economic, dar produce şi multe complicaţii deoarece ţara cucerită trebuie apărată de agresiunile armate ale rivalilor invidioşi pe prosperitatea pe care o cunoaşte cuceritorul. Cu alte cuvinte, teritoriul cucerit trebuie administrat inteligent şi corect. Dacă administraţia cuceritorului lasă de dorit, populaţia colonizată devine sursă de neplăceri şi de permanente conflicte. Actualmente, nimeni nu mai ignoră faptul că teritoriile colonizate de noi, nu numai că ne costă foarte mult, dar prin războaiele pe care le declanşează, sunt un pericol permanent.
La cele două metode de colonizare, deja menţionate, germanii aplică o a treia, foarte ingenioasă. Pur şi simplu, ei nu au administrator german pentru teritoriul cucerit, dar culeg beneficiile economice, lăsând pe seama străinilor guvernarea şi apărarea ţării colonizate. De fapt, este un sistem inedit de ocupare colonială a unei ţări.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

COLEGIUL NAŢIONAL "CONSTANTIN CARABELLA

COLEGIUL NAŢIONAL „CONSTANTIN CARABELLA”, cu sediul în localitatea TÂRGOVIŞTE, str. PÂRVAN POPESCU, nr. 58, judeţul DÂMBOVIŢA, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioada nedeterminată, a funcţiilor contractuale vacante/ posturilor vacante – muncitor calificat – 1,00 normă şi îngrijitor – 1,00 normă. Condiţii specifice pentru postul de muncitor calificat: – studii şcoală […]