Published On: mar, oct. 15th, 2019

Psihologia politică şi apărarea socială (CXXIV)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bonde_
***
Dintre numeroşii factori ce duc la apariţia unei civilizaţii, învăţământul este considerat cel mai important ! Este, de altfel, singurul pe care ne propunem să-l studiem, în momentul de faţă.
Rezultatele sistemului de învăţământ europeean, aplicat la indigeni, nu pot fi considerate concludente decât din momentul în care acestea rezumă încercările făcute timp de mai mulţi ani asupra unui număr considerabil de indivizi. Dacă aş da ca exemplu, din primele momente de aplicare ale sistemului, experienţele făcute în propriile noastre colonii franceze, de exemplu, în Algeria, mi s-ar putea spune că au fost experimentate la o scară prea redusă pentru a se putea trage nişte concluzii. Deci, pentru a realiza amploarea efectului, este necesar să comparăm experienţele făcute de noi cu cele făcute în altă parte a lumii. Acesta este şi motivul pentru care vom aborda, în primul rând, efectele experienţelor făcute de englezi în India, în aplicarea sistemului de învăţământ europeean.
încercarea de aplicare a sistemului european s-a făcut pe o populaţie de 250 de milioane de oameni, iar din momentul în care a fost demarat acest experiment, până-n prezent, au trecut deja şaptezeci de ani. Este una dintre cele mai mari experienţe sociale ce s-au făcut, în istoria omenirii.
în 1835, la sugestia lordului Macaulay, pe atunci membru în Consiliul general de Guvernare din Calcutta, a demarat educarea Indiei, în conformitate cu sistemul englez.
Deoarece eminentul om de Stat englez a fost de părere că ştiinţa şi cărţile din India sunt demne de tot dispreţul, în comparaţie cu Biblia şi alte scrieri de pe cuprinsul întregii Marii Britanii, s-a decis ca aceste să fie eliminate din şcolile indiene. Datorită puternicei influenţe a lui Macaulay, guvernul lordului Bentinck a hotărât ca în şcolile englezeşti din India să se predea în exclusivitate doar literatura engleză şi ştiinţele europeene.
Acest experiment continuă şi în ziua de astăzi. în prezent, India are patru universităţi europeene, 130.000 de şcoli şi 3 milioane de elevi.Pe de altă parte, peste 50 de milioane sunt destinaţi să urmeze acest tip de învăţământ. Un sfert din această cifră va ajunge în şcolile primare, restul în învăţământul secundar şi în universităţi.
Din punct de vedere practic, adică pentru a pregăti pe bandă rulantă mii de subalterni necesari englezilor în administraţie, – lucrători de poştă, telegraf, căi ferate, birouri, etc. -, în urma rezultatelor obţinute, nu se poate contesta utilitatea sistemului. Dacă şcolile englezeşti nu ar furniza din abundenţă funcţionari indieni, Marea Britanie ar fi obligată să-şi procure nercesarul de pe continentul europeean, la un preţ de douăzeci de ori mai mare. India o scuteşte de acest lucru.
Dar acest aspect nu este singurul. Trebuie, totuşi, să vedem dacă, în primul rând, indivizii care au beneficiat de educaţia englezească au devenit prietenii sau duşmanii puterii care i-a educat şi, în al doilea rând, dacă educaţia europeeană nu cumva le-a ridicat gradul de inteligenţă şi de moralitate.
Teoretic, se pare că la aceste aspecte răspunsurile nu ar trebui să lase aşteptate prea mult. Oare nu este considerată educaţia un panaceu universal? S-a dovedit că, în Europa, educaţia a făcut nenumărate servicii societăţii, deci, ar trebui să facă servicii la fel de apreciabile şi în India, mai ales la un popor a cărui civilizaţie este deja foarte veche şi apreciabilă.
Cu toate aceste, rezultatele experimentului au fost cu totul altele decât cele prevăzute de teorie. Spre marea uimire a profesorilor aduşi din Anglia, educaţia în stil europeean nu a făcut altceva decât să-i dezechilibreze în totalitate pe hinduşi, reducându-le capacitatea de a gândi logic, fără a mai vorbi despre faptul că le-a scăzut îngrijorător moralitatea, aspect despre care voi vorbi ceva mai târziu.
Partizanii educării indienilor în stil europeea nici nu mai neagă, acum, aceste efecte. Părerea lor poate fi rezumată în citatele pe care le voi reproduce în continuare, luate din cartea domnului Monier Williams, pe vremuri profesor de sanscrită, la Oxford, care, la fel ca şi mine, a stăbătut India în lung şi în lat:
„Trebuie să vă spun cu totală sinceritate că nu am fost deloc impresionat de rezultatele campaniei noastre de educare. Am întâlnit un mare număr de oameni prost instruiţi şi educaţi, adică fără să dea dovadă de tărie de caracter şi de echilibru în gândire. Astfel de oameni au fost capabili să înveţe multe din cărţile noastre, dar din momentul în care încearcă să gândească altfel decât cum au fost învăţaţi, constaţi că ceea ce spun este fără consistenţă. Majoritatea dintre ei nu spun nimic, doar pălăvrăgesc. Ai impresia că sunt bolnavi de diaree verbală. Nu sunt capabili să ducă o idee până la capăt sau, dacă sunt în stare de aşa ceva, o fac fără să ţină cont de niciun principiu, părând rupţi de ceea ce au spus sau scris până atunci.
… Aceştia sunt oameni care şi-au abandonat propria lor limbă şi literatură, propria religie şi filozofie, regulile castei lor, propriile costume pe care le purtau de secole, fără a deveni totuşi, cu adevărat, discipoli ai ştiinţelor noastre, fără a fi nişte cinstiţi sceptici sau sinceri creştini.
… După multe eforturi, am fabricat ceea ce considerăm că este indigenul instruit. Dar, din clipa în care îl scăpăm din ochi, imediat se întoarce împotriva noastră. în loc să ne mulţumească pentru efortul pe care l-am făcut cu el, instru-indu-l, el se răzbună pe noi pentru răul pe care i l-am făcut, modificându-i felul de a fi şi se serveşte de educaţia imperfectă, primită, pentru a lovi în stăpânii săi”.
Sărăcia de logică şi de imaginaţie a indigenului instruit de noi, europeeni, nu este egalată decât de incurabila sa manie de a vorbi ca să nu-l ia somnul, sărind, fără rost, de la un subiect la altul. Pe primul european care-i iese în cale, îl abordează pentru a-l întreba, la modul cât se poate de serios, dacă îl preferă pe Shakespeare lui Ponson du Terrail, dacă regele Angliei vânează lei, la Londra şi care este numărul total de neveste pe care le are.
Incoerenţa ideilor pe care le emite, este frapantă. Vişnu, Şiva, Jupiter, Biblia, prinţul de Wales, eroii Greciei şi ai Romei, vechile republici, monarhiile moderne, totul se amestecă în mintea sa într-un talmeş-balmeş îngrozitor de idei ce n-au nici cap, nici coadă. Fără nici un fel de problemă, crede că regele Angliei, prim-ministrul său şi prinţul de Wales alcătuiesc o trinitate asemănătoare cu cea formată de Brahma, Vişnu şi Şiva. Va interpreta noile noţiuni, pe care le-a învăţat de la profesorii veniţi din Europa, prin concepţiile şi modul de a gândi moştenite de la strămoşii săi, singurele pe care le poate înţelege, chiar dacă are în vorbire înfumurarea pe care a căpătat-o de la educatorii săi englezi.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro