Psihologia Politica şi Apărarea Sociala (CXLIX)

de Gustave Le Bon_
Doar experienţa socială mai poate scoate la iveală care sunt cu adevărat consecinţele umanitarismului nostru.
Din clipa în care pericolul va deveni prea mare şi din momentul în care vom avea un număr copleşitor de filantropi înjunghiaţi în plină stradă, atunci sentimentalitatea nostră exagerată va dispare definitiv. Doar atunci, asemenea englezilor, vom folosi şi noi metode eficiente, mai ales pedepselor corporale.Când cei 30.000 de delincvenţi care umblă liberi pe străzile Parisului vor băga definitiv la cap că în loc de o vacanţă în Noua Caledonie sau un sejur într-o închisoare bine încălzită, au toate şansele să fie pedepsiţi cu o biciuire sănătoasă, cu o muncă forţată sau cu o ghilotinare, abia atunci vor înţelege că munca cinstită este de preferat activităţii de furt sau asasinării oamenilor nevinovaţi. Cu asemenea metode, Parisul va fi curăţat, în câteva săptămâni, de toată liota sa de bandiţi. Astfel, legiuitorii noştri vor descoperi că dintre toate formele de comportament imbecil cunoscute, umanitarismul este cel mai păgubos, atât pentru individ, luat separat, cât şi pentru societate, luată în ansamblul ei. Marele adevăr este că umanitarismul exagerat a fost mereu un activ factor de decadenţă socială.
Capitolul III Asasinatul politic
Asasinatele politice, devenite aşa de frecvente în prezent, sunt manifestări ale actualei anarhii sociale. Ele scot la iveală un profund dezechilibru mental.
Cea mai frapantă impresie pe care o are publicul larg despre asasinatele politice, în afară de groaza pe care o provoacă, este cea de absurditate. Indiferent că victima este ţarul Rusiei, regele Italiei, împărăteasa Austriei, preşedintele Republicii franceze, regele Portugaliei, etc, este clar pentru toată lumea că suveranii asasinaţi vor fi imediat înlocuiţi cu urmaşii lor, iar regimul pe care-l reprezintă nu se va schimba deloc. Mai mult chiar, aceste asasinate vor duce la manifestarea unor reacţii ce for întării şi mai mult regimurile politice a căror înlăturare era urmărită. De asemenea, este clar pentru toată lumea că asasinul nu se poate alege cu nimic de pe urma faptei sale.
Asasinatul politic scoate în evidenţă un aspect ce dă peste cap tot ce se cunoaşte sub aspectul analizei psihologice deoarece nu este consecinţa unui aspect personal precum răzbunarea, cupiditatea, etc.
Deci, asasinatul politic are la bază mobiluri ce par străine de interesul personal şi de utilitatea publică generală. Oare cum ar putea să explice psihologia actuală producerea asasinatului politic?
Pentru a putea înţelege mecanismul ce declanşează asasinatul politic, trebuie să analizăm modul cum se propagă unele convingeri politice în minţile unor oameni şi puterea lor de a-i determina să treacă la acţiune.
Necesitatea de a acţiona în numele unei credinţe oarecare, fie ea divină, politică sau socială, constituie pentru mulţi oameni un imperativ ce se declanşează din instinctul supunerii. Astfel de oameni, pentru a trăi, au nevoie să creadă în ceva, acel ceva ce le dirijează şi coordonează viaţa, astfel încât ei nu mai simt nevoia să gândească. în acest caz, avea de a face cu o manifestare a sclaviei a gândirii, nu a libertăţii, sclavie spre care aspiră majoritatea oamenilor.
Credinţele de nezdruncinat nu acceptă deloc influenţa gândirii raţionale, devenind astfel puternice mobile ce declanşează acţiunea individului sau maselor de indivizi. După cum a arătat evoluţia istorică a omenirii, niciuna dintre marile credinţe care au pus în mişcare umanitatea, ducând la apariţia religiilor de

durată în numele cărora au apărut imperii puternice, nu a fost produsul raţiunii.Dim-potrivă, marile credinţe au ca fondatori un mic număr de parsoane stăpânite de viziuni, fiind răspândite de apostoli ce au crezut cu tărie în ele, într-un mod aşa de intens încât au reuşit să le transforme în adevăruri de nezdruncinat prin intermediul cărora şi-au aservească în totalitate sufletele oamenilor.
Pe de altă parte, aceşti apostoli cred aşa de mult în ceea ce propovăduiesc încât nimeni nu-i mai poate convinge de altceva şi merg până la capăt cu apostolatul lor încât nu mai ţin cont de nimic, nici chiar de interesul lor personal, acceptând împăcaţi sufleteşte să le fie luată chiar viaţa. Sunt în aşa măsură hipnotizaţi de ceea ce cred, încât sunt subjugaţi definitiv, ajungând să sacrifice totul pentru credinţa lor, inclusiv vieţile celor ce îi urmează orbeşte.
Aceşti pe jumătate alienaţi, al căror comportament public ţine de patologia mentală, au jucat totuşi un imens rol în istoria omenirii.
Astfel de indivizi sunt, în principal, recrutaţi, aşa cum am demonstrat şi în Psihologia socialismului, din rândul celor dotaţi în cel mai înalt grad cu instinct religios, instinct a cărui caracteristică de bază este nevoia de a fi dominat de cineva sau de un Credo oarecare, sacrificându-se astfel pentru acea persoană sau acel Credo pur şi simplu cu scopul de a face să trimfe cu orice preţ obiectul adorării lor. Atât propovăduitorii, cât şi cei ce li se supun cred într-o societate paradisiacă, foarte apropiată ca viziune de paradisul celest al părinţilor noştri. Teroriştii ruşi şi diferitele tipuri de anarhişti ne oferă curioase exemple. în aceste creiere rudimentare, în întregime dominate de atavismul religios, în care este imposibil să apară cea mai mică sclipire de gândire raţională, vechiul deism ancestral s-a obiectivat sub forma imaginii unui paradis terestru, guvernat de un Stat providenţial capabil să înlăture toate nedreptăţile, fiind dotat cu puterea fără limite a vechilor zei.
Incapacitatea apostolului de a gândi logic, nevoia de a răspândi credinţa sa, ignorarea necesităţilor şi a realităţilor, îl transformă într-o persoană foarte periculoasă deoarece are o mare putere de convingere asupra mulţimii incapabile de a judeca şi analiza raţional şi ale cărui opinii se formează şi consolidează pe bază de influenţare a celor ce-l ascultă. Afirmaţiile făcute, repetarea acestora, prestigiul persoanei ce vorbeşte mulţimii şi influenţarea acesteia sunt, cum am mai spus-o şi-o repet, bazele aproape unice ale convingerilor răspândite de cel ce se adresează public oamenilor. Pentru apostoli nu are nicio importanţă că ajung până acolo încât renunţă la interesele lor personale, că au de aface cu evidenţa imposibilului a ceea ce afirmă, totul este să convingă. Din clipa în care mulţimea acceptă credinţa, oricât de absurdă este, aceasta devine un puternic scop ce declanşează acţiunea. Astfel, în numele credinţelor foarte opuse raţiunii lumea a fost dată peste cap de atâtea ori şi va mai fi dată.
Astfel de adevăruri, ce se dovedesc a fi elementare, explică apariţia asasinatelor politice. Acest lucru s-ar putea să ne indigneze într-o oarecare măsură, dar în realitate, din clipa în care devine clar, nu ne mai surprinde. Caracteristica apostolului din toate timpurile, din momentul în care devine convins de o doctrină, fie ea şi anarhismul sau socialismul, este de-a împărtăşi tuturor doctrina sa şi de a-i elimina fizic, fără pic de milă, pe toţi cei care, în mintea lui, devin obstacole pentru el, din acel moment văzându-i ca duşmani clari ai umanităţii.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢ PUBLIC

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITĂRII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU Primăria Tătărani anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „înfiinţare distribuţie gaze naturale în comuna Tătărani, judeţul Dâmboviţa” propus a fi amplasatîn comuna Tătărani, satele Tătărani, Căprioru, Gheboieni, Priboiu, judeţul Dâmboviţa. Informaţiile […]