Published On: lun, feb. 3rd, 2020

Psihologia Politică şi Apărarea Sociala (CXLI)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Dar ceea ce este extraordinar, ca exemplificare a stării de indiferenţă faţă de oameni, este chiar întâmplarea prin care a trecut acelaşi distins profesor, domnul Aulard. Până atunci, domnul Aulard era un admirator convins al virtuţilor oamenilor de rând ce formează marea majoritate a maselor. Dacă vorbeai de rău masele populare, era în stare să te strângă de gât. Deci, într-o dimineaţă, după cum mi-a povestit chiar domnul profesor, din cauza întârzierii trenului,şi-a lăsat valiza la bagaje, în una din gările Parisului. Ceva mai târziu, când s-a dus să-şi ridice geamantanul, a dat peste patru angajaţi solizi care nici nu l-au băgat în seamă. Când a insistat, cerând vehement bagajul, cei patru, văzând că au în faţă o persoană care, după felul cum era îmbrăcată, nu părea capabilă să dea un bacşiş gras, mai mult în silă, abia s-au mişcat să-i caute valiza. Simţindu-se umilit de atitudinea angajaţilor de la bagaje, domnul profesor, furios, s-a dus la şeful lor, ce completa nişte formulare într-un birou vecin. Acesta din urmă, recunoscându-l pe domnul Aulard, i-a dat dreptate, adăgând că, nemaiavând autoritate asupra subordonaţilor, deoarece aşa a hotărât sindicatul hamalilor, nu-i rămâne decât să-i caute el geamantanul. Din respect faţă de domnul Aulard, a mers până acolo încât a luat un cărucior pe care a pus valiza. Cei patru care, din întâmplare tocmai se întorseseră de unde s-au dus, crezând că le scapă bacşişul, oricât de modest ar fi fost, s-au repezit la şeful lor, înjurându-l şi obligându-l să ia mână de pe cărucior. Speriat, şeful se dădu la o parte, cerân-du-le scuze subordonaţilor săi. De atunci, după această întâmplare, domnul Aulard nu a mai fost un îndârjit apărător al presupuselor virtuţilor ale oamenilor din popor.
îmi dau seama că nu poţi să ai încredere oarbă în afirmaţiile unui profesor de istorie care a dovedit din plin că este mai mult capabil să strângă documente şi să le tipărească în volume, decât să le interpreteze, dar relatarea sa – ce nu a fost dezminţită de cei implicaţi – chiar dacă este pe jumătate exactă, scoate în evidenţă felul de mentalitate al oamenilor simpli din ziua de astăzi.
Fiecare dintre noi poate vedea zilnic cum au loc, în jurul său, evenimente asemănătoare provocate de starea de indiferenţă combinată cu lipsa de respect faţă de oameni. Urmăriţi cu atenţie cum munceşte un cantonier. Comparaţi randamentul muncii sale, de acum, cu ceea ce era acum douăzeci de ani. Diferenţa este enormă. Ce motive ar avea să se dea în brânci cu munca? Acum, este indiferent deoarece ştie că este protejat de deputatul său, dar şi de vânzătorul de alcool, aceştia avănd grijă să nu rămână fără loc de muncă din cauza şefului, deoarece au interesele lor, unul având nevoie de votul său, celălalt de banii lui.


Anarhia socială, ca formă de manifestare individuală sau colectivă, nu se manifestă doar în rândul claselor inferioare. Ea este, ca toate epidemiile ce afectează mentalitatea, o boallă esenţial-mente molipsitoare. Contaminarea mentalităţii i-a determinat, în prezent, pe conservatori să se alieze cu cei mai răi anarhişti. Astfel, recent, s-a văzut cum arhiepiscopul Parisului a fraternizat cu unul dintre şefii Confederaţiei Muncii. De asemenea, la un recent congres catolic, dreptul la grevă, adică dreptul la revoltă al funcţionarilor, a fost foarte energic apărat de către un preot. „Unii preoţi, se relatează în Temps, apără şi răspândesc teoriile cele mai îndrăzneţe, cele mai antisociale, cele mai anarhiste cu putinţă !”
Pe de altă parte, discursurile în public ale unor preoţi nu duc doar la scăderea popularităţii socialiştilor înverşunaţi, dar şi la cea a conservatorilor, chiar dacă

aceştia din urmă ar trebui priviţi ca cei mai mari susţinători ai actualei societăţi.
„Ei sunt capabili, se scria în publicaţia citată în rânurile de mai sus, să contribuie eficient la ruinarea unei ordini sociale, deşi sunt printre principalii beneficiari ai acesteia. Este o utopie, o himeră gândul că ar putea să se aleagă cu un profit politic, de pe urma dezordinilor provocate ! Este posibil ca sindicaliştii şi revoluţionarii să se servească de ei, dar nu le vor acorda nici-un profit”.
Răspândirea antipatriotismului se dovedeşte a fi terenul propice pentru dezvoltarea anarhiei. în discursurile excesiv de elogioase, adresate cadrelor didactice şi membrilor Universităţii, miniştri vor să ne facă să credem că răspândirea antipa-triotismului şi antimilitarismului – curent politic cunoscute, în prezent, sub denumirea de „hervéism” – a atins cote excepţionale în Franţa. Pe cine vor să păcălească? Toată lumea a înţeles că nu poţi vindeca un rău social dacă-l ascunzi de ochii mulţimii. #ntr-o astfel se situaţie, răul evoluează până dărâmă ordinea ocială existentă.
în ciuda faptului că, de obicei, domnul Poincaré a dat dovadă de obişnuita sa abţinere, recent, s-a manifestat public, atrăgând atenţia asupra creşterii răului în actuala societate franceză.
După ce a demonstrat că antipatrioţii refuză să apere Franţa de invazia străinilor, propovăduind cu entuziasm războiul civil pentru a permite partidului lor să pună definitiv mâna pe putere, domnul Poincaré, pe drept cuvânt, a menţionat:
„Oare domnul Hervé este un caz izolat, o minte ce bate câmpii, o persoană ce sfidează bunul simţ? Chiar dacă citim în treacăt discursurile pe care le-a rostit la unele congrese, vom fi obligaţi să constatăm că, în ciuda faptului că are o tendinţă spre violenţă calculată în prezentarea publică a ideilor sale, nu este singurul care răspândeşte asemena idei axate pe violenţă, domnul Hervé fiind, de fapt, o persoană reprezentativă pentru acest curent politic ce tot câştigă teren. Pe de altă parte, nu trebuie să exagerăm influenţa pe care o are el şi cei asemenea lui, asupra maselor populare, dar, de asemenea, este primejdios să credem că-l putem anihila prin negarea existenţei sale.
în timp ce domnul Hervé scrie rânduri ce sunt o adevărată blafemie la adresa patriei, sper că ştiţi ce spunea Bebel în Reichstag, iar dacă nu, vă reamintesc: «Dacă vreodată Germania va fi atacată, dacă existenţa sa va fi în pericol, vă dau cuvântul meu, în numele celui mai tânăr german, dar şi în numele celui mai bătrân german că vom fi, în orice moment, gata să luăm puşca în mână şi de a sta în calea duşmanului. Acest pământ pe care ne-am născut este patria noastră, a tuturor. Vă jur că o vom apăra până la ultima noastră picătură de sânge!»
Constatând diferenţa dintre discursul socialistului german şi cel al revoluţionarului francez, cum să nu-ţi aduci aminte de cuvintele lui Edgar Quinet ce spunea:
«Din clipa în care Franţa va deveni cosmopolită, în mod inevitabil va fi victima tuturor popoarelor».
Da, să nu uităm aceste cuvinte. Antipa-triotismul nu poate fi, în acest moment, în Europa din prezent, decât cea mai groaznică păcăleală. El ar fi scuzabil, ironic vorbind, doar în ţara imaginată de Waldeck-Rousseau, unde trăieşte un popor fără trecut şi fără rivali, locuind, neştiut de nimeni, în mijlocul oceanului, pe o insulă destul de fertilă pentru a-l hrăni şi destul de săracă pentru a nu ispiti pe nimeni”.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro