Published On: joi, ian. 30th, 2020

Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXL)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Astfel, au reuşit să blocheze acceptarea votului universal, proclamând dreptul minotităţilor, adică a câtorva conducători de sindicate. Acest drept, de altfel prea puţin democratic, a reuşit până la utmă să se impună cu ajutorul maselor deoarece acestea l-au acceptat fără să se opună.
***
Pericolul mişcării revoluţionare nu rezultă doar din violenţele sociale pe care le provoacă, deoarece acestea nu vor dura prea mult. Principalul pericol constă, în primul rând, în anarhia mentală ce se răspândeşte prin molipsire, în rândul tuturor claselor sociale. In felul acesta au s-a declanşat greva poştaşilor, a sergenţilor oraşului Lyon, protestul învăţătorilor, al sindicatului funcţionarilor, etc. Deoarece guvernul a cedat mereu în faţa acestor încercări de intimidare, s-a înrădăcinat convingerea că este de ajuns să ameninţi pentru a obţine ceea ce vrei.
Obsedaţi de interese contradictorii, văzând în fiecare răsculat pe alegătorul de mâine, legislatorii nu mai ţin cont de angrenajul necesităţilor economice şi votează la voia întâmplării pentru a nu pierde puterea pe care o capătă dotorită celor ce votează, fără a mai fi capabili să vadă urmările sociale ale legilor contradictorii pe care le dau atunci când ameninţările maselor devin foarte zgomotoase.
Fiind mai mult umani din convingere şi foarte fricoşi din fire, legislatorii îşi spun că până la urmă cei ce se revoltă s-ar putea să aibă o oarecare dreptate, că fără îndoială este regretabil să vezi uzine făcute praf, soldaţi ucişi, industri ruinate, dar totuşi trebuie, până la urmă, să dai dovadă de indulgenţă faţă de cei ce s-au rătăcit. Oare, zic ei, nu cu legi bune îi faci pe aceşti rătăciţi ai societăţii să se potolească şi să devină mai înţelepţi? Astfel, legislatorii se grăbesc să-i amnistieze pe cei care au masacrat sau au dat foc în exces, punându-i în libertate după ce au executat doar câteva zile de închisoare. Dacă revoltaţii au recidivat, e clar că legile date nu sunt destul bune pentru ei şi legislatorii se vor înghesui să dea altele pentru a fi pe placul maselor.
Astfel, în Parlament şi în toată clasa socială burgheză îşi face loc o stare de spirit foarte periculoasă, deoarece pregăteşte terenul pentru anarhia ce a cuprins societatea.
Intr-unul din frumoasele sale discurs, domnul Raymond Poincare a sesizat foarte bine consecinţele acestei noi mentalităţi ce-şi face tot mai mult loc în rândul claselor conducătoare:
„Vom deveni permanent neîncrezători, spune el, din clipa în care colectivismul ne va arăta, ca un permanent miraj, insula unde omenirea se va odihni într-o egalitate perfectă a tuturor oboselilor sale seculare… Dar suntem aşa de siguri că nu vom uşura, în mod inconştient, sarcina acestor visători? Zâmbim când ne sunt prezentate utopiile lor, protestăm la adresa politicii lor, pe care o considerăm dezamăgitoare şi himerică, dar, cu toate acestea, în fiecare zi, le oferim pe tavă fragmente din convingerile noastre, pe care ei le folosesc împotriva noastră deoarece trăim cu iluzia că vom reuşi să potolim ostilitatea lor sistematică”.
Din păcate, chiar asta a şi făcut eminentul om de Stat, ne-a arătat puterea inconştientă a acestei stării de spirit pe care a indicat-o atât de bine. De fapt, colegii săi din Senat contează tocmai pe el pentru a salva Vestul. Cu toate acestea, s-a abţinut, deşi este singurul capabil să facă să eşueze un proiect politic atât de dezastruos pentru finanţele ţării. Din nefericire, frica a avut un efect puternic, determinându-l să-şi schimbe părerile.
Din această cauză constatăm atât de multe contradicţii între cuvintele oamenilor de Stat şi comportamentul lor. Am văzut cum un preşedinte de Consiliu a protestat, printr-un discurs, împotriva „criminalelor divagaţii” ale sindicatelor. Cu toate acestea, protestele sale nu le-au împiedicat, după cum s-a afirmat într-un cotidian de mare tiraj, să continue „să plătească din banii contribuabililor propaganda antipatriotică pe motv că trebuie să dea subvenţii sindicatelor”. Una dintre cele mai vizibile caracteristici actuale ale popoarelor de origine latină este lipsa de voinţă, ceea ce se observă chiar – după cum am mai spus – şi la cei foarte inteligenţi. Or, tocmai din cauza lipsei de caracter şi nu a lipsei de inteligenţă, mari popoare au dispărut de pe scena istoriei.
***
In afară de cauzele aparent imediate, evenimentele sociale şi politice sunt determinate de o înlănţuire de fapte a căror origine se află în trecut. Sămânţa vizibilă conţine copacul invizibil ce va creşte în timp. Actualele crize politice ne uimesc prin violenţa lor, dar ele sunt cauzate, în realitate, de altele ce au trecut aproape neluate în seamă, dar s-au acumulat în timp. Ansamblul acestor evenimente scot în evidenţă unul mult mai grav: o perturbare profundă a stării generale de spirit.
Este de ajuns să priveşti în jurul tău pentru a constata cât de mare este actuala dezorganizare a societăţii, dezorganizare ce influenţează mai ales toate forţele morale ce sunt adevăratul sprijin pe care se bazează un popor. Astfel, avem criza familiei care se descompune, familia ajungând să se multiplice ca număr, într-un ritm foarte lent, criza nevoilor individuale ce cresc mult mai repede decât proliferarea mijloacelor sociale necesare rezolvării acestui tip de criză, criza de autoritate a individului, autoritate pe care nimeni nu o mai respectă, răspândirea ideii de egalitate ce duce la diminuarea celui de superioritate, conform căreia toţi trebuie să fim egali, ceea ce anulează realitatea ca există persoane superioare altora, criza morală, ceea ce permite creşterea criminalităţii, criza voinţei care slăbeşte pe zi ce trece, criza funcţionarilor ce se revoltă, criza magistraţilor care nu mai îndrăznesc să aplice corect legile, criza cadrelor didactice care propovăduiesc anarhia, etc. Avem criza sindicatelor care se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, sindicate ce şi-au uitat adevărata menire, luptând doar pentru răspândirea nemulţumirilor şi a urii de tot felul: ura faţă de patrie, de armată, de capital, ura împotriva celor ce ies în evidenţă doar prin faptul că demonstrează că sunt mai capabili decât cei din jurul lor. In această situaţie, chiar este nevoie ca armătura mentală a capacităţii de a gândi, căpătată prin ereditate, să fie foarte rezistentă la manifestările acestor crize, altfel societatea în care trăim riscând să se prăbuşească prin descompunere şi fărâmiţare. Numai prin salvarea gândirii raţionale, societatea va mai putea exista.
La toate nivelele societăţii disciplina dispare, iar o dată cu ea va dispărea şi autoritatea, esnţială ca şi disciplina pentru funcţionarea societăţii. În faţa acestei prăbuşiri generale a societăţii, din păcate, conducătorii nu aişează decât o resemnare liniştită. Cei care pe vremuri dădeau ordine, acuma nu fac altceva decât să se supună. Domnul Aulard, profesor de istorie la Sorbonna, este un recent exemplu al acestei stări de spirit, preferând să ne ofere un munte de maculatură despre Revoluţia de la 1789, deoarece este mult mai uşor decât să ne prezinte un studiu despre psihologia maselor de dinaintea şi din timpul acelui eveniment ce a zdruncinat din temelii Franţa.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro