Published On: vin, iul. 26th, 2019

Psihologia politică şi apărarea socială (CXIV)

nichiduta.ro

de Gustave Le Bon_
Totuşi, pericolul i-a fost semnalat respectivului ministru în limitele unei analize psihologice de bun simţ: „Dominarea, afirma pe drept cuvânt senatorul, inevitabil va fi totală, deoarece nu va fi cale de mijloc, sau nu va fi sau va fi totală; sau nu va exista Federaţia sindicatelor profesioniste sau uniunea va avea o autoritate ce nu va cunoaşte limite, deoarece se ştie cum, în rândul muncitorilor, cei ce au autoritate ştiu cum să se impună şi să obţină supunerea totală din partea lor”. Ca argument, senatorul a prezentat, de asemenea, şi consecinţele proiectul de impunere a autorităţii Confederaţiei: dezvoltarea şi răspândirea antimilitarismului şi antipatriotismului. Cu toate acestea, deşi semnele erau clare, nu s-a făcut nimic, neluându-se nicio măsură pentru bararea acestui fenomen. Orbirea a continuat să fie generală, iar legea, din cauza căreia efectele dezastruoase au crescut în fiecare zi în amploare, a fost votată.
Datorită acestei legi, Cofederaţia muncitorilor a putut, nepedepsită, să fie în război cu patria, armata, societatea, capitalul, nepotolindu-se, continuând propaganda sa antimilitaristă, provocând jefuirea uzinelor, incendierea acestora.
Toţi fanaticii Confederaţiei trăiesc pe tărâmul iluziei în stare pură. Cu ocazia deschiderii Şcolii socialiste, domnul Jaurès personal a demonstrat, după ce a analizat o carte scrisă recent de către doi sindicalişti revoluţionari, că aceşti revoltaţi, ce fac atâta gălăgie, nu reuşesc, până la urmă, decât să propună restabilirea a ceea ce au distrus printr-o revoluţie violentă.
„Unul dintre aspectele ce mă frapează cel mai mult la evoluţia, care ne este explicată pe larg, scrie domnul Jaurès, este uimitoarea uşurinţă cu care va avea loc !
Guvernul va dispare ca o fantomă, parlamentul va dispărea, de asemenea, ca fumul de ţigară, armata va trece în subordinea poporului. Totul va ceda…
Dar iată că imediat, chiar în timpul reorganizării sociale, ce va fi supravegheată şi dirijată de către sindicate, au loc o serie de tranzacţii şi de înţelegeri atât de oportuniste, încât şi cel mai moderat dintre parlamentarii de astăzi, dacă este atent, va avea ce învăţa !
Astfel, ţăranul îşi păstrează tarlaua, micul afacerist, prăvălia sa.Revoluţia va institui controlul asupra băncilor doar pentru a împărţi depunătorilor noi carnete de cec…
Mai clar, statul distrus renaşte. Parlamentul reapare în Congresul Confederal, unde nu vor fi rezolvate doar problemele corporatiste, dar va fi rezolvată, în totalitate, şi problema agrară şi cea a monedei naţionale şi multe altele.
Astfel, vom avea de aface cu toate elementele societăţii pe care le va reglementa legea democraţiei. Cu alte cuvinte, am sărit de cealaltă parte a baricadei, dar, fiind de cealaltă parte, ne trezim că avem parte de toate dificultăţile actuale, că ne confruntăm tot cu ele…
Cei care adesea, cu dispreţ, ne consideră oportunişti, ajung, în mod trist, să se comporte la fel ca noi, din clipa în care încearcă să ia contact cu realitatea”. (Humanité, 30 noiembrie 1909).
în mod indubitabil, în aşteptarea momentul în care va pune mâna pe putre, Cofederaţia Muncii, deocamdată, exercită rolul său distructiv.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro