Published On: joi, iul. 18th, 2019

Psihologia politică şi apărarea socială (CXIII)

nichiduta.ro

Urmare din nr. 7770
de Gustave Le Bon_
Dar, afirmaţia ce a şocat cel mai tare pe sindicaliştii francezi, provocându-le nemulţumirea, a aparţinut preşedintelui marii Confederaţii americane a Muncii, care le-a spus că „nu este deloc sigur că desfiinţarea patronatului ar reprezenta un progres social. Suprimarea patronatului ar putea chiar să fie o reîntoarcere la sclavagism”.
Sindicaliştii francezi au auzit afirmaţii asemănătoare în Anglia şiu în Germania, dar mentalitatea lor limitată nu le-a dat posibilitatea de a înţelege aceste adevăruri. Doar muncitorul, desigur cel capabil să observe şi să înţeleagă, realizează că produsul muncii sale din atelier, şi în consecinţă salariul său, depinde, înainte de toate, de valoarea patronului.
Această ultimă constatare nu a fost acceptată niciodată de către sindicaliştii de origine latină. Când li se cere să spună care este visul lor, vor răspunde invariabil: „atelierul fără stăpân”.
Desigur, acest lucru le-a fost băgat în cap muncitorilor de către intelectualii ce n-au stat o zi din viaţa lor, într-un atelier, ce nu au frecventat niciodată mai multe atelere ca să înţeleagă ceva sau să vadă pe viu ce-nseamnă munca, dar care visează, cu ochii larg deschişi, tot felul de utopii. O examinare superficială i-a făcut să ajungă repede la concluzia că uzina are o anume valoare pusă în evidenţă mai ales prin felul cum şeful său o organizează şi eficientizează forţa de muncă. Cu alte cuvinte, cum este stăpânul, aşa este şi uzina.
In realitate, actuala mare problemă, accentuată odata cu apariţia dificultăţilor enorme provocate de tehnica modernă, nu este recrutarea „soldaţilor” pentru buna funcţionare a industriei, ci găsirea de şefi capabili să facă să funcţioneze totul aşa cum trebuie. O uzină, prosperă sub conducerea unui director capabil, se prăbuşeşte imediat dacă încape pe mâinile unuia neexperimentat. Atelierul liber, adică fără un şef care să coordoneze munca, este asemenea corăbiei fără căpitan. Cu alte cuvinte, azi anarhie, mâine ruina totală.
Aceste adevăruri nu prezintă niciun fel de interes pentru anarhiştii ce au devenit stăpânii sindicalismului, deoarece nu urmăresc alt scop decât să distrugă societatea actuală pentru a o înlocui cu un vag comunism. De fapt, ei sunt atât duşmanii sindicalismului, cât şi ai colectivismului sau ai oricărei alte forme de organizare socială.
Cu toate că sunt foarte datori slăbiciunilor Statului modern, legilor acestuia care le permit să existe, anarhiştii sunt acum împotriva acestui Stat, iar noi suntem destul de naivi ca să-i suportăm.
Am arătat într-un precedent capitol câteva dintre felurile greşite cum au fost concepute legile, dar legislatorii se încăpăţânează să continue în această direcţie, fără să prevadă incidenţele la care vor da naştere. Dintre aceste greşeli şi acum se poate menţiona legea din 1884, referitoare la sindicatele profesioniste, concepută de un ministru, excelent orator, dar jalnic psiholog.
Nu se poate spune că nu a fost avertizat. Răspunzându-i unui senator ce se temea că Parlamentul va ajunge să fie dominat, într-o zi, de o Federaţie de muncitori ce se supune în totalitate ordinelor date de un mare sindicat”, ministrul se mulţumi să ia peste picior „acea putere neconturată, superioară celei exercitată de toţi dictatorii, putere ce ar reveni cine ştie cărui consiliu general al sindicatelor”.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro