Published On: lun, iul. 8th, 2019

Psihologia politică şi apărarea socială (CXI)

nichiduta.ro

Urmare din nr. 7766
de Gustave Le Bon_
Într-adevăr, sistemul sindicalist a funcţionat timp demulte secole, în republicile italiene. În realitate, nu erau decât federaţii de sindicate industriale, conduse de un consiliu ales de sindicate.
Imaginea consecinţelor acestei forme de guvernare cu ajutorul sindicatelor a fost perfect descrisă de un profesor din cadrul Colegiului Franţei, domnul Renard, al cărei poziţie de socialist umanitar îl face să fie puţin suspect. Dar, cu toate acestea, voi reproduce descrierea sa:
„Certuri între oraşe, între cartiere, între familii, interminabile şi monotone vendete, revolte, incendii, asasinate, baricade, exilări, confiscări de averi, acesta este spectacolul dezordonat, agitat pe care, timp de secole, l-au oferit comunele şi oraşele italiene, atât Florenţa cea Frumoasă, cât şi celelate localităţi. Erau momente când aveai impresia că, împreună cu Dante, trăiai într-una din zonele Infernului unde se fugăreau, se luptau, se muşcau, se devorau armate întregi de monştri, de demoni şi de fiinţe blestemate pentru păcatele lor”.
În lucrarea sa, Socialismul în străinătate, domnul Quentin-Bauchart descrie cât de opresiv era pentru muncitor acest regim sindicalist, încât se ajunsese ca peste tot să se considere o fericire, dacă lumea esra scăpată de el, chiar cu preţul instaurării la putere a unei dictaturi militare, oricât de dură ar fi fost. Revoluţia a crezut că este obligatoriu să interzică corporaţiile, ce erau cu mult mai puţin tiranice decât foarte puternicele sindicate din republicile italiene.
Nu mai avem de ce să ne îndoim că evoluţia civilizaţiei, evoluţie ce s-a soldat cu impunerea constituţiilor date de marile State, s-a finalizat prin înlocuirea intereselor individuale şi corporatiste, cu inteesul general al societăţii. Deci, repet, în realitate, sindicalismul este o evoluţie regresivă, nu progresivă.
Nu este nimic mai normal ca oameni cu interese comune să se organizeze în sindicate. Acest aspect se manifestă peste tot, în lumea civilizată. Mai ales în Germania unde există nenumărate sindicate. Toate profesiile, măcelari, profesori, magistraţi, măturătorii şi cei ce se ocupă cu întreţinerea canalelor, etc. sunt organizaţi în sindicate ce acţionează paşnic pentru apărarea intereselor sociale şi economice. Doar în Franţa sindicatele au ambiţia de a răsturna puterea de Stat, pentru a-i lua locul, dorind revenirea la o formă de conducere ce a dispărut de multă vreme, din cauza progresului civilizaţiei.
Dacă până la urmă sindicalismul va triumfa, va începe o perioadă de anarhie ce va distruge orice formă de organizare socială. Popoarele care se revoltă împotriva propriului lor sistem jurudic sunt condamnate să suporte, în curând, fanteziile dictatorilor pe care dezordinea socială îi favorizează, oferindu-le ocazia de a pune mâna pe putere, iar până la urmă, vor suporta invaziile. Fiindcă nu au înţeles acest lucru, marile naţiuni au pierit, grecii, simbol al lumii antice, devenind sclavi, iar Polonia dispărând din istorie.
Triumful actualei mişcări sociale nu este decât consecinţa dezagregării mentale a naţiunii, revolta poştaşilor fiind un alarmant simptom social. Cu ocazia manifestărilor lor publice, i-am văzut cum manifestau în favoarea antimilitarismului, antipatriotismului şi anarhiei. Declanşarea grevei poştaşilor, în momentul în care apăreau semne că problema Balkanilor riscă să atragă Franţa într-un război de temut, dovedeşte că sindicaliştii acordă mai multă importanţă micilor interese particulare, în locul interesului general. Pentru ei, sindicatul este patria lor, nu Franţa.
Din ce în ce mai clar se conturează apariţia conflictului între sindicalismul revoluţionar şi orientarea colectivistă a Statului. De fapt, acestea sunt două forme de tiranie care, nici una, nici cealaltă, nu sunt de dorit. Totuşi, cred că dintre cele două forme de tiranie, cea a sindicatelor, este mai puţin dură, deoarece mici tiranii colective, pe fiecare sindicat în parte, ajung, în final, să se echilibreze şi, din acel moment, devin mai puţin dictatoriale, spre deosebire de impunerea unei singure dictaturi colective, la nivelul întregii naţiuni, cum visează socialiştii.
Odată cu ştergerea progresivă a deosebirilor dintre clasele sociale şi neînţelegerea generală a legilor ce guvernează în mod normal dezvoltarea societăţii, suntem condamnaţi să suportăm una dintre aceste două forme de dictatură, cea a sindicalismului sau cea a Statului colectivist, doar dacă, până la urmă, aceste două forţe sociale antagoniste nu ajung să se neutralizeze reciproc. Totuşi, să nu ne punem prea multe speranţe în acest lucru. Este posibil ca aceste două forţe sociale, sindicalismul şi Statul colectivist să ajungă într-un echilibru bazat pe colaborare prin acceptarea subordonării. Depinde care va ajunge mai puternic pentru a se impune celuilalt.
Capitolul III Evoluţia anarhică a sindicalismului
Capacitatea de a prezice viitorul era, pe vremuri, doar însuşirea zeilor. Biblia nu menţionează decât un număr mic de profeţi faţă de care manifestă o veneraţie respectuoasă.
Fără-ndoială, datorită progreselor incontestabile ale stării contemporane de religiozitate, capacitatea de a prezice viitorul a devenit o însuşire generală. Sunt tot mai mulţi oameni care folosesc de mai multe ori pe zi această însuşire, atât de rară pe vremuri. Nu mă refer doar la socialişti, permanent profeţi, ce folosesc, inevitabil, verbele doar la timpul viitor, aspect asupra căruia li s-a atras deja atenţia. Mă refer la oameni de rând ce s-au obişnuit, ca cei mai mulţi dintre contemporanii lor, să vorbească ore în şir despre subiecte pe care nu le înţeleg. Oricât ai vrea să eviţi, dacă discuţi cu astfel de indivizi, din zece-n zece minute aceştia, crezându-se atoate ştiutori, îţi servesc o profeţie. Dacă nu se referă la viitorul Franţei sau al altor state, în mod sigur se vor referi la soarta unuia dintre vecinii lor.
Culmea ar fi să nu te foloseşti de această însuşire de a prezice viitorul, pe care toţi au ajuns s-o practice, în formă continuă. Să nu foloseşti capacitatea de a prezice viitorul, înseamnă că vrei să ieşi în evidenţă.
Deci, pentru a fi în pas cu moda generală ce a cucerit societatea, mi s-a-ntâmplat de câteva ori să prezic şi eu viitorul, numai că, pentru a evita să mă fac de râs dacă nu se realiza ceea ce spuneam, am emis profeţii pe termen lung.
Totuşi, nu am putut evita să nu fac unele aprecieri, referitoare la ce va fi, pe termen scurt. Printre aceste preziceri, bazate doar pe nişte foarte simple observaţii psihologice, voi da ca exemplu pe cea publicată de un mare ziar parizian, chiar în ajunul execuţiei lui Ferrer, unde preziceam că acest eveniment, aşa de puternic comentat la Paris, nu va produce nicio reacţie în Spania. S-a dovedit că am avut dreptate şi când am prezis că, până la urmă, confederaţia Generală a Muncii va absoarbi elementele anarhice pe care le-a anexat aşa de neîndemânatic.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro