Psihologia Politică şi Apărarea Sociala (CLIV)

de Gustave Le Bon_
Analizând pe scurt evoluţia societăţii din punct de vedere istoric, se poate justifica legea tendinţei constante de dominare a diferitelor clae sociale de către cele devenite preponderente. Roma, ce a dominat lumea cu ajutorul armatei, a ajuns până la urmă să fie stăpânită şi controlată de propia sa armată din momentul în care puterea Senatului ce asigura un echilibru între puteri a fost anihilată de către împăraţi. în faza de decădere a Imperiului roman s-a întâmplat ceea ce s-a dovedit a fi cel mai rău pentru destinul Romei: soldaţii, ajungând să controleze puterea, numea sau destituiau împăraţii după cum le convenea.
Aceiaşi acţiune socială absorbantă de putere a fost exercitată mai târziu de către diverse elemente devenite foarte preponderente: feudali, cler, monarhie, etc. Exercitarea abuzivă a preponderenţei în societate prin eliminarea claselor antagoniste a dus la ştergerea echilibrului necesar evoluţiei sociale, ceea ce a fost fatal. Astfel, monarhia franceză a dispărut deoarece nu a înţeles importanţa echilibrului social între clase.
Să fie clar: principiul politic primordial este de a menţine mereu echilibrul între diferitele elemente ce alcătuiesc societatea, fără a favoriza mai mult o clasă socială în defavoarea celorlalte.
Dacă monarhia a pierit deoarece a ignorat această lege şi republica are mari şanse de a fi anihilată dacă va continua să nu ia în seamă această lege a echilibrului necesar între clasele sociale. Acest pericol poate fi în creştere dacă va lăsa ca noile tipuri de putere socială să devină prea mari: Confederaţia Muncii, sindicatul funcţionarilor, etc. Dacă aceste tipuri de organizaţii vor reuşi să-şi impună revendicările în defavoarea altor clase sociale, din acel moment se va distruge echilibrul social între calse ceea ce va produce inevitabil şi prăbuşirea economică a Statului. în plus, dicolo de aparenţe, aceste organizaţii, dacă îşi impun mereu punctul de vedere, vor deveni adevăratele stăpâne ale Statului.
Se poate verifica în orice moment istoric funcţionarea acestei legi a echilibrului social, iar exemplul cel mai izbitor ne este oferit de Grecia. Astfel, din clipa în care clasa ofiţerilor a scăpat de sub control, s-a dezvoltat aşa de mult încât a reuşit prin a impune o adevărată dictatură militară.
Discursurile umanitare, permanentele capitulări în faţa revoltelor devin inutile şi nocive pentru dezvoltarea echilibrată a unui Stat. în prezent, societatea se confruntă cu

un duşman al cărui program de distrugere a devenit limpede şi în cazul unei victorii nu avem de ce să sperăm că va exista vreo manifestare de milă.
„Sindicalismul revoluţionar, spunea unul dintre scriitorii ce a aderat la această mişcare, a luat clar poziţie împotriva armatei şi a patriei”, iar într-un recent discurs, un deputat socialis din Paris „a dat de exemplu tinerilor chemaţi sub arme felul cum s-au comportat muncitorii din Barcelona ce au refuzat să se supună ordinului de mobilizare, revoltându-se împotriva autorităţii armatei”.
Avem de a face cu un fel de război declarat ordinii sociale de către agitatorii clasei muncitoare al cărui steag roşu este urmat de un oarecare număr de deputaţi şi de mulţi funcţionari şi cadre didactice. Să pactizezi cu aceşti oameni, aşa cum au făcut câţiva burghezi bogaţi în speranţa că-i vor putea îmblânzi pe cei ce-i considerau ca viitori învingători, este dovada unei totale necunoaşteri a psihologiei maselor, dar şi a istoriei, aceasta din urmă dovedind că masele nu au milă faţă de cei slabi, din momentul în care acestora le scapă puterea de sub control. Toţi aceşti fricoşi ce au atitudini ruşinoase în faţa evenimentelor sociale prin felul cum reacţionează nu fac decât să contribuie la creşterea îndrăznelii celor ce i-au cu asalt instituţiile Statului. Astfel de lupte sociale nu implică calea de mijloc, neoferind decât o singură alternativă: ori învingi, ori pieri. Stabilirea sau acceptarea unui pact social cu cel ce-ţi este duşman dovedit nu va ajuta cu nimic la evitarea înfrângerii şi va provoca, în afară de ruinarea economică a prezentului, şi suportarea ruşinii ce-i va acoperii pe ce-i din prezent, dar şi dispreţul fiilor noştri ce se vor naşte în viitor.
Deci, nu ne va fi cu nimic folositor să ascundem frica sub masca ipocritelor discursuri filantropice în care nu mai crede nimeni, nici cei ce le rostesc, nici cei ce le ascultă.
Actuala tactică a socialiştilor revoluţionari este foarte simplă: să ameniţi mereu şi prin folosirea ameninţării să obţi totul. Am demonstrat într-un capitol precedent că frica pe care o provoacă socialiştii revoluţionari a devenit, în prezent, unul dintre cei mai puternici factori psihologici ce determină luarea deciziilor în Parlament.
Urmările tuturot măsurilor pe care socialiştii reuşesc să le facă adoptate de către Parlament, sunt fatale. Ele vor avea ca efect viitoarea ruinare financiară a Statului. Dar pe nimeni nu preocupă acum care vor fi urmările care, aparent, par a fi foarte îndepărtate, dar în realitate sunt atât de apropiate.
Deocamdată, putem constata zilnic consecinţele legilor votate în urma presiunilor exercitate de anarhişti şi de colectivişti.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢURI

ANUNŢURI