Published On: joi, sept. 24th, 2015

Proiectul „Dezvoltarea serviciilor publice electronice la unităţi sanitare în judeţul Dâmboviţa”, subiect de analiză

tutuianuLa iniţiativa Preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte (SJUT), a avut loc o întâlnire cu conducerea spitalului, şefii de secţie, medici şi asistenţi şi membrii unităţii de implementare a proiectului „Dezvoltarea serviciilor publice electronice la unităţi sanitare în judeţul Dâmboviţa”, derulat în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice 2007 -2013”, prilej cu care au fost analizate problemele şi rezultatele proiectului ce urmează a fi finalizat.
În cadrul întâlnirii, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a solicitat: 1. Comunicarea, în scris, a eventualelor probleme legate de funcţionarea proiectului de către toţi şefii de secţie până pe 23 septembrie, ora 16:00;
2. Organizarea în perioada următoare a mai multor sesiuni suplimentare de instruire a personalului care gestionează programul informatic;
3. Actualizarea manualului de curs şi a procedurilor de lucru de către contractantul din cadrul proiectului;
4. Dispunerea de măsuri de reorganizare a activităţii de către managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, inclusiv de măsuri de suplimentare sau redistribuire a personalului, astfel încât să se asigure condiţiile optime de utilizare a programului informatic.
Măsurile solicitate urmăresc ca toate serviciile medicale să fie validate şi decontate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>