PROGRAMUL SFINŢIRII CATEDRALEI NAŢIONALE

Evenimentele legate de Sfinţirea Catedralei Naţionale se vor desfăşura după următorul program:Vineri, 23 noiembrie 2018, la ora 12.45, la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va întâmpina pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra. Cu ocazia acestui important eveniment, delegaţia Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până în ziua următoare, sâmbătă, ora 16.00.
Sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 16.30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), unde vor rămâne până duminică, 25 noiembrie, ora 13.00. Acest moment va fi urmat, la ora 17.00, de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârşită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alţi ierarhi. Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va fi săvârşită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.
Duminică, 25 noiembrie, începând cu ora 8.00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.
Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârşită în interiorul Catedralei Naţionale. La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Sfântul Altar.
Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali. Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit.
În seara zilei de duminică, 25 noiembrie 2018, începând cu ora 18.30, va avea loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române şi a Orchestrei Naţionale „Lăutarii din Chişinău”.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ministerul Finanţelor Publice propune a doua rectificare bugetară din 2018

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB. Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei valori nominale a produsului intern brut de 949,6 miliarde de lei, faţă de 907,9 […]