Published On: vin, mart. 29th, 2013

Produsele tradiţionale, promovate de tinerii de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte şi tinerii francezi de la Institutul de Meserii din Hautes-Alpes, Franţa

nichiduta.ro

Intilnire elevi francezi la CJDPreşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a primit, ieri, vizita unui grup de tineri francezi din cadrul Institutului de Meserii din Hautes-Alpes, Franţa, care, pentru o săptămână, se află în judeţul Dâmboviţa pentru a desfăşura stagiul profesional în cadrul proiectului european „Valorificarea produselor locale prin intermediul cooperării transnaţionale a tinerilor”, desfăşurat în parteneriat cu Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte şi Grupul de Acţiune Locală Dealurile Sultanului din comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa. Acest proiect european „Valorificarea produselor locale prin intermediul cooperării transnaţionale a tinerilor” are ca obiectiv principal schimbul de bune practici privind valorificarea produselor locale, de a dobândi competenţe noi în meseriile legate de disciplina „comerţ”, dar şi de a promova produsele locale a celor doi parteneri de cooperare francez şi român. Proiectul implică teritoriile celor grupuri de acţiune locală, Grupul de Acţiune Locală Dealurile Sultanului şi Grupul de Acţiune Locală francez „Pays Gapencais” şi, totodată, proiectul implică şi întâlnirea între cele două grupuri de tineri din cadrul Institutului de Meserii din Hautes-Alpes, Franţa, şi de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte, care studiază disciplina comerţ în scopul de a analiza posibilităţile de valorificare a produselor locale din cele două ţări. În consecinţă, acest proiect a început să prindă contur, deja are loc stagiul profesional al tinerilor francezi pe teritoriul partenerului de cooperare român, urmând ca, pe viitor, şi tinerii de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte să meargă în Franţa pentru a-şi desfăşura stagiul de pregătire. Drept urmare conducerea de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte a cerut sprijinul CJ Dâmboviţa. Preşedintele CJ Dâmboviţa s-a arătat plăcut impresionat de acest proiect şi a spus că speră să fie baza unor relaţii economice între judeţul Dâmboviţa şi Franţa. Adrian Ţuţuianu: „Am considerat util să avem această întâlnire. Relaţiile judeţului Dâmboviţa cu Franţa, în general, sunt permanente. Chiar săptămâna trecută am avut vizita Excelenţei Sale, Ambasadorul Franţei în România. Consiliul Judeţean este asociat într-o organizaţie neguvernamentală, Casa Francofonă, cu numeroase activităţi în judeţ. De asemenea, în judeţ sunt mai multe localităţi, comune, oraşe, care au acorduri de înfrăţire cu localităţi din Franţa. Acest proiect este important şi pentru activitatea economică, dacă reuşim să promovăm, şi în România şi în Franţa, produsele celeilalte părţi. Este important şi din perspectiva cunoaşterii reciproce, dar sper ca proiectul să fie baza unor relaţii comerciale, de asociere, de înfrăţire cu localităţi din zona Gap pe viitor. Consiliul Judeţean Dâmboviţa este foarte interesat în atragerea de investitori, mai mari sau mai mici, din Franţa. (…) Mi-aş dori să identificăm contacte între administraţiile publice locale din judeţul Dâmboviţa şi cele din zona Gap, Alpii de Sud, să încheiem acorduri de înfrăţire, de parteneriat, pe baza cărora să dezvoltăm şi schimburi economice, culturale, în domeniul învăţământului, lucruri care să contribuie la cunoaşterea noastră mai bună şi, în acelaşi timp, la promovarea intereselor pe care le avem fiecare”, a declarat Adrian Ţuţuianu. La rândul lor, reprezentanţii părţii franceze au declarat că sunt foarte mulţumiţi de colaborarea pe care o au în cadrul proiectului, încântaţi că produsele pe care le promovează sunt primite cu mult interes în România. Prezent la această întâlnire a fost şi senatorul USL, Leonardo Badea.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro