Published On: joi, feb. 7th, 2019

Procentul de absorbţie pentru PNDR 2014-2020 a ajuns la 48%

nichiduta.ro

In cadrul Conferinţei Naţionale PNDR 2014-2020, s-a realizat şi un bilanţ al implementării PNDR, până la acest moment. Astfel, ministrul a subliniat că procentul de absorbţie pentru fondurile europene accesate prin PNDR 2014-2020, a ajuns la 48%, mulţumind tuturor celor implicaţi în acest proces -Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Parlamentului. Astfel, printrun efort guvernamental făcut în prima instanţă de la bugetul statului, România a adus în ţară banii pe care îi merită, punându-i la dispoziţia fermierilor printr-un efort conjugat. Astfel, 2,84 miliarde euro, ce reprezintă plăţi efectuate din FEADR în perioada 2017 – februarie 2019 si 4,801 miliarde euro, intrate în ţară în perioada 2017-2019 februarie ca subvenţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli (din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), însumează peste 7,672 miliarde euro, fonduri intrate în perioada 2017 – februarie 2019, ce au alimentat spaţiul rural din România.
Referindu-se la noul exerciţiu bugetar 20212027, ministrul a prezentat în linii mari câteva dintre elementele noii Politici Agricole Comune.Principalul obiectiv urmărit pentru noua PAC este trecerea de la conformitate la performanţă. Totodată, ministrul a punctat că în ultima perioadă Politica Agricolă Comună ne-a ajutat să ne dezvoltăm, fermierii sunt mult mai bine pregătiţi, iar fondurile intrate de la Uniunea Europeană au ajutat agricultura românească se evolueze, motiv pentru care nu trebuie să pierdem nicio secundă pentru a construi, împreună cu celelalte ţări, o Politică Agricolă Comună care să ne avantajeze pe toţi. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR, a organizat în data de 4 februarie 2019, Conferinţa Naţională cu tema „Satul românesc are viitor”, pentru prezentarea şi dezbaterea unor subiecte privind implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 20142020.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro