Published On: vin, Feb 23rd, 2018

Pro România a primit personalitate juridică: Victor Ponta şi Daniel Constantin construiesc un partid care să conteze pe scena politică românească

Pro România, partidul înfiinţat de fostul premier şi lider social-democrat Victor Ponta şi de fostul vice-prim-ministru şi preşedinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, a primit personalitate juridică. Este o veste bună, aşteptată cu interes de apropiaţii, susţinătorii şi simpatizanţii – deloc puţini la număr – celor doi oameni politici tineri, care, timp de câţiva ani buni, şi-au pus amprenta asupra vieţii politice şi administraţiei publice la cel mai înalt nivel. Cu prilejul recunoaşterii oficiale a formaţiunii, Daniel Constantin a scos în evidenţă că Pro România reprezintă un nou început, că de la lansarea partidului, în luna mai 2017, şi până în prezent „au fost nouă luni în care s-au pus numeroase piedici de oameni care au fost învăţaţi să distrugă, nu să construiască! Am pornit acest proiect pentru a da o şansă celor mulţi care doresc să facă politică altfel şi care nu se regăsesc în partidele populiste sau rămase în capcana timpului. Mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în acesta perioadă, alegând să plece din zona de confort pentru un proiect solid, cu obiective pe termen mediu şi lung”. În aceeaşi postare pe pagina sa de Facebook, Daniel Constantin a mai menţionat că, în perioada următoare, împreună cu Victor Ponta, Sorin Cîmpeanu şi ceilalţi colegi, va participa la constituirea tuturor organizaţiilor judeţene, având stabilit ca prim obiectiv major alegerile europarlamentare din 2019.
Despre elementele de noutate absolută pe care le va aduce Pro Pomânia a venit cu detalii Victor Ponta, într-un interviu de dată recentă. Astfel, în paralel cu paşii procedurali de urmat, electoratul urmează să fie familiarizat cu un concept apreciat de analişti drept revoluţionar, care ar putea genera schimbări însemnate pe scena politică din România. Este vorba în primul rând de organizarea Pro România pe modelul mişcării „En Marche!” din Franţa, care l-a propulsat pe preşedintele Emmanuel Macron la Palatul Elysee.
Tot pe modelul amintit, Pro România va promova ceea ce politologii au numit „a treia cale „, partidul nefiind nici de dreapta, nici de stânga. Va prelua o parte din politicile de stânga şi din cele de dreapta, pentru ca apoi să le înglobeze în propria politică, ceea ce nu este chiar surprinzător la Victor Ponta, considerat „cel mai de dreapta premier al unui partid de stânga” şi nici la Daniel Constantin, artizanul implementării cu succes a unor practici novatoare într-un domeniu economic atât de complex cum este agricultura. Este extrem de interesant şi faptul că o mişcare de tip „En Marche!” nu interzice membrilor săi să facă parte din alte partide politice, pe considerentul că rolul unui om politic este de a-şi reprezenta electoratul şi nu de a vota conform liniei politice dictate de un partid. Un alt aspect, deloc de neglijat, este acela că mişcarea de tip „En Marche!” nu îşi obligă membrii la cotizaţii lunare sau anuale, fiind preferat sistemul bazat pe donaţii primite din partea simpatizanţilor sau membrilor de partid.
Cum am arătat ceva mai devreme, un prim test va fi la alegerile europarlamentare de anul viitor, obiectivul major pe termen mediu fiind lupta cu şanse reale pentru alegerile interne din 2020. Sunt ţinte realiste, contabilizând pe de o parte nemulţumirile electoratului în raport cu actualele partide politice parlamentare dar şi procentul ridicat din electorat, undeva la peste 40%, care aşteaptă ceva cu adevărat nou în politică.
Nu în ultimul rând trebuie spus că înregistrarea Partidului Pro România este motiv de satisfacţie pentru mulţi dâmboviţeni. Sunt semnale în sensul că oameni politici dar şi din mediul de afaceri ori reprezentanţi ai societăţii civile sunt deschişi vizavi de această mişcare novatoare, dispuşi să contribuie la un proiect politic solid, conceput pentru oamenii care ştiu că se poate şi altfel.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>