Published On: mar, iun. 23rd, 2015

Priveşte Crucea !

Preot StefanescuPreot Ioan STEFĂNESCU
Sfânta Evanghelie ne aminteşte de acea preînchipuire a Crucii şi a Jertfei Mântuitorului: şarpele de aramă, înălţat de Moise pe un stâlp, în pustie care izbăvea de moarte pe cei muşcaţi de şerpii veninoşi (Numerii 21,8-9). Această minune se repetă sub ochii noştri, a celor care, în pustia amară a acestei vieţi, suntem mereu muşcaţi de ispitele şi asupririle diavolului.
Biserica noastră ridică Crucea lui Hristos, pentru ca tot omul care priveşte cu credinţă la ea, să se vindece şi să trăiască (Ioan 3,14-15). într- adevăr, dacă privim cu evlavie la Sfânta Cruce şi o cinstim după cuviinţă, vom fi izbăviţi de otrava patimilor şi de rănile păcatelor, împodobindu-ne cu credinţă, nădejde şi dragoste virtuţi prin care putem câştiga mântuirea.
Privind la Cruce, ne întărim credinţa; îl cunoaştem pe Cel ce S-a răstignit pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Este Domnul şi Stăpânul lumii, este Biruitorul iadului şi al morţii. Nu e de mirare că Mormântul gol de la Ierusalim este locul cel mai sfânt din lume pentru pelerinaj şi închinare. Nu e de mirare că, în fiecare an, la sărbătoarea Paştilor, coboară lumină din cer asupra Sfântului Mormânt spre a ne încredinţa că suntem fiii învierii. Dacă pe celelalte morminte de pe suprafaţa pământului stă scris: „Aici odihneşte cutare”, pe lespedea Mormântului de la poalele Golgotei poate fi pusă inscripţia: „Aici zace moartea!” Prin Cruce, păcatul este oprit. Prin Cruce, se arată victoria generozităţii, a iubirii, a vieţii superioare. Prin Cruce, omul adevărat din noi înviază.
Gândul la durerea lui Hristos pe Cruce ne întăreşte nădejdea că Dumnezeu nu îi părăseşte niciodată pe cei ce suferă pentru Evanghelie. După întunericul încercării, răsare soarele bucuriei şi al dreptăţii. Aşa cum a răsărit pentru Omul durerii – Fiul Lui Dumnezeu – tot aşa se va arăta pentru toţi cei ce primesc necazurile cu încrederea că ele vin cu ştiinţa Tatălui Ceresc şi le poartă până la sfârşit cu răbdare şi nădejdea bucuriei. Izvor de mare încredere şi îmbărbătare este pentru noi Crucea şi învierea lui Hristos. Acestea ne dau puteri pentru a lupta împotriva păcatului şi pentru înfăptuirea binelui. Ascultaţi ce zice Fericitul Augustin: „Nu-ţi pierde nădejdea! Nu te teme! Căci de aceea, însuşi Doctorul a băut din paharul suferinţelor”. Iar în cartea „Urmarea lui Hristos”, citim: „Hristos a primit să pătimească pe Cruce. şi tu îndrăzneşti să te plângi de ceva? Ei a avut duşmani şi bârfitori, iar tu vrei ca toţi oamenii să te iubească? Cum vrei să fii încununat, când nimic supărător nu ţi s-a întâmplat?… Deci rabdă cu Hristos, dacă vrei să împărăţeşti
cu Ei”.
În sfârşit, privind Crucea, sporim în inimile noastre dragostea noastră pentru El, Mântuitorul nostru. Dacă luăm aminte mai bine la motivul care L-a pus pe El pe Cruce, vom cunoaşte că adevăraţii vinovaţi n-au fost nici fariseii invidioşi, nici Iuda vânzătorul de sânge nevinovat, nici laşitatea guvernatorului roman care, de frică, L-a dat pe Iisus mai-marilor sinagogii să fie răstignit, ci am fost noi, păcătoşii, cu răutăţile noastre. „La Tatăl nu se poate intra decât în stare de sacrificiu” – spune Sfântul Chirii al Alexandriei. Ori starea de sacrificiu e şi calea noastră. „în aceasta am cunoscut iubirea: că Ei şi-a pus sufletul Său pentru noi; şi noi datori suntem să ne punem sufletele unii pentru alţii” (I Ioan 3,16). Crucea Mântuitorului arată lumii marea alternativă: crucea morţii, căreia îi urmează viaţa, sau egoismul, căruia îi urmează moartea sufletească. Credinţa în Cruce se verifică prin fapte de iubire faţă de semenii noştri aflaţi în necazuri, lipsuri şi strâmtorări.
Spune Sfântul Efrem şirul: „Crucea este speranţa cei or disperaţi, este limanul celor înviforaţi, este mângâierea celor întristaţi”.
Biserica ne încurajează să privim spre Cruce şi dincolo de Cruce, spre a vedea slava strălucitoare a învierii şi frumuseţea vieţii veşnice. Mai ales astăzi, în viaţa confuză şi murdară pe care o trăieşte omul, pus de multe ori în situaţia de a crede că răul ce există în el, este ceva bun. Deşi vede că totul parcă se întoarce pe dos, totuşi, omul de azi acceptă ca minciuna să devină adevăr, strâmbătatea să devină dreptate şi păcatul să devină virtute. De ce? Pentru că a uitat să privească spre Cruce şi dincolo de ea. Locul Crucii îl ia banul, lăcomia şi crima. Crucea este părăsită sau aruncată. şi atunci „muşcăturile veninoase” ale „şerpilor” vremii ne omoară -pentru că nu mai privim Crucea salvatoare.
E mult întuneric şi rătăcire în viaţa omului de azi. Iar din înălţimea Golgotei, Mântuitorul priveşte cu milă spre noi şi-L roagă pe Tatăl Ceresc: „Părinte, iartă-ie, că nu ştiu ce
fac” (Luca 23,24).
Tu mai priveşti spre El?

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>