Published On: mar, apr. 28th, 2015

Primul jandarm român de la Ochiuri pleacă la misiunea internaţională din Republica Mali

nichiduta.ro

Maiorul Fotescu Gabriel Dumitru, purtătorul de cuvânt al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române este primul jandarm român care va participa la misiunea U.E- EUROGEND-FOR din Republica Mali (Africa). Ofiţerul a fost selecţionat să participe la această misiune în urma promovării unui examen susţinut în faţa unei comisii formate din şase experţi din cadrul Uniunii Europene. Examenul de selecţie s-a desfăşurat în limba franceză şi engleză şi a presupus o bună cunoaştere a cadrului legislativ şi organizatoric specific misiunii Uniunii Europene în Republica Mali. Pe lângă cunoştinţele teoretice, ofiţerului i-au fost testate abilităţile şi capacitatea de răspuns în situaţii de criză. În cadrul acestei noi misiuni, cu durata de un an de zile, ofiţerul Jandarmeriei Române va fi instructor de ordine publică şi intervenţie profesională pentru efectivele de Jandarmerie, Poliţie şi Garda Naţională ale statului Mali, cu atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Mali. Premergător selecţiei organizate de reprezentanţii Uniunii Europene, maiorul Fotescu Gabriel Dumitru a absolvit Cursul Internaţional de Monitor Misiuni Internaţionale la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Maiorul Fotescu Gabriel Dumitru este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2001, iar până la momentul selecţionării pentru această misiune internaţională, a fost instructor în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi – „Ochiuri” din cadrul Jandarmerie Române. În data de 15 aprilie 2014, Consiliul European a luat decizia începerii unei misiuni civile, conform Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC), pentru a sprijini Forţele Interne de Securitate din Mali (Denumirea oficială a misiunii este EUCAP Sahel Mali). Misiunea sprijină statul malian în asigurarea ordinii constituţionale şi democratice, condiţiile necesare unei păci durabile, precum şi menţinerea autorităţii sale pe întregul teritoriu. Misiunea internaţională la care participă Jandarmeria Română – EUCAP Sahel Mali, asigură consiliere la nivel strategic şi pregătirea celor trei forţe interne de securitate (Jandarmeria, Poliţia Naţională şi Garda Naţională).

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro