Published On: joi, aug. 8th, 2013

PRIMARUL TARGOVIŞTEI, LA UN AN DE MANDAT

gabriel borigaPrimul loc pe ţară în ceea ce priveşte reabilitarea instituţiilor de învăţământ din fonduri europene
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a prezentat principalele obiective realizate din vara anului trecut şi până în prezent. Acesta a precizat că a existat o preocupare permanentă pentru asigurarea continuităţii în furnizarea tuturor serviciilor publice necesare cetăţeanului târgoviştean. S-a făcut întreţinerea drumurilor publice, vizând reparaţii curente, marcaje rutiere, semnalizare rutieră şi semaforizare. S-a asigurat funcţionarea în condiţii optime a celor 40 de unităţi de învăţământ existente pe raza municipiului. De asemenea, în fiecare instituţie de învăţământ există un paznic, provenind de la Municipal Security. Această decizie, în opinia primarului, a adus rezultate foarte bune, atât în ceea ce priveşte ordinea în instituţiile de învăţământ, cât şi scăderea numărului de absenţe a elevilor. Teatrul municipal a avut o serie de acţiuni anul trecut. În 2013, din cauza bugetului insuficient, nu s-au mai putut organiza evenimente. Gabriel Boriga speră ca, odată cu venirea toamnei, când sunt prognozate o serie de manifestări tradiţionale, să se revigoreze şi acest segment.
A fost menţinut un ambient plăcut în parcuri, locurile de joacă şi spaţiile verzi. În Parcul Chindia a fost suplimentat numărul de bărci, s-au adus hidrobiciclete, s-a asfaltat o parte din aleea de la lac, apa lacului a fost permanent curăţată. Grădina Zoologică beneficiază de un proiect cu finanţare europeană, pentru modernizare.
în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a municipiului, continuă proiectele începute în perioada 2008-2012. Referitor la infrastructura şcolară, Târgoviştea se află pe primul loc în ţară, în ceea ce priveşte reabilitarea instituţiilor de învăţământ din fonduri europene. Este vorba despre 10 unităţi şcolare, aflate în diferite stadii.
La Complexul Turistic şi de Nataţie se lucrează susţinut, astfel încât, în următorul sezon estival, târ-goviştenii să îl poată utiliza.
Drumul de centură al municipiului, un proiect salvat de la reziliere în anul 2012, în prezent se află în procedura de achiziţie a lucrărilor. Planul integrat de dezvoltare urbană, zona A şi zona B, este un proiect major la care în anul 2012 au fost finalizate procedurile de achiziţie, dar a fost blocat de contestaţii. În prezent, zona B a trecut de faza contestaţiilor, s-a semnat contractul de execuţie, urmând ca în scurt timp sa fie finalizată şi faza contestaţiilor pentru zona A, ceea ce va detemina ca în foarte scurt timp să înceapă lucrările şi în această zonă.
Modernizarea drumurilor de exploatare agricolă este un alt proiect realizat din fonduri 100% atrase, început în anul 2012 şi terminat anul acesta.
Promovarea bisericilor şi a mănăstirilor din municipiul Târgovişte a fost făcută prin implementarea a şapte proiecte cu finanţare nerambursabilă.
A fost finalizată introducerea reţelei de canalizare în Priseaca. A fost reabilitat peisagistic Centrul Vechi. Au fost extinse reţelele de canalizare, începute în anul 2012 şi continuate în anul 2013. Va fi finanţată şi terminată reabilitarea termică pentru cele 90 de blocuri unde aceste lucrări au fost mai demult începute şi abandonate. Continuă reabilitarea străzilor din municipiu. Instituţiile de învăţământ, blocurile ANL, blocurile sociale, primăria şi instituţiile acesteia vor fi dotate de către municipalitate cu centrale termice.
Edilul Târgoviştei a vorbit şi despre alte proiecte aflate în diferite stadii, proiecte despre care vom oferi detalii în ediţiile viitoare ale cotidianului nostru. Gabriel Boriga consideră că târ-goviştenii i-au acordat încă un mandat deoarece a realizat multe lucruri pentru municipalitate şi doreşte ca, în continuare, să nu se oprească aici, având o viziune de dezvoltare a urbei pe o perioadă îndelungată.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>