Published On: lun, Mar 19th, 2018

Primarul Cristian Stan acordă constructorilor 30 de zile pentru a intra cu lucrările în grafic

„N-am cum să fiu mulţumit de ritmul în care se lucrează la proiectul şoselei de centură”, a răspuns primarul Cristian Stan într-o conferinţă de presă. Acesta a adăugat că sunt, zilnic, în jur de 80 de oameni pe şantier şi că se lucrează la podul peste Ialomiţa, de la Teiş, la reţeaua de canalizare pe Strada Petru Cercel şi la drumul nou, care va face legătura între Mihai Bravu şi Strada Gimnaziului. Edilul a apreciat că, pe contractual actual de lucrări, execuţia este la jumătate faţă de grafic dar că există premisele ca, până în luna septembrie, peste 80% din căile de rulare şi trotuoare să fie finalizate.
Cristian Stan a anunţat că a somat constructorul să recupereze diferenţa de 50%, reprezentând lucrări neexecutate, în următoarele 30 de zile. Edilul a fost foarte ferm în declaraţii a adăugat că, în caz contrar,va demara procedura de reziliere cu daune interese.
„Este o decizie foarte greu de luat, dar nu am de ce să mai prelungesc această situaţie. Proiectul trebuie finalizat până la 31 decembrie 2018, sub sancţiunea restituirii banilor către finanţator. Dacă într-o lună de zile, constructorul nu intră în graficul de lucrări, voi rezilia contractul şi voi cere să plătească banii pe care trebuie să-i dăm înapoi. Sunt pus într-o situaţie neplăcută. Nu am fost niciun moment indiferenţi la ceea ce se întâmplă cu acest proiect. Din păcate, unii constructori nu au capacitatea financiară de a menţine un ritm de execuţie ridicat”, declarat primarul municipiului Târgovişte.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>