Primarul comunei Ulmi, plasat în arest la domiciliu

tita-bogdanPrimarul comunei Ulmi, Bogdan Tija a fost plasat în arest la domiciliu. Joi, 22 septembrie, poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Târgovişte, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au probat activitatea infracţională a doi bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunilor de şantaj, instigare la şantaj şi influenţarea declaraţiilor, fapte comise în cursul lunii aprilie. în acest caz este vorba de primarul comunei Ulmi, Bogdan Tija, ales în această funcţie în luna iunie din partea PNL şi un alt băbat în vârstă de 33 de ani. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar pe parcursul zilei de vineri au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a decis ca primarul comunei Ulmi, Bogdan Tija să fie plasat în arest la domiciliu, iar celălalt bărbat se află sub control judiciar.
Dosarele curg la Ulmi
La jumătatea lunii septembrie, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat că a depus plângeri penale la Parchet pentru edilul localităţii Ulmi, Bogdan Tija, dar şi pentru secretarul comunei, Mirela Pă-duroiu, pentru infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi abuz în serviciu. Preşedintele Partidului Social Democrat Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, susţine că primarul de la Ulmi a refuzat să treacă pe Ordinea de zi a şedinţelor invalidarea şi validarea unor aleşi locali, atât de la PSD, cât şi de la PMP, iar secretarul a dat aviz de legalitate pentru o şedinţă care nu a avut cvorumul legal şi în cadrul căreia, în condiţii de ilegalitate, s-a ales viceprimarul localităţii. Plângerile au fost deja înregistrate la Parchet, acum social democraţii aşteaptă ca autorităţile abilitate ale statului să investigheze, să audieze şi să dea un verdict.
„Legat de situaţia de la Consiliul Local Ulmi vă precizez că astăzi (n.n. ieri) vom depune la Parchet o plângere penală împotriva primarului Tiţa Bogdan Petruţ şi a secretarului unităţii administrativ teritoriale, Pă-duroiu Mirela, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Articolul 320 – falsul material în înscrisuri oficiale, Articolul 323 – uzul de fals şi Articolul 297 – abuzul în serviciu. Abuzul în serviciu priveşte neînscrierea pe Ordinea de zi a Consiliului Local a solicitărilor care priveau validarea, respectiv invalidarea unor persoane care au avut sau au calitatea de consilier local ales. În al doilea rând, partea de fals şi uz de fals priveşte atestarea de către primar şi secretarul unităţii administrative a desfăşurării şedinţei de Consiliu Local în condiţii de legalitate, ceea ce este contrazis de consilierii noştri prezenţi la acea şedinţă. Din datele pe care le avem, votul pentru funcţia de vicepri-mar s-a dat fără a fi fost înscris acest proiect pe Ordinea de zi, fără avizul Comisiei de specialitate al Consiliului Local şi cu încălcarea regulilor privind votul pentru persoane, în sensul că s-a procedat la un vot deschis pentru alegerea viceprimarului, cu o majoritate care nu îndeplineşte condiţiile legale”, a declarat la acel moment preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pareare la standarde europene în comuna Voineşti

De la o lună la alta, comuna dâm-boviţeană Voineşti se poate mândri cu investiţii noi. Autorităţile locale şi-au dat tot interesul şi într-un timp foarte scurt au reuşit să amenajeze în centrul civic al comunei, o parcare la standarde europene. Investiţa s-a realizat din bugetul local şi se ridică la […]