Published On: lun, Oct 30th, 2017

Primăriile sunt verificate de Prefectura Dâmboviţa, în ce priveşte pregătirea pentru iarnă

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie a anunţat în cadrul Colegiului Prefectural că deja comisii din cadrul instituţiei pe care o conduce au început deplasările în judeţ, verificând Primăriile în ce priveşte pregătirea pentru iarnă.
Potrivit prefectului, 46 de primării dâm-boviţene au anunţat că îşi vor realiza lucrările de deszăpezire în regie proprie, alte 16 primării deja au contracte cu operatori economici ce desfăşoară activităţi de deszăpezire şi 27 de primării încă nu au contracte încheiate sau nu au finalizat achiziţia publică.
Prefectul Antonel Jîjîie a ţinut să puncteze faptul că zilele trecute a avut loc la nivel naţional , în sistem videocon-ferinţă, o şedinţă referitoare la stadiul pregătirilor pentru sezonul rece.
Scopul videoconferinţei a fost acela de a avea o imagine de ansamblu a situaţiei actuale şi de a accelera lucrurile acolo unde sunt în urmă cu măsurile pregătitoare pentru sezonul rece.
Codul portocaliu şi codul galben de viscol, lapoviţă şi ninsori, lovesc şi judeţul Dâmboviţa
Potrivit meteorologilor, de duminică, 29 octombrie ora 10:00 şi până luni, 30 octombrie, ora 23:00, toate judeţele sunt vizate de viscol, lapoviţă şi ninsori, intensitatea fenomenelor fiind diferită de la un judeţ la altul, potrivit unor atenţionări de cod portocaliu şi cod galben, emise de meteorologi. Judeţul Dâmboviţa în mare parte este sub cod galben de vânt intens, disconfort termic şi precipitaţii mixte. În intervalul menţionat, intensitatea vântului va fi în creştere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 şi 70 km/h şi local 75…85 km/h. Valorile termice vor scădea iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzaţiei de rece. Trebuie să menţionăm faptul că zona montană a judeţului Dâmboviţa este vizată de cod portocaliu de vânt tare, ninsori viscolite, strat consistent de zăpadă. Duminică (29 octombrie) şi luni (30 octombrie), în zonele montane vântul va sufla tare, rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar pe creste 100…120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m şi se va depune strat consistent de zăpadă.
Viscol şi ninsoare în zona Padina -Peştera Temperaturile scăzute, ploile şi chiar ninsorile îşi spun deja cuvântul în majoritatea zonelor din ţară. Nici judeţul Dâmboviţa nu este ocolit de vremea capricioasă. Deja în zona montană, ninge şi bate vântul destul de puternic.
În zona montană a judeţului Dâmboviţa este cod galben de viscol ANMH a emis o informare meteorologică, valabilă în periosada 27 octombrie, ora 21:00 – 30 octombrie, ora 23:00. Fenomene vizate: intensificări temporare ale vântului, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, disconfort termic.
De exmplu, în zona montană a judeţului Dâmboviţa este cod galben de viscol. La munte, îndeosebi, la altitudini de peste 1600 m, rafalele vor depăşi 65…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h. Duminică (29 octombrie) şi luni (30 octombrie) intensitatea vântului va fi în creştere în toate regiunile, iar la munte va sufla tare. În zona montană va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă consistent. Valorile termice vor scădea în toată ţara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzaţiei de rece.
Jandarmii montani damboviţeni sunt pe baricade
Pentru prevenirea incidentelor în Masivul Montan Bucegi sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii dâmboviţeni din cadrul Posturilor Montane Peştera şi Zănoaga recomandă turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:
– să aveţi autovehiculele echipate corespunzător, pentru condiţii de iarnă (tracţiune 4 4, anvelope de iarnă, lanţuri, nisip, lopată, etc.); – să folosiţi drumurile deschise circulaţiei; -înainte de a pleca în zona montană, infor-maţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale; -în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;
– apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi respectaţi indicaţiile acestora;
– nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
– să solicitaţi sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Masivul Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon
0749.058037 / 0749.034639
sau numărul unic de urgenţă „112” pentru a solicita sprijinul imediat al salvatorilor montani. IPJ Dâmboviţa face recoman-dari
Având în vedere avertizările emise de Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă în zonele de munte, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa recomandă participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă şi să respecte regulile de circulaţie.
Indiferent dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar şoseaua este acoperită de apă, polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa.Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos.
Nu efectuaţi depăşiri riscante! Aceste manevre nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol.
Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi nu se asigură la traversare!
Poliţiştii recomandă pietonilor să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor. Drum bun!

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente