Published On: mie, aug. 19th, 2015

Primarii dâmboviţeni îndemnaţi să depună proiecte cu finanţare pe AFIR

tutuianuPreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, face un apel primarilor din judeţ pentru a pregăti şi depune proiecte, pe AFIR, cu prioritate începând cu luna septembrie când se deschide sesiunea de finanţare, evidenţiind rolul important al investiţiilor susţinute din fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea comunităţilor locale din luna martie şi până în prezent, Ministerul Agriculturii a deschis 10 măsuri de finanţare din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru care e alocată o sumă de peste 900 milioane euro. În luna septembrie a.c., după cum a anunţat Adrian Ţuţuianu va fi lansată şi măsura referitoare la dezvoltarea infrastructurii din mediul rural, astfel că primăriile vor putea depune proiecte pentru accesarea fondurilor necesare pentru realizarea de lucrări de infrastructură locală: „Există o informare dată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către Ministerul Dezvoltării Regionale prin care se spune foarte clar că proiectele începute cu fonduri din alte surse decât cele FADR, aici intră şi OG 28, şi Fondul de Mediu pot fi finantate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, condiţia fiind ca aceste proiecte să fie depuse în cadrul sesiunilor de finanţare anual şi selectate. Le-am spus domnilor primari să încerce să depună proiecte pe AFIR, cu prioritate începând cu luna septembrie când se deschide sesiunea de finanţare, pentru care au documentaţia despusă pe OG 28. Comişani are un proiect de drumuri de vreo 10.000.000 lei. Cred că este mai bine să meargă pe AFIR, decât să aştepte finanţare pe Og 28. Dragodana despre care tot discutăm pe la şedinţele CJ, are un proiect de vreo 5 milioane euro depus pe Og 28. Va primi finanţare în vreo 20 de ani şi i-am sugerat domnului primar să-şi ia un consultant şi să-şi pună la punct documentaţia cu cere AFIR şi să depună pe AFIR. De asemenea le-am cerut primarilor care au proiecte tehnice de apă şi canal în limita de 1.000.000-1.500.000 să le depună pe AFIR şi asta pentru că lucrările vor putea fi finanţate în 2016 faţă de POS 2 Mediu când se estimează că lucrările ar începe în martie 2017”, a afirmat Adrian Ţuţuianu. Este de precizat faptul că noul PNDR 2014-2020 cuprinde 14 măsuri de finanţare şi fonduri totale de 9,363 miliarde euro, din care peste 8 miliarde euro reprezintă fondurile europene, iar 1,347 miliarde euro contribuţia naţională. Pe lângă cele 10 măsuri lansate deja, pe noul PNDR vor mai fi deschise patru măsuri, respectiv măsurile referitoare la agromediu, infrastructura din mediul rural, partea de cooperare şi cea de silvo-mediu. Submăsura 7.2 – „Investiţii în infrastructura de bază” (fosta măsura 322 din PNDR 2007-2013) are o alocare totală, din PNDR 2014-2020, pentru perioada de şapte ani, în valoare de 1,103 miliarde euro, din care 935.505.962 euro din fonduri europene şi 167.730.716 euro de la bugetul de stat. Referitor la submăsura privind dezvoltarea infrastructurii din mediul rural, ministrul Agriculturii a explicat cu ceva vreme în urmă că în PNDR 2014-2020 vor fi eligibile finanţări separate pentru zona de asfaltare şi măsuri separate pentru zona de canal şi apă.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>