PRIMA MARŢI DIN FEBRUARIE, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A SIGURANŢEI PE INTERNET

Ziua Siguranţei pe Internet (Safer Internet Day) este marcată anual, începând din 2004, în luna februarie (în prima zi de marţi), în mai multe ţări ale lumii, în scopul promovării utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei, mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor. Anul acesta, Ziua Siguranţei pe Internet este marcată pe 11 februarie. Care sunt provocările identificate pe linia exploatării sexuale a minorilor în mediul on-line? Una dintre tendinţe este punerea la dispoziţie de materiale pornografice cu minori, prin afişarea lor în cadrul unor web-site-uri, precum şi descărcarea lor de pe astfel de site-uri. Poliţia Română, prin Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, poate solicita eliminarea acestor materiale doar

furnizorilor de servicii Internet care au sediul pe teritoriul României. O altă tendinţă se referă la procurarea şi punerea la dispoziţie de materiale pornografice cu minori, prin utilizarea serviciilor de partajare fişiere („file – sharing”), în cadrul reţelelor „peer-to- peer” (P2P). În cadrul acestor reţele există un volum mare de materiale pornografice cu minori, fapt pentru care s-a acordat prioritate activităţilor de identificare şi documentare a activităţii infracţionale desfăşurate de utilizatori ai acestor servicii.
Jocurile on-line părăsesc şi ele neutralitatea utilizării pentru care au fost gândite, în special cele care asigură interacţiunea dintre mai mulţi utilizatori şi care sunt axate pe fantezii şi interpretarea de roluri, facilitând contactul cu minori şi, în acest fel, posibilitatea de a-i atrage în relaţii periculoase.
O situaţie aparte în

cazurile de investigare a pornografiei infantile pe internet o reprezintă producerea de materiale pornografice chiar de către minorii care apar în materialele respective şi stocarea sau transmiterea acestora prin sisteme informatice, faptele fiind de regulă săvârşite de către persoane cu vârsta mai mare de 13 ani.
O altă problemă o reprezintă cazurile de „Livestreaming” – comunicarea între suspecţi prin internet, folosind mijloace de transmitere videoaudio, în timp ce aceştia realizează acte de exploatare sexuală asupra unor minori. De cele mai multe ori, astfel de acte se realizează contra unor bani, pe care persoanele care recepţionează transmisia, prezentând exploatarea unui minor, le plătesc către cele care realizează transmisia în timp ce săvârşesc acte de exploatare a minorilor.

În investigarea cazurilor, Poliţia Română cooperează internaţional cu ofiţerii de legătură, cu ofiţeri ai Interpol şi Europol ori prin Taskforce FBI -Poliţia Română.
Date statistice, la nivelul ţării, a cazurilor de pornografie infantilă,
prin sisteme informatice pe anul 2019
Anul trecut, au fost soluţionate 277 de dosare penale, fiind desfăşurate 168 de acţiuni operative, 261 de percheziţii domiciliare şi analizate peste 20.000.000 de fişiere foto-video. 296 de persoane au fost cercetate în cadrul dosarelor penale.
Totodată, Poliţia Română a derulat campanii de prevenire a acestor tendinţe, dintre care exemplificăm campania „SAY NO” (care include un videoclip ce surprinde şantajul sexual asupra minorilor şi racolarea lor în mediul on-line). Filmuleţul a fost tradus în limba fiecărei ţări şi a fost diseminat acestora în vederea folosirii în cadrul campaniilor naţionale de prevenire.
NU UITA!

  • Parolele conturilor tale sunt secrete şi îţi aparţin. Ele sunt ca şi cheile de la casă, nu le dai nimănui, nici măcar cunoştinţelor.
  • Nu da persoanelor întâlnite pe internet informaţii despre tine sau familia ta – poze cu tine, adresa ta de acasă, numărul de telefon, şcoala la care înveţi, locul de

muncă. Persoanele pe care nu le cunoşti sunt persoane străine. Acestea pot fi altcineva decât spun că sunt.
Ce spune Legislaţia?
Art. 374 C.P. – Pornografia infantilă:
Producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie în orice mod, de materiale pornografice cu minori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(11) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obţinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă.
Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Campania "Meseria face diferenţa!"

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat campania „Meseria face diferenţa!” Această campanie are drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenţii de clasa a Vlll-a, dar şi avantajele pe care le oferă învăţământul profesional şi profesional dual. Campania „Meseria face diferenţa!” se va încheia în […]