
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu reprezentaţi de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, au desfăşurat o activitate la Clubul Pensionarilor din Municipiul Târgovişte, ce a avut ca scop prevenirea faptelor de violenţă şi a infracţiunilor contra patrimoniului.
Astfel, au fost abordate subiecte referitoare la violenţa domestică, modalităţile de evitare a conflictelor şi identificarea unor soluţii pentru prevenirea victimizării.
Totodată, poliţiştii le-au atras atenţia celor prezenţi cu privire la importanţa adoptării unui comportament responsabil în scopul prevenirii infracţiunilor de furt şi le-au distribuit pliante cu recomandări preventive.
În contextul actual, persoanele prezente la activitate au fost sfătuite de poliţişti să respecte măsurile de distanţare socială şi să manifeste un comportament responsabil.
Activitatea s-a încheiat cu prezentarea de către reprezentanţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa a unor prevederi legale privind infracţiunile de corupţie.