Published On: vin, iul. 12th, 2019

Prevenirea accidentelor pe drumurile din Dâmboviţa

nichiduta.ro

In perioada 8-14 iulie 2019, poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de efective de la ordine publică, acţionează pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.
În primele 2 zile de acţiune, poliţiştii au aplicat 639 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 162 au fost pentru abaterile comise de pietoni şi 157 pentru indisciplina bicicliştilor. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 47 de permise de conducere. Miercuri, 10 iulie, activităţile poliţiştilor s-au concentrat pe depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză. Joi, 11 iulie a.c., poliţiştii au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor şi a nerespectării regulilor de circulaţie de către bici-clişti şi conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală.
La sfârşitul săptămânii, în atenţia poliţiştilor vor fi pietonii şi bicicliştii care afectează siguranţa traficului rutier prin încălcarea normelor de circulaţie, dar şi şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau rulează cu viteză excesivă.
Poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie pentru a reduce gradul de victimizare prin evenimente rutiere negative.
De asemenea, în cazul în care sunteţi implicaţi într-un accident rutier sunaţi prin apelul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa accidentul. Dacă nu sunt victime, după îndepărtarea maşinii de pe carosabil, încercaţi să ajungeţi la cea mai apropiată unitate de poliţie în vederea întocmirii actelor de constatare.
Dacă sunt victime, aşteptaţi venirea echipajului de poliţie, a ambulanţei şi a serviciului de descarcerare, dacă este cazul. Încercaţi să acordaţi primul ajutor victimei. De asemenea, în această situaţie, nu mutaţi maşina de pe carosabil!
Ceilalţi participanţi la trafic, în cazul în care observă un accident, trebuie să oprească pentru a acorda primul ajutor victimei!
Cei implicaţi nu au voie să părăsească locul accidentului. Părăsirea locului accidentului constituie infracţiune.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro