Published On: vin, aug. 21st, 2015

Preţul si frumusefea sufletului

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Ca multe alte simţăminte curate şi frumoase pe care Dumnezeu le-a dat omului, şi simţământul proprietăţii a fost schimbat de la menirea lui şi schimonosit până acolo, că nu-l mai cunoaştem. De unde menirea lui este să-l facă pe om prevăzător, ca să aibă cu ce trăi şi ca să-şi ducă viaţa în lume, deodată ne pomenim că este schimbat în patima cea mai urâtă: patima lăcomiei. E firesc să ai o haină, două, ca să te îmbraci… însă nu-i firesc să ai zeci de haine, să te schimbi de cinci ori pe zi, doar ca să stârneşti lauda oamenilor. De aceea, văzând Mântuitorul Hristos cum au trecut oamenii dincolo de ce au trebuinţă, a dat câteva sfaturi minunate.
Ar fi o mare greşeală să ne repezim asupra lumii vechi şi să arătăm cât de destrăbălat trăia pentru că-i plăcea mâncarea, băutura şi petrecerea. Nu-i nevoie să mergem atât de departe şi să nu spunem nimic despre noi. Din nefericire, aceiaşi oameni, aceleaşi patimi. Şi înainte de Mântuitorul au fost câţiva care au luptat împotriva îmbuibării şi a poftei de avere cât mai multă. Auzim spunându-se: nimic peste măsură”, sau „potriviţi-vă firii”, şi nu luăm în seamă. Socrate a dispreţuit atât de mult împopoţonarea, încât umbla şi iarna şi vara cu aceeaşi haină şi desculţ, iar Diogene locuia într-un butoi, pe care-l repara din când în când, arătând că omul poate să trăiască şi aşa.
Desigur, Mântuitorul nu le cere oamenilor nici să stea în butoaie şi nici să se îmbrace zdrenţăros sau să umble desculţi. Însă este indignat că omul trăieşte animalic, mănâncă până crapă, bea până se tăvăleşte pe jos şi aleargă zănatic după avere şi lux. Uită un singur lucru: preţul şi frumuseţea sufletului. Fireşte că Mântuitorul doreşte o cumpănire între nevoile trupeşti şi cele sufleteşti. Când cumpăna se apleacă într-o parte, suferă cealaltă. Când îl slujeşti pe mamona, îl uiţi pe Dumnezeu!
Mulţi au înţeles greşit lupta împotriva lăcomiei şi a lumii materiale care orbeşte deseori pe om! Au părăsit viaţa socială, câteodată, s-au retras în munţi, ducând o viaţă singuratică, spre a stârpi sămânţa poftei de a vedea şi de a avea cât mai mult. Sunt minunate exemplele pe care le dau sfinţii, pentru că ei au avut putere să lupte împotriva decăderii instinctelor fireşti. Însă este mai bine să rămânem în mijlocul oamenilor şi aici să luptăm împotriva decăderii instinctelor. Şi cu banii se pot face multe lucruri bune. Poţi produce cu ei produse bune, multe şi ieftine, ca să poată cumpăra toţi. Sunt josnici cei care capitalizează banul, cei care nu-l dau în circulaţia creatoare de bunuri. Aici avem două categorii: zgârcitul şi risipitorul, amândoi nefolositori!
Se vede clar că, la baza tuturor nenorocirilor sociale, a tuturor revoluţiilor şi războaielor stă această patimă a lăcomiei. Clasele sociale au la origine lăcomia bogaţilor, dominaţia înfumuraţilor, tradiţia ambiţiilor şi ura celor neputincioşi. Echilibrul social va fi îndreptat printr-o luptă morală împotriva poftei de a acapara cât mai mult şi de a stăpâni pe alţii.
E ridicol zgârcitul care moare de foame pe grămada de bani şi nesocotitul care moare de îmbuibare. Ei suferă de orbire lăuntrică, de nu se pot vindeca de astfel de metehne. De aceea îi sfătuieşte Mântuitorul Hristos să-şi lumineze ochiul minţii ca să poată vedea decăderea lor. Şi să mai vadă că, orice ar inventa omul, nu-şi va putea acoperi urâciunea sufletului.
” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu!…”, însă căutaţi-o în voi şi aduceţi-o pe pământ prin viaţa voastră.
Alexandru Macedon, într-o zi, s-a întâlnit cu Diogene care stătea la soare şi îşi lipea butoiul cu nişte clei. Eu sunt împăratul Alexandru – zise el. Şi eu sunt Diogene, răspunse filozoful.
Nu-ţi e teamă de mine?, îl întreabă împăratul Alexandru.
Eşti bun sau rău?, îl întreabă şi Diogene. Sunt bun!, răspunse împăratul.
Apoi, cine s-ar teme de cel care-i bun? – o întoarse Diogene
Împăratul s-a mirat de mintea lui ascuţită şi după câteva discuţii i-a zis:
Diogene, văd că eşti om sărac; aş fi fericit să te ajut cu ceva, cere-mi ce vrei.”
Dă-te puţin mai la o parte, zise Diogene; umbra ta mă acoperă şi nu mă pot bucura de căldura soarelui.”
Alexandru rămase uimit când văzu un astfel de om care n-avea nevoie de lucrurile omeneşti.
Cine-i mai bogat, îl întrebă Diogene, cel care se mulţumeşte cu haina şi cu traista lui, sau cel pe care nu-l mulţumeşte nici chiar o împărăţie şi care trece prin mii de primejdii, numai să-şi lărgească marginile?
Răspunde şi tu, cititorule, la această întrebare a lui Diogene şi încearcă să fii mulţumit cu ce ai. Bucură-te de tot ceea ce îţi dă Dumnezeu şi fii recunoscător Lui. Doar aşa vei avea un suflet frumos şi preţios!

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>