Published On: mar, apr. 16th, 2019

Preşedintele Partidei Romilor Pro Europa, Nicolae Păun a dat startul reorganizării în Dâmboviţa

nichiduta.ro

Duminică, la Târgovişte , pentru câteva ore bune, s-a aflat preşedintele Asociaţiei Partidei Romilor Pro Europa, fostul deputat Nicolae Păun, alături de Andrei lonescu , coordonator Partida Romilor Pro Europa pentru regiunea Sud Muntenia, Cătălin Manea, prim-vicepreşedinte al Partidei Romilor şi alţi lideri de la centru, pentru a analiza care este situaţia concretă a Partidei Romilor Pro Europa Dâmboviţa, în urma unei sedinţe cu noua conducere interimară dar şi cu reprezenţanţii Partidei Romilor Pro Europa din localităţile dâmboviţene care au dat curs invitaţiei.
După cum ştim, începând cu data de 12 aprilie 2019, printr-o decizie a Asociaţiei Partidei Romilor ” Pro-Europa”, condusă de preşedintele Nicolae Păun, Tudorică Răducanu a fost numit preşedinte interimar al Partidei Romilor Pro-Europa Dâmboviţa. Totodată Nicolae lordache a fost numit prim-vicepreşedinte iar Andrei lonescu, secretar interimar al Partidei Romilor Pro-Europa Dâmboviţa. Aceste decizii au fost luate de conducerea Asociaţiei Partidei Romilor ” ProEuropa” datorită faptului că Vasile Moise a fost demis din funcţia de preşedinte al Partidei Romilor Pro-Europa Dâmboviţa.
Liderul Partidei Romilor ” Pro-Europa”, Nicolae Păun nu a ezitat nicio clipă şi a făcut publice cele trei motive care au stat la baza demiterii lui Vasile Moise. Fără menajamente, Nicolae Păun a spus că interesele lui Vasile Moise se duceau către alte zone politice, mai clar către PMP iar interesele comunităţilor rome erau total ignorate. Liderul de la centru a tras şi un semnal de alarmă pentru cei 9 consilieri locali ai Pro Europa din Dâmboviţa, spunându-le clar că dacă au alte interese decât cele ale comunităţilor rome pe care le reprezintă, riscă să fie şi ei excluşi din partid.
Cătălin Manea, prim-vicepreşedinte al Partidei Romilor, a spus clar şi răspicat că mesajul pe care-l dă comunităţilor rome din Dâmboviţa, este acela că rolul liderului este să reprezinte comunitatea şi interesul comunităţii din care provine.
Noul preşedinte interimar al Partidei Romilor ProEuropa Dâmboviţa, fostul viceprimar al municipiului Târgovişte, Tudorică Răducanu are o misiune destul de grea dar totodată îl onorează şi îl responsabilizează. Are la dispoziţie cinci luni, să reorganizeze Partida Romilor Pro-Europa Dâmboviţa. Pe data de 28 septembrie 2019 va avea loc la Târgovişte, alegerile pentru conducerea Partidei Romilor Pro-Europa Dâmboviţa. Tot atunci se vor prezenta şi posibilii candidaţi ai Pro Europa pentru alegerile locale din 2020, la nivelul întreguluin judeţ.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro